„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Homeschooling sau coconul cu cărţi

de

Mi-am făcut un exerciţiu de imaginaţie, prin care trăiam într-o lume din care dispăruseră şcolile. Noţiunile simple de profesor şi de elev fuseseră înlocuite de formele compuse părinte-profesor şi fiu/fiica- elev/elevă. Recompense atractive (în bani şi natură) substituiseră notele ca formă de cuantificare a cunoştinţelor acumulate, în ambianţa călduţă a sufrageriei. Metodele antistres făceau şi ele casă bună cu recompense pe măsură. Mai exact, nota mică, care ar fi avut rolul de atenţionare, ar fi fost înlocuită cu un clopoţel aurit aşezat pe masă, alături de carte. Nu ştiu cum ar fi putut fi folosit acesta fără a jena, dar în acelaşi timp a atenţiona eroarea, neglijenţa, lipsa de atenţie sau de concentrare?!

Aceste stări fac parte din natura omenească a elevului- fiu sau a elevei- fiice indiferent de forma de înmatriculare: de stat, privată sau domestică. Fără puţină adrenalină adusă de afară, cum ar fi înlocuirea figurii blajine a profesoarei- mame cu faţa  scorţoasă a unei dăscăliţe străine de familie, atmosfera prea liniştită incită la somnolenţă, când afară e cenuşiu şi plouă. După cum o zi însorită, cu ciripit de păsărele, poate impune mutarea întregului arsenal de cărţi, caiete, tablete la masa de pe terasă. Că doar, nu stă scris în programa şcolară că nu-ţi poţi muta studiul după soare! Schimbarea de decor afectează  puterea de concentrare, astfel încât ceea ce păreau nişte teste simple devin dintr-o dată enervante hieroglife cu soarele îmbietor pe faţă.

Vacanţele fac şi ele parte din exerciţiul meu de imaginaţie. Emoţia încheierii anului şcolar se făcea în picioare cu toţi ai casei în jurul mesei din sufragerie. Există un singur premiant, o singură coroniţă alături de comisia formată din dascălii părinţi şi frăţiorii mai mici. Cel mai bun să facă un pas în faţă! Gata, ceremonia este terminată! În timpul vacanţei de vară, părintele profesor îşi prepară materiile pentru anul şcolar următor. Trebuie musai să socializeze, să ştie la ce nivel se află clasa lui de acasă. Şi, cum şcolile nu mai există, trebuie să ceară informaţii  la Asociaţii, ONG-uri, alte familii. În fine, o întreagă tevatură. În cazul în care totul merge bine şi părinţii au noroc de sănătate şi de o situaţie materială fără momente dificile, se poate absolvi până şi liceul cu bine.

Dar viaţa este atât de plină de surprize! Şi când şcoala copilului depinde doar de tine, nu ai cum să te simţi confortabil. Când rămâi faţă în faţă doar cu tine, te apasă angoasa unei sarcini enorme. Ce stres! Unde-i câştigul?! Menajezi copilul ţinându-l în coconul cu cărţi, dar te uzezi pe ţine! Lăsând gluma la o parte şi revenind la realitate, mă întreb doar un singur lucru: ce se întâmplă dacă profesorul/profesoară- tată/mama are o problema gravă de sănătate  şi  nu mai face faţă, cine îl suplineşte până la absolvire?! Cine îi cunoaşte stilul, gândul, metoda, grija, iubirea de părinte?!

Îmi vine în minte povestea italiană a unui autor anonim.
Omida devenită fluture mare şi frumos îşi sparge cu mult efort coconul pentru a ieşi. Un om vede efortul şi decide să ajute fluturele să iasă decupând coconul. Fluturele iese nestingherit. Dar trupul lui este slab şi amorţit, iar aripile fragile şi chircite abia se mişcă. Omul continuă să-l observe, spunându-şi că aripile fluturelui se vor deschide dintr-o clipă în alta şi că acesta va putea zbura. Dar nu se întâmplă nimic! Fluturele îşi petrece restul vieţii târându-se pe pământ, cu trupul lui slab şi aripile inerte, nemaiputând să zboare. Ceea ce omul nu a înţeles este că trecerea prin orificiul coconului i-ar fi permis fluturelui să facă efortul necesar ca să poată trimite lichidele vitale din trupul lui către aripi. Astfel, el ar fi putut să zboare. Era efortul prin care viaţă îl punea să treacă pentru a putea creşte şi pentru a se dezvolta.

***

Ca şi fluturii, copiii învaţă să-şi deschidă aripile, iar cei care îi înconjoară ştiu să le fie aproape, păstrând însă distanţa potrivită. Altfel ei nu vor avea aripi suficient de puternice pentru a zbura. 

 

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

  • Lacramioara, cat de elocventa este povestea ta!
    Insa, daca acest sistem si- ar arata roadele, ce bine ar fi ca toti copiii sa- si permita sa- l urmeze!
    Stii care este avantajul acestor copii? Ca nu se vor intalni niciodata cu realitatea cruda! Ei sunt cei care formeaza spuma societatii. Nu vor cobori niciodata in noroiul ei >(

    camellia 22 septembrie 2016 6:33 Răspunde
    • Ca orice implementare noua are inca multe necunoscute. Mie mi-ar fi placut sa am un cocon cu carti si rechizite, ca de cadre didactice nu am dus lipsa in familie. Si, daca iti place sa si inveti, atunci lucrurile merg in directia buna. Sunt absolut de acord cu finalul comentariului. Multumesc.

      Lăcrămioara Sălăjan 22 septembrie 2016 11:47 Răspunde
  • Este al doilea articol pe c

    are îl citesc azi și care arata dezavantajele home-schooling-ului: fricile părinților, nesiguranta viitorului, ideea cu clopotul de sticla (la școală sunt ținuți izolați de realitate),lipseste doar ideea ca este ilegal. Fiecare părinte are, slava domnului, șansă de a alege ce este mai bine pentru copii.

    maria popescu 6 octombrie 2016 7:15 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title