Claire Chazal este o profesionista incontestabila. Cea mai longeviva stirista a canalului de televiziune francez TF1. Un model, in treacat fie spus si pentru longegiva noastra Andreea Esca. A declarat-o ea insasi.
La cei 55 ani ai sai, Claire Chazal rezista, cu incapatanare, pe sticla. A facut fata excelent mai multor tempêtes et orages care o voiau inecata. CC este tare. O adevarata reduta in miezul unui consortiu notoriu. Este muncitoare, pana la limita epuizabilului. Très mince. Fizicul fragil este contracarat de o tenacitate si de o rezistenta la presiune exceptionale.
In spatele celor doua ore de stiri pe care le prezinta sambata si duminica, CC este o ambitioasa care trudeste la perfectionarea sa continua. O adevarata Sagetatoare.
Ore de dans. Balet si sport. Teatru. Scrie poezie. O dieta spartana, spre ingrijorarea mamei sale. Adica, a aceleia care i-a stat in umbra in toti acesti ani de lupta acerba pentru cariera si care a preluat din mers viata privata a vedetei. Aceea care i-a crescut fiul, nascut din povestea de iubire cu un alt monstru sacru al TF1, Patrick Poivre D`Arvor, pe scurt PPDA, insurat si cu mult mai in varsta decat ea. Cei doi au avut un parcurs paralel, o buna bucata de vreme. Au avut taria unui zid, care nu a lasat loc nici unui intrus la vestitul pupitru de stiri, TF1. Viata lor privata s-a bifurcat la un moment dat, ramanandu-le un singur punct comun. Copilul. Acum, CC are o viata amoroasa construita in jurul unui mult mai tanar manechin.
Extrem de receptiva la evenimentele internationale, dar si interesata pentru ceea ce inseamna stirea people, CC a reusit sa obtina exclusivitate pentru primul interviu acordat de DSK, la intoarcerea in Franta.
Interviul de la care lumea politica si financiara de pe doua continente astepta negarea unui adevar, a fost condus cu o vadita subiectivitate de catre CC. Aceasta nu s-a lansat in intrebari dure ori incomode. Iar DSK, cu neintrecuta lui siretenie facea pauze lungi de tacere, inainte de a-si pronunta raspunsul. Castiga timp prin suspense, pierdea timp dramuit cu zgarcenie. Ambiguitate. Floue. Undeva, in spatele camerelor, se afla neobosita Anne Sinclaire. Cu zambetul ei de eterna indragostita. Draguta, dar exagerata.
Cele doua femei au fost colege de platou in anii `90. Se vorbea si despre o oarecare prietenie. Cu acest interviu si-au facut un serviciu una alteia? Probabil. Dupa cum probabil este si faptul daca, pe 14 mai in camera din hotelul Sofitel/ NY a fost sau nu a fost...
Si, de fapt cui ii mai pasa!
Grecia pe care DSK voia sa o salveze este scoasa la mezat. Dar asta este o alta poveste.
foto: PPDA povestea lui intr-o postare viitoare.
Lacramioara, poate ma insel, dar tu semeni putin cu Claire Chazal la expresia fetei si la barbie. Si cred ca o si admiri, altfel nu ai fi scris despre ea… 🙂
Daca a fost sau nu a fost, cred ca e bine sa fi fost, spre deliciul publicului. Dar, in spatele cortinei, doar ea va sti de fapt…
Astept partea a doua.
Ma bucur ca ai scris si despre Claire Chazal, m-am gandit la ea cand am citit articolul tau despre Anne Sinclaire. Despre amandoua citeam la inceputul anilor ’90 in reviste frantuzesti imprumutate de la centrele culturale care s-au deschis atunci in multe orase. Multumesc, mi-am amintit de anii adolescentei si am aflat despre Claire ca e tot acolo, pe val, unde ii e locul.
Flavia, am zambit citindu-ti comentariul. Sunt persoane, despre care am citit demult,cand presa era cenzurata sau cand imi stricam ochii pe un televizor alb negru „cu purici” si cu o antena parabolica „ascunsa”. Am inregistrat totul undeva in mine, fara sa-mi treaca prin cap ca le voi putea impartasi mult mai tarziu cuiva. Si, ma bucura ca sunt interesati. Numarul de accesari mi-o confirma.
