Imi scald privirea prin targul de antichitati, care are rezervat un weekend pe luna in incinta unui Mall. Colectionari, pasionati, snobi sau pur si simplu curiosi formeaza masa de vizitatori. Vanzatorii sunt o speta pestrita, de la doamne introvertite pana la tigani aurari, cu mustatile rasucite. Stiu ca nu poti afla mai nimic de la acesti ofertanti care in cel mai bun caz, iti intind cartea de vizita a vreunui manager care se afla in spatele afacerii, cu lucruri vechi. Foarte vechi. Trecute de 70 de ani. Teoretic. Practic este greu sa deosebesti patina vremii pe un mobilier care poate fi contrafacut, de un artist priceput.
Francezii au notiuni distincte pentru astfel de targuri. Marché aux puces este treapta cea mai de jos, adica o desfasurare de lucruri vechi expuse pe caldaram de cateva ori pe an, cand lumea triaza lucrurile din podurile caselor. De la papusi de portelan, pana la carti vechi, oferta in aer liber este larga. La un pret de unul sau doi euro poti pleca cu o lingurita de argint sau cu un cosulet cu ornamente pentru Craciun. Pe o treapta superioara se afla magazinele brocante, unde lucruile incep, doar incep sa aiba valoare fara insa, a fi considerate antichitati. Mobile reconditionate cu grija, tablouri de amatori sau unelte arhaice stau frumos oranduite. In zilele portilor deschise poti achizitiona lucruri meticulos reconditionate, la preturi usor negociabile. Si, in sfarsit, in varful piramidei de lucruri apartinand unei aristocratii apuse, se afla magazinele de antichitati, acel nec plus ultra care se adreseaza clientelei etiliste.
Ca o ignoranta ce sunt in acest domeniu si ca o persoana care nu stie sa-si negocieze salariul, deci nicidecum pretul unui portelan fin de Sevres, trec printre astfel de lucruri exact asa cum o fac cand vizitez un muzeu. Nu-mi doresc nimic dar pot sa recunosc stilul Bidermeier, fara nici cea mai mica dorinta de a cumpara. Ar fi o investitie incerta pe care as percepe-o, ca pe o prezenta umana misterioasa. Ca pe un discomfort. O incarcatura nefireasca in zona mea de locuit, pe care o prefer cat mai aerisita si din cand in cand modernizata. Nu imi doresc intimitatea cu necunoscutul. Si, nici convietuirea cu trecutul. Eu sunt pentru luminta, prospetime, mobila moderna, daca se poate unicat/personalizat. Sunt pentru aerul curat, pentru tablouri vii, pentru verdeata unei plante. Daca este sa am si ceva vechi in casa, atunci acela este un obiect care a trecut doar, prin mana parintilor mei.
Pentru ca mie, lucrurile vechi imi spun ceva, doar daca vin sa completeze amintirea celor dragi care nu mai sunt acum, cu mine. Sunt doar in amintire.