A venit toamna. Cea adevarata. Cea care a dat la o parte cu ploi si cu vant, ultima vara. Cea indiana. Cea care poarta cu sine nostalgia iubirilor de vara. De- o vara. Toamna adevarata ne afecteaza starile. Starea de bine ramane doar, o amintire. Migrenele si durerile de articulatii sunt la ordinea zilei. Ne dor zilele care se perinda prea repede, scapandu-ne printre degete. Noptile ciuntesc cu fiecare clipa, din lumina diminetilor. Soarele parca si-a pierdut interesul si ne-a intors spatele. Ne schimbam hainele si incaltarile, fara a mai purta intermediarele : pantofii si trenciurile.
Si-au deschis larg portile, universitatile, grabite sa-si incaseze taxele. Caminele, ca in fiecare toamna sufera de aceleasi insuficiente. De lipsa locurilor si de conditii de cazare la standarde internationale. Studentilor li se faciliteaza accesul la credite bancare pentru nevoi temporare, ceea ce obliga la gasirea rapida a unui job interimar. Intre munca si studiu ei trebuie sa gestioneze si un alt tip de credite . Pe cele universitare. Slalom printre credite. Si, printre atatea obligatii sa mai gaseasca si oportunitatile de a-si trai iubirile. Iubirile de toamna, iubiri de inceput de an scolar.
Gospodinele isi ordoneaza conservele, pe rafturile camarilor. Savoarea fructelor si a legumelor s-a cuibarit in borcane sterilizate asteptand sa fie degustate, in lunile reci si capricioase.
Toamna mai vine si cu cresterea preturilor. Scumpirile incep in prima zi a trimestrului. Agentul termic ne va incalzi usor interioarele si ne va frige cu facturile.Nimeni nu ne mai indexeaza veniturile, ca sa ne protejeze de trauma rotunjirilor preturilor. Nimeni. Guvernul pregateste marele spectacol, al prezidentialelor de la anul.
Si, intre timp lasa oamenilor libertatea cuvantului si a manifestului. Pro sau contra Proiectului. Rosia Montana. Mi-e teama de o posibila diversiune. Si ma gandesc la un scenariu prin care unii se prevaleaza de galceava romanilor pentru a goli pantecele muntelui, de zacamintele rare, pe cu totul si cu totul alta cale…
Ce frumos ai scris, Lacramioara! Ma simt vinovata ca n-am umplut borcanele cu muraturi, dulceata sau zacusca. Nimic! O lene fara margini care se ascunde in spatele unui „n-am voie sa mananc asta, ca ma supara fierea”. Cred ca gospodinele de toamna au un neuron in plus, neuron care mie imi lipseste si in locul caruia sta unul care e responsabil cu sederea in pat…si cu Suleyman. O toamna linistita iti doresc!
Veronica, bine ai venit aici! Dragut comentariu. Anul acesta am fost mai harnica decat anul trecut, la capitolul conserve.Dar, nu sunt buna de dat exemplu.Imi permit inca luxul, de a face doar cat pot si ceea ce imi place. Vizionare placuta, ca acusi e luni si incepe Magnificul!Te mai astept, cu interventii, cu drag.