„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Si barbatii plang cateodata

de

Barca la PescuitSi este vorba de barbati maturi de  50+ ani, nu de baietii pe care nu-i vede nimenea, dupa cum fredoneaza, seducator, Dan Bittman.

Un barbat considerat frumos, inalt, suplu, parul complet alb, tuns scurt, aproape ras (ceea ce intinereste). Foarte atent cu tinuta. Ca scos din cutie, in orice moment. Maniac in ceea ce priveste curatenia. Ce calitate!

Are un hobby de-o viata, adica de foarte tanar, pescuitul. Si are si o boala tot de o viata, adica de pe la 30 de ani, diabetul. Intre cele  doua iubeste muzica, sansoneta. Lacrimeaza nostalgic, pe muzica lui Edith Piaf. Ii place paharul. Vinul bun, ales cu simt, cu bun simt, degustat direct in cramele amicilor lui, viticultorii. Care se asaza ca ordine fireasca in viata lui, dupa amicii pescari.

Iubeste femeia. Dar numai femeia care-i impartaseste fara rezerve pasiunea. Pentru peste. Femeia care-l mai si pescuieste din barurile, prin care salasluieste.

Cea care l-a vrut si l-a avut s-a tinut de toate. De pescuit, de sticla de vin si de grija speciala  pentru sanatate. Masa calda, echilibrata, la ore exacte. Ii veghea peste noapte somnul sau plin de spasme, cand glicemia o lua razna.

Ea emigrase. Avea un copil din flori. Pentru sfarsitul deceniului sapte era un stigmat, greu de-ndurat. Familia aproape o renegase. In conditii mult timp neelucidate, cedase copilul unei familii, spre adoptie. Stateau in acelasi mic oras. Se maritase  cu frumosul pescar si tamplar (care era jobul sau cotidian). Si viata lor se depana normal. Copilul ei crestea pe-aproape. Ea se dedica celui care i-a dat un statut oficial, in tara in care evadase. Impreuna, alti copii nu mai au. Doar sarcini esuate. Sau nepastrate. Cine mai poate sti? Mama soacra omniprezenta. In cuplu erau … de fapt trei.

Si asa, au trecut 20 de ani. Pentru el un trai linisit. In coltul lui  de viata. Nu-i lipsea mai nimic. O avea si pe mama sa adorata. Avea si nevasta/menajera, acasa. Doar atat nu avea: copii. Pescuia, fuma mult, bea zilnic si cateodata mai lesina. Ea il resuscita. Intre timp reusise sa fie angajata, cu norma jumate, ca infirmiera la spitalul din zona.

Dar nu  asta era viata care o implinea. Incepuse sa o ia dorul de tara. De parintii care, intre timp, o iertasera. Care imbatranisera. A inceput sa mearga, din ce in ce mai des, acasa. Pe el, il lasa de trei, patru ori pe an, singur. Cateva saptamani de fiecare data. El nu o insotea, niciodata. Pentru ca era dependent de pescuit, de vin si de aparatul de injectat insulina. Suferea si se criza cand vedea valizele ei la usa. Din nou pleaca, se gandea. Detesta garile si trenurile care-l desparteau de ea. Mama lui o inlocuia, in vreme ce lipsea. Se ingrijea  de  sanatatea lui, care se subrezea.  Suferea. Dupa Ea. Egoismul din el o cerea. Nu o voia impartita intre el si familia cealalta. De cateva ori a iertat-o ca pleaca.  Apoi, s-a imbolnavit si ea. Depresie. A internat-o, vreme indelungata. Si-a revenit cu greu.

Antidepresivele au impins-o spre ce era cel mai rau, incercarea de a se autosuprima. A scapat. Si, a plecat din nou o vreme, in tara sa. Parintii i-au murit unul dupa altul. Acum mai si mostenea o ferma. Isi dorea  sa se poata ocupa de ea. Sa nu mai stranga cureaua cum ii ceruse el, sotul iubit, in anii cand l-a deservit.

