fbpx
„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

In jurul meu e tot mai pustiu

de

Harta_RomanieiTitlul este un citat din expunerea de mai jos. Mi s-a parut potrivit starii mele sufletesti din

ultimii ani si cu precadere din zilele acestea cand…

Am constientizat ca fiul meu care este plecat de mai bine  de patru ani din tara, pentru un doctorat, a fost selectionat pentru interviu la o bursa postdoctorala, inainte chiar de sustinerea finala a tezei doctorale. Deci, nu se mai intoarce. Curand. Se va stabili in orasul cotat in topuri, ca fiind pe locul intai in lume, ca si calitate a vietii. Nu spun toate acestea ca sa ma impaunez. Nu. Le spun, pentru ca-n jurul meu se face din ce in ce mai pustiu. Pentru ca au inceput cei dragi sa-mi plece, prea curand. Dorinta baiatului meu a fost dintotdeauna sa faca cercetare. Si,cum in Romania acest domeniu nu are cautare, s-a dedicat stiintei internationale. Pentru ca, stiinta noastra nationala i-a strans mana frumos la terminare si i-a urat : Mergi sanatos!

Orice alt comentariu este de prisos, motiv pentru care citez in continuare pe domnul Cristian Lascu, mare geolog si speolog, cercetator si doctor, redactor sef la National Geografic. Am avut onoarea sa-l cunosc, prin sotul meu si el (printre altele), fost speolog.

„Am apucat cateva valuri de emigrari. In scoala primara, in crepusculul stalinist,ne adunam sa cascam gura la niste fiinte supranaturale:Cohn, colegul de banca, Gudin plecau”de tot” in Israel, Ion Dragu-in Franta, Luiza-in Liban! Abia tarziu am inteles ca parintii lor gasisera portite de scapare din tara in al carei viitor nu mai credeau.O perioada de normalitate din anii 1970 a oprit hemoragia, apoi, pe masura ce Romania devenea o tara aberanta,un alt val mi-a luat colegi,camarizi de hobby si sport, fete de care ma indragostisem. Sasii si si evreii au ajuns raritati antropologice. Iar dupa 1980,au cedat si cei mai optimisti.Obtinerea vizei de emigrare dura ani,in acest timp solicitantii erau retrogradati,ostracizati,balacariti ca tradatori in adunarile oamenilor muncii.Multi au preferat sa fuga in timpul unor sejururi profesionale sau turistice ori ascunsi in podul vagoanelor sau trecand Dunarea inot. A fost perioada in care am ramas fara unii dintre cei mai buni prieteni-cercetatori,arhitecti, medici, artisti.In tot acest timp,ca geolog,captivat de muntii si pesterile Romaniei, constatam cu tristete ca in jurul meu e tot mai pustiu. Iar daca nu am plecat, a fost pentru ca extraordinara natura a tarii mele imi dadea mereu un puternic sentiment de acasa, de la Marea Neagra pana in Retezat,unde,departe de mohoratul citadin, gaseam o Romanie cu personalitate si farmec.Dar acum nu mai e un val,ci un tsunami care duce departe milioane. Romania fuge de ea insasi.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Lăcrămioara,tatăl meu a trecut Dunărea înot,ptin acei ani,iar eu am crescut fără el,fără să am unde vărsa o lacrimă.
    Despre cum reuşeşti să termini un doctorat în ţară,nu vreau să comentez.Seară faină,nimeni nu e singur…

    adrianagianinna 18 septembrie 2011 21:15 Răspunde
    • Imi pare rau, Adriana. Cate atingeri poate aduce un articol!

      lacramioara 18 septembrie 2011 21:18 Răspunde
  • Eu ma regasesc in scumpele cuvinte, in urarile pe care si la ora actuala le primesti ca absolvent de facultate:

    Mergi sanatos… / Du-te cu bine… / Treaba ta cum te descurci!

    Ma regasesc intr-o situatie asemanatoare, in care cantaresc la sange avantajele ramanerii mele in tara, intrucat… si nu vreau sa par o victima spunand asta, in tara noastra e foarte greu sa te faci remarcat prin ceva cinstit si decent, printr-o meserie pe care ai ales-o de placere, dar pe care daca vrei sa o practici risti sa ramai un chirias toata viata.

    Si tot cantarind, balanta se inclina spre a pleca departe, in locuri in care nu esti langa familie, dar stii ca nu vei trai gandindu-te cu ce iti vei cumpara maine mancare sau cum iti poti plati facturile.

