Familia
de Lăcrămioara SălăjanCe bucurie mare de sărbători când se întâlnesc trei –patru generaţii în jurul aceleiaşi mese! Pentru câteva zile şi nopţi se strâng laolaltă ..
Ce bucurie mare de sărbători când se întâlnesc trei –patru generaţii în jurul aceleiaşi mese! Pentru câteva zile şi nopţi se strâng laolaltă ..
Când viaţa te cadoriseşte cu un pachet generos în care stau frumos aşezate: o carieră fulminantă, o familie rotundă, o vilă cu piscină, o viaţă ..
Cu calm şi bună dispoziţie am purces în una dintre zile în a căuta o lustră. Aveam o idee despre ceea ce îmi doream, adică ceva care să răspândească ..
Azi a nins cu frunze. Erau coapte de ceva vreme, astfel încât la un suflu (divin!) s-au desprins şi, învârtindu-se prin aer s-au asternut lin pe pământ. ..
Proveneau din două culturi diferite, dar şi mai diferite erau mediile în care se formaseră ca oameni. Nimic nu părea să le dea vreo şansă în a forma ..
Mi-am făcut un exerciţiu de imaginaţie, prin care trăiam într-o lume din care dispăruseră şcolile. Noţiunile simple de profesor şi de elev fuseseră ..
Era un băiat frumos, deştept, motivat. Avea şi un plan de viaţă bine conturat de la o vârstă fragedă. Voia să devină medic. Dar, nu de ţară. ..
A învaţă o limbă străină în ziua de azi când sunt atâtea metode, de la cea clasică cu manualul frumos ilustrat, până la DVD cu voci îmbietoare ..
Face parte din ultimul eşalon de bebeluşi aprobat de regimul ceauşist, pentru adopţie de către străini. Un cuplu de medici venit la Bucureşti a dorit-o. ..
O apariţie calmă, liniştită şi liniştitoare. În preajma ei îţi doreşti să fii, să rămâi, să traiesti. Da! Ea este fiinţa dulce, drăgălaşă, ..