Dar… El a inceput sa o insele. In lipsa ei a adus in casa prima femeie. Mult mai tanara, frumoasa. Stripteusa. Culmea, si ea cu copil! Straina si ea. A cerut-o de nevasta. Pe cealalta, plecata doar pentru o mini vacanta, nu mai voia de pe-acum sa o primeasca.

Si-au facut poze, multe poze. Prin toata casa erau imagini dragastoase cu ei doi (20 de ani diferenta de varsta). Copilul ei la mijloc ii imbratisa pe amandoi. Ca  intr-un tablou de familie. Familia pe care poate el si-o dorea. Casatoria dintre el, cel inca insurat si straina stripteusa, nu s-a realizat. Motivele au fost multe.

La  final el a ajuns singur, pe un pat de spital. Pe langa diabetul cat de cat stopat, a mai aparut cancerul de colon. Nu mai este nimeni alaturi.  Mama a murit, nevasta a plecat, amanta s-a maritat cu unul bogat.

Fara urmasi. Pe noptiera de langa pat, poza barcutei cu care navigase in vremea cand hobby-ul era singurul  care-l captivase.

Si barbatii  plang cateodata. Cand nimeni nu-i mai vrea.vin

P.S. Povestea este adevarata.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Life is a succession of lessons which must be lived to be understood.
    Ralph Waldo Emerson

    Viata e o succesiune de lectii ce trebuie traite ca sa fie intelese.

    Referitor la morala povestii tale…nu e greu de tras o concluzie. Sint oameni care prefera sa traiasca superficial si sa se bucure doar de placeri usoare….sa nu aiba reale responsabilitati nestiind sa aiba grija nici de propria persoana. Nu vreau sa judec pe nimeni, nu acuz, deci….

    In orice caz e o idee preconceputa ca barbatii nu ar plinge. Bineinteles ca o fac, doar sint oameni si au sensibilitatea, sentimentele si trairile firesti. Atita doar ca societatea le-a cam taiat acest drept sa-si afiseze manifestarea durerii prin plins….cica ar fi un semn de slabiciune si nu se face sa o lase libera.

    Sper ca fiecare sa aiba sansa sa se descopere, sa realizeze ce valoare reprezinta prin faptul ca exista, e unic, exceptional… Sper ca existenta lui sa insemne ceva in lume….sper, pt ca speranta e ultima care moare….Sper. Asta nu e deajuns insa. Trebuie sa existe o reala dorinta a fiecaruia sa faca ceva cu viata lui.

    Adriana (Lacrima) 16 octombrie 2011 18:10 Răspunde
    • Este ceva in genul fabulei cu greierasul care canta toata vara(viata). Lipsa responsabilitatilor a fost un motiv in plus sa afiseze acel ” je m`en fou de tout”. Un dandy superfical, egoist. Plansul putea fi si de nervi, de ciuda. Rasfatul se terminase. Pe de alta parte avem cazul sotiei care venise cu un copil in aceasta casatorie, dar pe care l-a dat spre ingrijire unui tutore. Si asta pentru ca sa se poata ocupa doar de sot, de sensibilitatile lui. A fost complicata si viata acestei femei.
      S-au abandonat efectiv unul pe celalat, la o varsta cand ar fi trebuit sa se sprijine. In fine, cuplurile sunt de multe feluri.
      O saptamana usoara, Lacrima mea de departe.

      lacramioara 16 octombrie 2011 20:45 Răspunde
  • Manifestarile egoismului pot lua diferite forme. Citeodata nemenajind pe cei din jur fie si prin manifestari de slabiciune….doar pt un moment, ca apoi sa se arate in plina ei spendoare. Egoistii calca pe oricine in picioare. La urma sint cei care pierd. Viata le returneaza ceea ce merita cu adevarat! Nu degeaba se stie si se recunoaste faptul ca „binele aduce bine si raul un rau inzecit”

    Eu m-am confruntat cu o astfel de situatie care m-a pus in genunchi pt ca nu am avut puterea sa spun „destul!! ajunge cu bataia de joc”.