    Flavia 18 septembrie 2011 22:05 Răspunde
  • Iar eu am sa par cea mai nebuna dintre toti cand am sa marturisesc ca, desi am terminat facultatea acum 20 de ani, de vreo doi, trei ani incoace nu trece zi a vietii mele sa nu ma gandesc ca ar trebui sa gasim, totusi, un loc, si sa plecam din tara. S-o luam de la capat, altundeva, unde se poate trai, fiindca aici e cumplit.
    Lacramioara, te imbratisez!

    Alice Nastase Buciuta 18 septembrie 2011 22:54 Răspunde
    • Draga Alice, stiu ca in primul rand va ganditi la viitorul copilasilor vostri. Pentru ei, ati avea forta de a o lua de la capat.
      Sa nu ajungi si tu ca mine, sa-i scrii puiul tau un SMS cu textul: Cand te-ai nascut, nu credeam ca voi putea rezista sa nu te vad cateva zile. Uite ca am ajuns sa te vad doar cateva zile pe an.

      lacramioara 19 septembrie 2011 20:48 Răspunde
  • Oare ce s-ar putea face pentru a opri acest exod?
    E intr-adevar ingrijorator.

    Genevieve 18 septembrie 2011 23:03 Răspunde
  • Flavia, dupa siguranta pe care o degaji, sunt convinsa ca vei face ceea ce e mai bine pentru tine.
    Iti tin pumnii, sa urmezi calea cea mai buna. Esti inca la inceput de drum si ai de unde alege.

    lacramioara 19 septembrie 2011 20:51 Răspunde
  • Genevieve, dupa cum spune si domnul Lascu este un tsunami. Deci, nu mai poate fi stapanit.
    S-a pierdut controlul. Scapa cine poate. Din pacate.

    lacramioara 19 septembrie 2011 20:55 Răspunde
  • Lacramioara, deci sufletul ti-e trist, trebuie sa te bucuri pentru fiul tau si pentru realizarile lui, cu gandul ca acolo unde este sau unde va fi, in afara tarii, ii va fi mult mai bine decat aici. Acolo are ocazia de a face ce ii place si de a fi si platit si respectat pentru asta. Vorbesc si eu, tot din experienta, caci sotul meu este tanar cercetator, cu un doctorat luat pe bune…evident ca e greu sa traiesti dintr-un salariu de cercetator si din pacate avantul tinerilor este spulberat cate putin pe zi ce trece….

    Adnya 20 septembrie 2011 11:50 Răspunde
    • Imi cer scuze, Adnya pentru intarziere. Da, ma bucur pentru copilul meu. Sunt realista dar mi-e asa de dor cateodata. Pierd atata timp pretios.Stii si tu ca virtualul nu poate inlocui realul…
      Iti multumesc pentru gandul tau bun.

      lacramioara 21 septembrie 2011 10:50 Răspunde
  • Lacramioara ,felicitari pentru reusita baiatului .
    Iti inteleg parerea de rau privind distanta reala dintre voi ,dar e motiv de bucurie si e meritul vostru ca sinteti mereu aproape sufleteste .

    Lili 21 septembrie 2011 20:23 Răspunde
  • Hm..te inteleg foarte bine draga Lacramioara…E atat de greu la distanta de cei dragi. Sora mea urmeaza sa plece in Australia, care pare in clipa asta a fi la sfarsitul lumii, asa cum trebuie sa li se fi parut bunicilor mei cand am plecat noi in Canada. Uf! Trebuie sa ne urmam fiecare calea, stiu, dar vine cu multe incercari…

    Olga 22 septembrie 2011 4:18 Răspunde
  • Felicitari pt ca ai asa un baiat destept!
    Stiu ca pt parinti e greu…eu sunt „singura la parinti” mama a decedat acum 12 ani,am plecat in Canada acum 5 ani,tata a ramas deci singur in Ro.Trebuie sa-ti spun cum simt bucuria lui ca noi suntem bine (eu si sotul meu);incerc sa-l caut cat pot de des si sa-l faca sa simta gandurile mele bune…timpul ajuta…Fi tare!
    Apropo,in ce oras e???
    Te imbratisez cu drag!

    ramona 5 octombrie 2011 3:57 Răspunde
    • Ramona,tatal tau este bucuros pentru voi, desi cred ca si dumnealui simte golul din jur.
      Este o ruptura totusi.O trauma cu care trebuie sa ne obisnuim si sa o acceptam.
      Distanta geografica atrage dupa sine si o distanta sufleteasca, ceea ce este inevitabil, desi ne iubim mult.
      Multumesc ca te-ai oprit o clipa si ai postat un gand drag.

      lacramioara 5 octombrie 2011 17:11 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title