Pe vremea mea
de Lăcrămioara SălăjanStăm de vorbă mamă și fiică. Pe parchet o mogâldeață de nici trei ani se întinde, apoi se incoardă, jucând-se cu o betonieră. ..
Stăm de vorbă mamă și fiică. Pe parchet o mogâldeață de nici trei ani se întinde, apoi se incoardă, jucând-se cu o betonieră. ..
Născuți în același an, aceeași lună, aceeași zodie, au aceeași profesie, o singură căsătorie. A lor. Strașnic unison! Patruzeci și doi de ani împreună ..
La început a fost cuvântul. În urmă cu zece ani în luna iunie te-am descoperit într-un duplex literar pe care la început l-am răsfoit, după care ..
A trecut anul ca o săgeată. Dacă și anul viitor și următorul și cei ce vor mai fi vor zbura la fel, mă tem că va trebui să dau seama Cuiva pentru ..
În 2016 scriam un articol pe care l-am încheiat lăsând puncte de suspensie. După doi ani, iată apare o continuare, dar nu în sensul unui deznodamânt ..
La momentul actual avem un guvern cu sutien, în care olguțele, vasilicile, vioricile, carmencitele, grațiele(le), rovanele și altele trebuie să-și ..
Toamna asta aurie ne-a îndemnat la a căuta nostalgii de altădată, legate de frumuseţea celei mai cunoscute păduri de la marginea Clujului. Până ..
Lăsăm amintirile să alunece în urmă cu douăzeci şi ceva de ani. Ghemul din care Ana croşetează modelul cu frunze perfecte, arătându-mi cum trece ..
Semăna cu Ali Macgraw, actriţa din filmul Love Story (pentru cei care îşi mai aduc aminte). Era imposibil să nu o remarci graţie comportamentului ..
O ieşire de Paşte nu strică pentru o schimbare de ritm, peisaj, obiceiuri. Zboruri low cost, bagaje minime, trasee moderate, salturi formale peste frontiere. ..
Au venit de la sat şi de la mare distanţă în căutarea unei vieţi prospere, într-un oraş mare în care se puteau urma studii universitare. Învăţământul ..
Ce bucurie mare de sărbători când se întâlnesc trei –patru generaţii în jurul aceleiaşi mese! Pentru câteva zile şi nopţi se strâng laolaltă ..
Când viaţa te cadoriseşte cu un pachet generos în care stau frumos aşezate: o carieră fulminantă, o familie rotundă, o vilă cu piscină, o viaţă ..
Cu calm şi bună dispoziţie am purces în una dintre zile în a căuta o lustră. Aveam o idee despre ceea ce îmi doream, adică ceva care să răspândească ..
Azi a nins cu frunze. Erau coapte de ceva vreme, astfel încât la un suflu (divin!) s-au desprins şi, învârtindu-se prin aer s-au asternut lin pe pământ. ..
Proveneau din două culturi diferite, dar şi mai diferite erau mediile în care se formaseră ca oameni. Nimic nu părea să le dea vreo şansă în a forma ..
Mi-am făcut un exerciţiu de imaginaţie, prin care trăiam într-o lume din care dispăruseră şcolile. Noţiunile simple de profesor şi de elev fuseseră ..
Era un băiat frumos, deştept, motivat. Avea şi un plan de viaţă bine conturat de la o vârstă fragedă. Voia să devină medic. Dar, nu de ţară. ..
A învaţă o limbă străină în ziua de azi când sunt atâtea metode, de la cea clasică cu manualul frumos ilustrat, până la DVD cu voci îmbietoare ..
Face parte din ultimul eşalon de bebeluşi aprobat de regimul ceauşist, pentru adopţie de către străini. Un cuplu de medici venit la Bucureşti a dorit-o. ..
O apariţie calmă, liniştită şi liniştitoare. În preajma ei îţi doreşti să fii, să rămâi, să traiesti. Da! Ea este fiinţa dulce, drăgălaşă, ..
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă? un vers dureros de adevarat care aparţine frumosului şi talentatului poet rus, Serghei Esenin. Cel care ..
Aud tot mai des poveşti despre regăsiri amoroase graţie FB. Oameni ajunşi la o vârstă respectabilă lansează cererea de prietenie spre acea persoană ..
S-au gândit să-şi aşeze singurătăţile pe acelaşi palier. El, profesor consultant trecut bine de 65 de ani, cu o viaţă de familie împlinită ..