„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Waterloo

de

 

Ce inseamna pentru mine Waterloo.

Am ajuns prima data pe aeroportul din Bruxelles, cu doi ani inainte de caderea comunismului. Am fost fericita posesoare a unui pasaport, a unei vize, a unei sume de 200 dolari depusi in contul BNR pe numele meu si a unei invitatii care purta stampile, apostile, semnaturi, legalizari etc…Un efort imens din partea familiei care ma invitase, fara sa ma cunoasca.  Am fost fericita posesoare si mai cu seama pastratoare a mult ravnitului pasaport,  deoarece tocmai in ziua in care mi-am luat zborul, a izbucnit la Brasov prima revolta muncitoreasca. Surubul se strangea tot mai tare, in special in jurul granitelor.

Schimbam un cenusiu cu altul. Doua feluri de cenusiu. Absolut diferite. Aici, unul cauzat de lipsuri materiale, acolo unul cauzat de clima specifica influentei Marii Nordului. Aici, era bezna acolo, se risipea curentul electric. Aici, lipseau multe din de-ale gurii, acolo cainii de companie mancau ciocolata MARS si inghetata fina de vanilie. La propriu.

Pe prietena mea epistolara, pentru ca nu o pot numi virtuala, la vremea aceea neexistand internetul, am gasit-o in spital. Suferea de o boala rara pe care atunci, i-o descoperisera. Se numea sarcoidosa si se presupunea ca era unul din efectele negative, ale aerului conditionat. Lucra ca asistent manager la o companie americana de petrol. Deci, vizita mea nu pica intr-un moment prea fericit. Prima intalnire cu occidentul si cu ea, s-a petrecut  la spital. La fel avea sa se intample mult mai tarziu, cu o alta tara  pe care mi-o doream sa o cunosc, Elvetia.  Acelasi prim traseu aeroport-spital, unde regaseam o alta persoana.

Prietena mea avea o casa frumoasa, la Waterloo. Micuta si cocheta localitate se mandrea cu muzeul, care amintea de infrangerea lui Napoleon. Statuia leului ca simbol al puterii statea  cocotata pe o colina,  invitand turistul la escaladarea unui numar impresionant de scari, pentru a admira panorama a ceea ce fusese candva, campul de batalie. Era singura denivelare de teren. Belgia mi se infatisa ca o tara plana, cu multa ploaie, cu cerul foarte jos si gris de la norii grosi si neprietenosi. Si totusi, aveam sa vad atatea lucruri frumoase! Dar, nu fara o serie de piedici. Eu venisem de acasa, cu o lista de muzee pe care doream sa le vizitez. Gazdele mele au fost distruse, cand mi-au aflat intentiile  turistice.

Pe lista mea figurau obiective care se situau in zona flamanda. Aveam sa aflu un lucru total neasteptat. Mica tarisoara de poveste se confrunta intre granitele sale, cu un sovinism acerb. Eu ma aflam in regiunea walona, deci francofona iar prietenii mei nu voiau sub nici o forma sa puna piciorul in zona flamanda. Si, cum dumnealor (aveam sa aflu ulterior) garantasera pentru mine depunand o cautiune, nu ma lasau nici pe mine sa ma indepatez de meleagurile celebrului Waterloo. Aveam totusi acces la Bruxelles, unde se ajungea in 30 de minute cu trenul.  Belgia  in lung si in  lat  urma sa o strabat in anii 90, gratie sotului meu. Aveau sa fie anii cei mai prolifici si totodata si cei mai fericiti.

Revenind la momentul Waterloo, vreau sa mai adaug ca a fost o piatra de incercare.  As fi putut sa aleg intre a ramane in lumea libera si a ma intoarce in Romania care avea sa mai astepte, pana la a se elibera. Nu foarte mult, dar nu aveam cum sa stiu.  Am ales. Colegii care ma invidiasera la plecare crezand ca nu ma vor mai revedea de dupa cortina de fier, m-au numit INAPOIATA. La  propriu si la figurat.

Waterloo, mai inseamna pentru mine si ABBA. Imi amintesc de aparitia grupului la Eurovision. Mi-au atras atentia si mi-au  ramas in minte si in suflet. Erau inediti, erau speciali, erau altceva. Au meritat nominalizarea ca formatia secolului. Prin melodiile lor, mi-am cunoscut sotul. Dansul nuntii noastre a fost deschis pe acordurile cantecului „I have a dream”, care a inlocuit traditionalul vals.

Da, si viata mea pana la un punct a fost un vis. Sau  de vis… In anul in care l-am pierdut pe sotul meu am pierdut-o si pe prietena mea de la Waterloo. Boala ei s-a agravat, degenerand in leucemie.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Lacramioara,chiar daca porti in suflet multa durere,se vede ca te numeri printre invingatori.

    Independent de locatie,perioada, si nu numai,viata tuturor este cimp de lupta pe care trebuie sa ramina in picioare in fata pierderilor… cu privirea spre ce ramine in urma,insa ancorati in prezent si gata sa primeasca viitorul.

    Amintirile sint parti din viata omului incarcate de ginduri si trairi; muzica cintata de ABBA era intr-un timp preferata mea…pe atunci, parerile oscilau intre aceasta formatie si Boney M.

    Lili 20 mai 2012 13:41 Răspunde
  • lacramioara.revistatango.ro m-a surprins in mod placut. Inca mai am ce vedea pe internet. Felicitari! http://filme-online-hd.eu/ – filme online hd.

    Adelapopescuuu 11 decembrie 2013 11:08 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title