Il cunoastem multi dintre noi. Spatiul nostru vital devine secatuit, dupa ce debordase de preaplinul vietii de cuplu. Fosnetul siluetei „plecate”, parfumul epidermei imbibate in tesatura pernei, mulajul mainilor inlantuite, zgomotul celor doua lingurite de cafea. Tabieturi comune, rezonante la unison. Muzica care ne reprezenta candva, urca acum inspre timpane solitare. Lacrima se prelinge din ochiul indurerat, peste obrazul abia cicratizat.
A trecut atata vreme? Si totusi n-am uitat…De ce nu am stiut sa tinem timpul implinirii in loc, macar pentru o clipa? Asa, doar pentru noi, sa savuram ce ne-a fost dat. A fost o goana, fericirea noastra tanara. Acum gata, s-a terminat.
Eu l-a inlocuit pe noi in alocutiuni. Suspinul s-a instalat amar peste vocile care se tachinau odinioara, intr-un suras drag. Ne-ntelegeam dintr-o privire. Complicitate la cel mai inalt nivel. Gandul trecea de la unul la celalalt, fara nevoia de cuvinte. Tacerea cu multe intelesuri era formula de respect, dintre sufletele noastre pereche. Da, eu cred in suflete pereche. Nu este doar o sintagma. Este o realitate plina de substanta.
De la revolta pana la resemnare, drumul este presarat de stari paradoxale. Calea spre alinare este ametitoare. Un labirint al disperarii. Fuga spre lumina. Deriva. Se da o lupta interioara, intre a te cantona in trecut sau a te abandona necunoscutei viitoare.
Una din formele de rezistenta, in fata golului lasat de cel care ne-a fost drag, este incercarea de substituire. In felul acesta iti schimbi starea. Esti oarecum obligat sa cauti sau sa accepti o solutie. Daca aceasta este una de compromis, atunci coborasul pe panta pierderii identitatii este sigur. Identitatea de om cu principii. Mai lasi de la tine, mai calci pe alaturi, mai spui un neadevar, mai ascunzi o fapta de care candva nici macar nu te credeai capabil. Si uite asa, oftezi la ceas de cumpana „Ce-am fost si ce-am ajuns”!
Nu cred ca inlocuirea unui spatiu incarcat de o prezenta iubita, poate duce la vindecarea de trecut. Cred in schimb, in comparatia permanenta dintre ceea ce a fost si ceea ce este. Intre cine a fost si cine i-a luat locul. Mai cred in gestul aparent banal care trezeste o dureroasa amintire. Imagini care se suprapun. Trecut, prezent. Un alt cliseu, aceeasi rezonanta.
Incepe cautarea.Te multumesti cu mai putin. O noua incercare, care poate fi o eroare.Vidul, parca se mai estompeaza. Rana se cicatrizeaza, cand sufletul tresalta la intalnirea cu o noua iubire…
Dar, oare aceasta va tine? Pentru ca, sufletul nu face tandem oricand si cu oricine…
Am plans.Si acum si ieri si in ziua despartirilor.Poate voi plange si maine…Astea toate dor.Chiar daca ne prefacem ca nu.Ne punem o mie de intrebari si nu gasim raspunsul care sa ne multumeasca.Da,credem ca un nou inceput e …un nou inceput.Si uitam de cat ne sant umerii de grei.Vrem schimbari,facem schimbari oameni noi,vremuri noi.Se inchide o usa,se deschide alta.Hotaram si declaram public ca s-a terminat cu compromisurile,dar in urmatoarea clipa totul e pe dos.Gasim scuze,explicatii si intram intr-un nou. Sau poate pe o noua linie. Durere fizica?ANESTEZIA!Durere sufleteasca?UITAREA.Mai mult nu se poate…
. ..trist dar adevarat…din pacate.
Ilustrezi frumos intreaga atmosfera de armonie, intelegere fara cuvinte a scurtei treceri prin viata ta a „partenerului-suflet pereche”. Nu uita ca fiecare lucru ce ni se intimpla are un scop mai inalt si are o explicatie pe care nu ne-o putem da, decit mult mai tirziu in viata. Universul are ceva cu totul special pentru tine, sint sigura de asta, si nu putea sa ti-l aduca decit in acest fel, oricit de dureros a fost.
Sper din suflet pentru tine sa-ti gasesti fericirea cu adevarat. Fiecare renastem din propria cenusa, ca pasarea „Phonix.” Taria nezdruncinata ne este data cind ne redescoperim valorile ascunse ale sufletului.