Multumesc pentru compliment, respectiv pentru comparatia cu Claire (SMILE). DA, mi-ar fi placut sa fac ce face ea, macar a zecea parte.
Si …urmeaza doi barbati, tot din televiziuni.
Ioana, am lucrat la Centrul Cultural Francez in `90 cand s-a deschis. Am participat la punerea lui pe picioare, intr-o Romanie sumbra, iesita din negura. Mi-ai dat o idee, sa descriu aceasta experienta. Din pacate eu aveam alte planuri atunci si am lasat CCF, pe plan secund dupa care l-am parasit pentru o lume dura. Cea a finantelor.
Multumesc si eu ca te-ai oprit, ca sa ne lasi un gand…
Traind pe un alt continet habar nu am despre cine vorbesti, nici cine este personajul, dar banuiesc ca daca ai mentionat despre ea insemna ca te-a impresionat intr-un mod deosebit.
Am acelasi sentiment de instrainare pe care l-am avut cind m-am reintors pt scurt timp in tara si nu am mai stiut nimic despre nici un personaj important pe plan social, politic in Romania….Totul e ralativ. Tot ce invatam, tot ce ne influenteaza e local si depindem atit de mult de acel loc si stiul de viata pe care ni-l sugereaza….Credema ca am dreptate. Cred ca am dreptul sa spun asta mai ales ca am avut ocazia sa traiesc in diferite tari/continente si inteleg bine acest fenomen
Sintem atit de importanti FIECARE pe plan universal….dar atit de mici pe plan local….Nici nu ne dam seama cam ce inseamna totul pina nu avem o vedere de ansamblu, dar ne consuma fapte si evenimente locale….ca si cum ar insemna totul pe lumea asta.
O furnica nu e capabila sa vada mai deparete de citiva centimetri inainte. Asa sintem si noi. Oare cum am putea sa ne dam seama de imensa vastitate a universului cind capacitatile noastre de-a percepe sint atit de limitate? Totul se raporteaza la nivelul la care avem acces in mod firesc.
Franta e o tara ce a influentat cultural tara noastra mereu, dar mai sint atitea tari cu culturi de o covarsitoare valoare la care nu avem acces…sau nu vrem noi sa le dam vre-o sansa…sau pur si simplu nu rezonam cu ele pt ca nu le intelegem, ori nu putem sa le intelegem din lipsa de acces, comunicare, distanta….. Oare e cazul sa ne raportam doar la ce avem acces si intelegem? Nu suna ca un : „judgement or criticism” dar ma gindesc la cit sintem de limitati in a gindi totul prin prisma doar a unui fel de-a intelege lucrurile influentati fiind de ce vrem noi sa stim sau la ce avem acces.
„Crede-ma” (pe mine ma)…scuze de greseala de ortografie….din comentariul de mai sus.
A fost fara voie….Am o buna educatie si ortografia mi-a fost predata cu multa destoinicie de Dna Pana – care nu ne dadea pace si nu admitea sa facem greseli. Dupa o jumatate de centenar inca mai stiu lectiile ei….lol….Iti mai amintesti draga mea cite extemporale ne dadea? Saptaminal muream de emotii si frica in fata verificarilor ei ce nu ierta nimic si pe nimeni.
Oameni ca ea ne-au format. Profesori superbi de o etica profesionala impecabila ne-au facut sa intelegem ca tot ce facem trebuie sa fie de calitate. Greselile si lipsa de interes se platesc. Oh, daca doar asta ar fi fost deajuns sa ne aduca si norocul in viata…Doamne, ce vremuri de neuitat!
Lacrima, personajul dupa cum i-am raspuns Ioanei,m-a interesat. Am citit mult si i-am urmarit parcursul. Probabil la Toronto nu este cunoscuta.
Da, D-nei Pana ii datoram multa gramatica. Era atat de severa, incat si acum cand o mai intalnesc pe strada, simt fiori reci. Ca si atunci, la orele dumneaei.
Multumesc , ca ai lasat lungi si interesante comentarii. M-am straduit sa-ti raspund in timp util ( stii tu!), desi am fost plecata in WE.