Prietenia este o stare complicata de relatii interpersonale in care simpatia, (dupa parerea mea), primeaza. La polul opus se afla antipatia. Antipatie la prima vedere. Exista! Tacita, evidenta. Antipatia se simte. Razbate prin toate mijloacele. Sensibilitatea noastra o recepteaza imediat din cel mai mic detaliu, din cel mai neinsemnat gest. O privire este de ajuns. O grimasa poate fi dovada cea mai clara. Unde care se intersecteaza, iar apoi ne scurtcircuiteaza.
Antipatia emana si din scris.
Ca si iubirea, antipatia este reciproca. A fi antipatic cuiva este, la urma urmei, ceva firesc. Suntem atat de diferiti. Cautam ori gasim la ceilalti calitati care ne pot inhiba. Si, de aici pana la a deveni frustrati, intr-atat incat sa-i antipatizam, nu mai este decat un pas. Natura omeneasca sau o deficienta fireasca?!
Daca antipatia la prima vedere ne lasa reci, cu totul altfel stau lucrurile cand simpatia degenereaza in antipatie. Cand prietenia aluneca in dusmanie. Cand iubirea se preschimba in ura. Cand “ne dam sufletul” pentru iubire si capatam indiferenta sau recea antipatie. Cat de usor si repede pot sa se preschimbe una in cealalta!
De la antipatie nu se prea trece la simpatie. Ca argument? Prima impresie. In toate soiurile de relatii, instinctul primar decide. Nu-l ascultam de fiecare data. Nu-l vrem, ne deranjeaza. Si insistam sa nu vedem ceea ce este trasat clar.
Antipatia este subiectiva. O senzatie olfactiva, o ciudata privire, o stare trecatoare proasta si am etichetat pe cineva ca antipatic, pe vecie. Ceea ce este superficial. Ne putem insela, doar suntem oameni! Ar trebui cercetat in profunzime. Dar nu avem nici timp, nici chef. Mergem mai departe, la o alta intalnire. Starea de fapte si starea noastra emotiva s-au schimbat. Si, la fel de superficial, gasim marea iubire. Si nu oricum, ci la prima vedere. Ce s-a schimbat de la momentul cu antipatia?
Noi, noi ne-am schimbat.