„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Icoana

de

M-am nascut undeva la mijlocul intervalului dintre cele doua frumoase sarbatori ale Sfintei Maria. Adormirea si Nasterea. Coplesitoare conjunctura. Sunt din Zodia Fecioarei. Daca am o stea norocoasa, daca astrele au trendul ascendent ori daca ursitoarele  mi-au prezis bunastare, sunt doar credule supozitii. Am o singura certitudine. Protectia Fecioarei Maria. Gratie si Indulgenta. 

Evoc in scrierile mele, ganduri care ma-ndeamna sa fac trimiteri la destin. Credinta, zodie, destin este ordinea care-mi vine in minte. Ma raportez la aceste dimensiuni si ma intreb: de fapt, eu cui ma-nchin, sau cui ma-nclin?

Rotundul familiei mele s-a frant, aproape de mijlocul deceniului, anului, lunii. Sau altfel spus, intregul s-a ciobit. Oricum am lua-o, a fost o scindare cand Cineva a hotarat: Tu pleci, iar tu ramai! La acea data purtam cu mine doua insemne. Braul Maicii Domnului, de la Manastirea Vatopedi si iconita Prodromita, de la Schitul Prodromu. Se stie ca acolo nu suntem admise. Mi le daruise, prin curier cu ceva vreme inainte insusi parintele Petroniu Tanase. Intalnirea mea pur epistolara cu parintele necunoscut a fost o misterioasa intamplare! Rolul Domniei Sale a fost scurt. Atat doar, cat sa-mi deschida calea spre protectoarea mea, Maria. Apoi firul s-a rupt. Parcursul meu a fost brutal intrerupt.

Praznuirea icoanei Prodromita se face in fiecare an, pe 12 iunie. Data fatala pentru mine. Semne ceresti ori simple coincidente lumesti? Vorbele amutesc, gandul se reculege. Intrebarea revine. Credinta, zodie, destin?

Nu sunt adepta talismanelor si nu fac penitente. Doar cred. Si, uneori ma-ntreb. Logica sau intamplare?

                                    

                                              ***

ProdromitaIcoana Maicii Domnului numita „Prodromita” este una dintre icoanele facatoare de minuni, pastrate in Schitul romanesc Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte. Schitul Prodromu mai pastreaza si alte icoane facatoare de minuni, printre care: icoana Sfantului Ioan Botezatorul si icoana Maicii Domnului Aparatoarea de Foc.

Schitul Prodromu a fost intemeiat in anul 1820, sub arhipastorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscuta prin hrisoavele domnesti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, in data de 7 iulie 1853, si de Carol I al Romaniei, in data de 19 iulie 1871.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Credinta devine balsam pentru un suflet ravasit.
    Va multumim pentru aceasta clipa de sinceritate.

    livia 15 august 2011 8:37 Răspunde
    • Si eu multumesc Livia, pentru gandul cel bun. Este si acesta un balsam.

      lacramioara 17 august 2011 20:36 Răspunde
  • Foarte frumos scris si mi se pare mie foarte adevarat , sugestiv.
    Pentru mine ordinea celor trei căi este : credinţă, destin şi abia apoi zodie.
    Restul pentru dvs. Lacramioara , au fost semne cereşti, sunt sigură eu de asta : uite si numele dvs.: Lacramioara este ceva predestinat.
    Stiţi nu – i aşa vorba aceea care spune ca să nu ne dea Bunul Dumnezeu cît putem noi duce !!!!
    Despre icoana primita : să vă ocrotească mult si bine de acum în colo!!!

    irina 17 august 2011 10:27 Răspunde
  • Draga Lacramioara, recunosc ca ma lupt cu aceeasi intrebare: coincidenta sau semnele destinului? Poate vreodata vom afla…

    roberta 17 august 2011 12:46 Răspunde
  • Un comentariu sensibil si frumos Irina. Da, zodia poate fi pe ultimul loc. Cred ca si numele noastre ne sunt predestinate. Poate lacrima e „talismanul meu” . Avand deja unul inclus in destin, la ce mi-a mai sluji un altul materializat dar „nepersonalizat”?!

    lacramioara 17 august 2011 20:44 Răspunde
  • Lacramioara , nu cunosc trecutul tau dar inteleg ca viata ti-a ranit destul de tare sufletul ; eu sint sigura ca credinta te va ajuta sa treci cu bine peste toate si de acum inainte
    si iti scriu mai jos citeva rinduri de mica incurajare .

