Am momentele mele pe care le-as numi, marea triere. Vreau sa ma descotorosesc de lucruri care nu-mi mai trebuiesc, a caror valoare sentimentala s-a estompat sau dimpotriva, care au darul de a-mi trezi nostalgii ori resentimente. Un petec de hartie sau o zdreanta a fost candva, o pagina imaculata sau o tesatura intacta.
Nu vreau sa mai exist, la trecutul prezent. Ce a fost, a fost! Vreau sa conjug actele mele in cei doi timpi: prezent si viitor.
O haina veche nu o voi mai imbraca cu aceeasi placere si peste douazeci de ani. Moda revine, dar eu m-am schimbat. Linia siluetei s-a ingrosat. Traiectoria trairii interioare s-a curbat.
Si, randuiesc sacii pentru pubele, cu bluze, fuste, pulovere si alte cele. Trecutul hainelor mele. Nu vreau sa mai privesc in urma, pentru ca risc sa ma impiedic, sa cad si sa nu ma mai ridic.
Deschid larg fereastra spre o noua viata. Degajez spatiul, scutur praful. Vrea sa respir. Viata mea nu si-a spus inca ultimul cuvant.
Prieteniilor carora nu le fac fata, nu le dau ragaz sa rugineasca. Ma descotorosesc cu eleganta si fac loc altora sa se impleteasca, cu noua mea speranta. Intind mana celui cu care vreau sa avansez, prin zona minata. Ne acordam reciproc o sansa si o raza de speranta. Mana intinsa nu am sa o mai las sa cada, intr-un gest de abandon. Cum am facut-o altadata. Zdrobesc lacatele care- mi taiau accesul la libertate.
Canoanele nu mai sunt pentru mine. Nisipul clepsidrei s-a cam scurs. In fine, pot sa imi permit cate o obraznicie. Nu mai inghit nimic.
Pentru ca nu-i asa, viata nu si-a spus ultimul cuvant!
