Mi se intampla sa asociez, unor persoane, aspecte comune cu ale unor animale, pasari, reptile. Nu o spun pe un ton zeflemitor. Un exemplu ar fi…
Cuprinsa de frenezia castigului, plecata dintr-un catun uitat de lume, ajunsa muncitoare la o tesatorie intr-un oras universitar, domnisoara…, sa o numim Felicia, si-a facut studiile la seral, pe ultima suta de metri a acestei fome de invatamant universitar. A invatat, s-a ambitionat, s-a “apropiat “ de unul, altul, din fabrica si a urcat in scurt timp pe scara ierarhica. Dorinta de inavutire era atat de mare, incat sintagma “ nu se poate” pentru ea nu a existat. Foarte abila in a copia felul de a se imbraca si comporta al tinerelor stilate, s-a detasat rapid de celelalte muncitoare. Politica nu mai era de ea, partidele scaldandu-se in ape tulburi ( prima jumatate a anilor ’90). Avea aspiratii foarte mari. Domnisoara Felicia avea un pact incheiat cu fostul PCR, cel care a si propulsat-o in sectia fabricii unde lucra. A stat cu chirie, cu buletin de flotant. La terminarea studiilor, cu vorba pusa de cineva la seful de Cadre (actualul HR), a urcat pentru cateva luni pe o functie de conducere. Cu recomandari excelente de la fosti activisti (apoi FSN-isti) a fost infiltrata la o mica societate privata. Avea un CV subtire, caruia i-a mai adaugat din condei cateva merite, care nu se prea puteau verifica. Si, nici nu prea interesau. Atunci, se mai practica. Repede ajunsa pe primul scaun de sefie, la firma de hartie (azi unul dintre marii contribuabili ai Romaniei) si-a pus in functiune toata energia, sa distruga, pe rand, pe toti care erau si care aveau sa vina, fara voia ei, fara stirea ei, in firma respectiva. Avea puterea ursului si capacitatea de regenerare a salamandrei. Isi ascundea trecutul Se voia altcineva. Lupta pentru asta. Lua lectii de dictie si limbi straine. Autohtona My Fair Lady voia, musai, sa aiba cat mai multe angajate in subordine. Sa le aleaga numai ea. Criteriile de selectie variau in functie de aportul pe care acestea il puteau adauga imaginii Sefei cu mari aspiratii. Domnisoara Felicia se hranea cu energia lor .
Se orienta doar spre absolvente, deci cu aproape 15 ani mai tinere, proaspete, cu masterate, cu dexteritati informatice (pe care domnia sa nu le prea stapanea). Pe unele le rasfata, apelandu-le cu cele mai inventive diminutive, le declara iubirea … ca de parinte, uneori in plenul sedintelor. Pe altele le chinuia, le storcea de informatii, secatuindu-le. Satisfactie extrema dupa declansarea psihozei printre angajate.
Cand a implinit 40 de ani , apelativul“ domnisoara F.” nu mai dadea bine( in anii ’90 stilul american cu tutuitul nu se practica intre sefi si subalterni). Trebuiau repede rezolvate: un maritis si un copil. Domnisoara era si o credincioasa declarata. Purta la gat rozarul catholic pe post de amuleta, se inchina in catedrala ortodoxa in fiecare dimineata, dadea acatiste si pomelnice la manastiri renumite. Biroul ii devenise un mic altar, din care nu lipsea apa sfintita. Licoarea binecuvantata era sorbita cu evlavie pe stomacul gol, pentru a-si asigura protectia divina.
A urmat sarcina, aparent mult dorita. Doar aparent, deoarece teama ca, in acest rastimp, una din tinerele sperante aduse chiar de ea sa-i ia locul, ii dadea fiori. Abandoneaza, motivand o boala de copii pe care ar fi facut-o in primele saptamani de sarcina. Varsat de vant. Sau vorbe in vant. Nu era nici casatorita. Nu avea nici un partener “la vedere”. O nebuloasa, o viata cu catacombe. Revine la birou cu fruntea sus, cu aceeasi energie, si isi reia activitatea. Trece vremea. Se uita episodul. Tinerele pe care le angajase pleaca la alte firme, pentru ca piata muncii usor, usor se deschide. Isi reface echipa cu proaspete absolvente. Le influenteaza destinele. Unora le mareste salariile, pe considerente doar de ea stiute. Cele nemultumite sunt pedepsite. Are ac de cojoc pentru revolta oricui. Inabuse orice tentativa de razmerita. Tine minte orice incercare de impotrivire si, la prima cotitura, ataca fara mila. Tipic salamandrei.
Dezbina si stapaneste! Este principiul dupa care se ghideaza, invatat de la maistra din tesatorie. Ii revine o dorinta mai veche. Sa se si marite. Si, ca din vazduh apare o iubire veche , care o abandonase in tinerete (varianta oficiala). Un print inalt, frumos si polyglot venit de dincolo de ocean. Isi selecteaza invitatele pentru Starea civila, din randul tinerelor angajate care pot duce povestea …mai departe. Sa se afle cate ceva, nu foarte mult. Atat cat trebuie. Nu-si schimba numele de familie si nu-l adauga nici pe cel al sotului…in devenire. Nu a mai fost “ in devenire “ ci “ in revenire”. Adica, omul a plecat iute, acolo de unde a si venit. Varianta neoficiala si destul de credibila a fost ca ceea ce s-a intamplat, s-a numit casatorie in alb. Un aranjament cu dedesubturi meschine. A pus tuturor interdictie de a mai pomeni vreodata despre sa-i spun… sotul de o zi.
Si, asa au trecut anii, domnisoara F. a continuat sa-si puna amprenta asupra multor destine. Pana intr-o zi cand, schimbarea imaginii firmei cerea si primenirea persoanelor din staff. Se incheia o epoca. Domnisoara F. trebuia sa lase locul liber altcuiva. Nu a fost usor. Convulsii, plansete. Isi juca ultima carte. Lovituri pe la spate celor de o varsta cu ea, care avusesera sansa de a lucra, mai departe.
Mataniile si amuletele nu-si mai faceau treaba.
La un an de la debarcare, asemanarea cu vertebrata devenise izbitoare. Fata i se alungise, ochii devenisera exoftalmici. Slabise multe kilograme. Pierduse sursa de alimentare cu energie vie.
Salamandra isi pierduse pana si capacitatea de regenare.