    Multumesc de urare si sper sa ai si tu zile senine lipsite de griji si durere sufleteasca….(ca cea trupeasca inca mai poate fi suportata, nu…)

    Adriana (Lacrima) 17 octombrie 2011 1:05 Răspunde
  • Da, o situatie trista pentru barbatul din poveste… Dar vorba spune ca dormi exact asa cum iti asterni, iar eu sunt de acord cu asta …

    Cat despre plans, da, sunt de acord ca izbucnirea la ei are de-a face cu respingerea crunta si cu abandonul permanent al unei femei iubite. Pacat, dar cam asa se intampla: realizam cand e prea tarziu sa mai facem ceva. Si cand ne decidem totusi sa reparam cumva, e putin si cam tarziu…

    too little, too late…

    Flavia 17 octombrie 2011 15:55 Răspunde
    • Flavia, plansul vine dintr-o ciuda. Nu accepta infrangerea. Nu accepta abandonul. A fost prea egoist. Si, a speculat iin virtutea acestui egoism al sau, nevoia viitoarei sotii, de legitimitate. Ea avea acel copil pe care-l nascuse la 17 ani dintr-o ” greseala a tineretii” . Copilul avea 11 ani cand cei doi s-au casatorit. Nu am reusit sa aflu de ce nu a stat cu ei. Nu se agreau pur si simplu sau erau motive de ordin financiar. Aceasta femeie a pornit cu stangul in viata. Si culmea,este din zodia Sagetatorului, care este una norocoasa.( smile)

      lacramioara 17 octombrie 2011 17:59 Răspunde
  • Eroii principali au in comun dorinta umana de iubire , dar in materie de relatii fiecare intelege schimbul de afectiune in felul sau ; astfel,in timp ce barbatul vrea doar sa primeasca, femeia accepta un timp ,pina la epuizare ,doar sa daruiasca.
    Motivele sint inscrise in trecutul fiecaruia ; datele despre modelul familiei primare a sotiei sint prea putine ,insa modelul feminin al mamei barbatului lamureste , fapt ce desigur ca nu scuza, atitudinea lui fata de relatia cu sexul opus .

    Lili 17 octombrie 2011 17:20 Răspunde
    • Lili, eu cunosc bine personajele. Sunt reale. Dar le cunosc de cand s-au despartit. Am incercat sa reconstitui un puzzle, care mi-a incitat curiozitatea. Cum a fost la inceput, cum a evoluat relatia sau dimpotriva cum s-a ajuns la destramarea ei. Mi-a cazut in mana absolut intamplator, copia scrisorii medicale a doamnei din aceasta postare. Un cuplu care nu lasa sa se intrevada vreo fisura. Despartirea s-a produs destul de brusc. Si, s-a soldat cu imbolnavirea grava a amandorura.
      Lili, dezvolta te rog cand ai timp, ideea cu modelul feminin al mamei. Ca mame de baieti si viitoare soacre (detest acest cuvant) am avea ce invata.

      lacramioara 17 octombrie 2011 17:47 Răspunde
  • Lacramioara, ai reusit sa patrunzi foarte adanc in personalitatea cuplului respectiv si sa punctezi aspecte esentiale in formarea imaginii despre fiecare in parte .

    Propunerea ta este o provocare pe care am s-o incerc cu placere ,in dorinta comuna de a ne impartasi cunostintele , experienta si de a invata astfel unii de la altii si aici , pe blog .

    Lili 17 octombrie 2011 21:18 Răspunde
    • Si pentru mine este o placere. Si pentru cei care ne citesc. Numarul lor creste vertiginos cu fiecare noua postare, dupa cum ne spun cifrele. Si ele nu gresesc. Iti asteptam opinia, cu mult interes, Lili.

      lacramioara 18 octombrie 2011 6:11 Răspunde
  • Povestea aceasta reala imi inspira insuportabila usuratate a fiintei…dar nu una rupta din pasiune, ci mai mult din neglijenta. Lili are dreptate, relatia cu mama si-a lasat amprenta…multi barbati si-au luat neveste pe post de menajere bune la treburile casnice si eventual la cresterea copiilor…
    Cu toate acestea, nimeni nu merita singuratatea si boala…

    Olga D 19 octombrie 2011 2:49 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title