    Uneori e de folos reflectia ca fiecare om are cel putin o durere de purtat cu sine , mai mult sau mai putin asemanatoare ,chiar daca la unii nu se vede nimic pe dinafara.
    Citeodata ma mai intristez , apoi privesc in jur si imi dau seama ca nu mi-as dori sa fiu in locul nimanui pentru ca majoritatea oamenilor au problemele lor , iar cei care nu au in acel moment au avut altadata si e foarte posibil ca vor mai avea pe viitor ; in plus,in afara de ceea ce se vede ,nimeni nu stie cu exactitate ce suferinta se poate ascunde (cu stiinta sau fara stiinta )in sufletul si in trupul celorlalti.
    Stii si tu ce des se intimpla in zilele noastre sa vedem ca un om e bine,sanatos si sa auzim deodata ca are cancer . Altii poarta in suflete dureri pe care nu le scot la iveala niciodata .
    In privinta cauzelor ,trebuie sa imbratisam credinta ca totul are un rost ,dar poate ca nu sintem pregatiti intotdeauna sa aflam de ce s-a intimplat ceva si cum ar fi fost viata noastra altfel …
    Daca imi amintesc bine , un preot ortodox zicea intr-o carte ca in viata 50% este destin, 25 % ceea ce a ales omul , iar 25 % influenta celorlalti oameni , a mediului, etc
    Referitor la destin,se spune ca poate fi schimbat prin rugaciuni in anumite cazuri ,daca aceasta este spre binele omului respectiv sau al celor din jur .

    Lili 18 august 2011 8:45 Răspunde
  • Foarte frunoase ganduri Lili. De altfel ti-am remarcat interventiile si pe celelalte bloguri. La fel ca si pe cele ale lui Treia. Scrieti frumos amandoua si veniti cu completari documentate si intelepte.
    Interesanta trimiterea la preotul care a exprimat in procente, influentele care planeaza asupra noastra. Oare cum ne putem schimba destinul? Cum stim daca ceea ce credem noi ca este o schimbare in bine, nu poate face rau in alta parte ? Nu este o fortare a destinului, in fapt? Nu modificam echilibrul acela perfect? Creatia divina este perfectiune…

    lacramioara 18 august 2011 17:48 Răspunde
  • Lacramioara ,multumesc pentru frumoasele cuvinte adresate.
    Atmosfera blogurilor de aici mi se pare placuta si folositoare .

    In privinta schimbarii destinului , desigur ca omul nu poate face acest lucru pentru sine si pentru cei din jur ; el nu este in stare de multe ori sa anticipeze rezultatul unor actiuni minore …
    Din discutiile purtate cu un preot am inteles ca numai Dumnezeu poate modifica destinul atunci cind considera , fara a se sti cert , in urma unor rugaciuni puternice .
    Dovada in acest sens este cazul femeii bolnave din vremurile de demult , prezentat intr-o carte sfanta ; aceasta a fost anuntata ca i s-au prelungit zilele ca urmare a rugaciunilor ,deoarece mai avea ceva foarte important de indeplinit in viata.

    Lili 19 august 2011 15:23 Răspunde
  • Lili, de fapt nu putem schimba nimic. Nici macar nu ne putem schimba caracterul. Trecutul il stim si nu mai avem ce-i face. Viitorul este inselator. Un fel de fata morgana.
    Cand crezi ca l-ai atins, ca-l stapanesti, il pierzi.
    Si totusi in micimea noastra, credem ca vom creste si vom invinge. Asa si trebuie.Sa speram. Sa ne amagim. Sa ne dam verdicte. Sa ne mai dam mereu cate o sansa. Altfel, cum am putea trai?

    lacramioara 19 august 2011 18:08 Răspunde
  • Credem in ceea ce simtim ca e adevarat PENTRU NOI.
    Credinta, destinul….viata intreaga e sub semnul incertitudinii si a marelui mister.
    Am fost creeati pt a aduce IN aceasta viata un sens destinului sub care am fost creeati.
    Restul oricit ar fi de dureros si drumul nostru de plin de mistere si nemultumire nu e in puterea noastra si nicidecum nu putem sa schimbam nimic oricit ne-am face iluzii ca am putea.

    Acceptarea a ceea ce E, e grea si dureroasa, dar nu avem alte alternative.
    (mediteaza, si gindeste-te la ceea ce am spus….da, e greu)

    Adriana (Lacrima) 21 august 2011 22:07 Răspunde
  • In ce am spus inainte nu am fost pesimista sau negativista, ci dimpotriva….am exprimat intreaga mea incredere in puterea divina ce ne indruma in a deveni mai buni si ne impinge pe drumul desavirsirii noastre spre a ne atinge deplina menire in aceasta viata.

    Adriana (Lacrima) 23 august 2011 3:39 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title