„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

El, Ea şi un stil de viaţă

de

O apariţie calmă, liniştită şi liniştitoare. În preajma ei îţi doreşti să fii, să rămâi, să traiesti. Da! Ea este fiinţa dulce, drăgălaşă, drăgăstoasă, contagioasă prin acel ceva special pe care îl emană. Este confortabil să o asculţi, să fii ascultat, să fii atins de generozitatea sa. Are o voce caldă, un timbru melodios. Vorba ei înmoaie unda sinusoidală a telefonului mobil, când pronunţă nuanţat, inconfundabil: Bună dimineaţa, iubitul meu!

Pare paradoxal dar te poate domina prin răbdarea ei uluitoare. Te poate scoate la lumina zilei din noaptea depresiei. Ştie unde te doare şi, atingând cu degetul moale, extrage răul prin concentrare. O mână fină, dar care poate să devină la nevoie o lamă de oţel sclipitoare. Calină şi fermă în acelaşi timp. Mână de doamna cu prestanţa. Mâna, ca şi privirea, sunt cele cu care relaţionezi  la o persoană pentru prima oară. Astfel m-a cucerit. Am fost străpuns de o Săgetătoare. A râs. Mi-a spus cât şi-a dorit să fie Ea, învingătoarea. A reuşit. M-am lăsat rănit pentru a mă vindeca printr-o dragoste salvatoare. Eram  sătul. Mă inunda un imens plictis de la o iubire anterioară anostă.

Încercam ceva nou. Altceva cu Cineva de valoare. Mă incita mirosul de mare, gustul de sare, briza foşnitoare, apusul de soare. Acolo, pe faleza în două trepte, am atins o pleoapă catifelată, iar tâmpla mi-a zvâcnit concomitent, de o emoţie ne mai încercată.

Trăiam senzaţia asta pentru prima dată. Secunda minunată a durat cât o viaţă. Dragoste adevărată. Să o las să crească?! Să o păstrez intactă?! Să tac?! Să strig în gura mare?! S-o strâng fără să o strivesc în palma mea lată?! Să-i simt parfumul de marcă.  Sa o învălui în mantia mea lumească. Ea nu este om. Ea este floare delicată. Este stea de mare. Este lumina mea călăuzitoare. Ne-am întâlnit şi nu ne-am mai despărţit. Şi ne-am luat,  vorba bunicii de la ţară.

Pe tine cum te-ai descrie? l-am întrebat, trezindu-l brusc din reverie.

Eu mă prezint ca lucrător artizanal, onest şi natural, bun cunoscător al esenţelor tari, atât la propriu, cât si la figurat.Un bărbat fără diplome în sertar, fără şcoli internaţionale, dar care are un simţ acut al valorilor umane. Nu suntem la acelaşi nivel cultural, dar avem fiecare mereu ceva de demonstrat celuilalt. Anturajul nu ne-a dat nici o şansă, noi totuşi formăm un cuplu care nu se plictiseşte niciodată. Ducem o viaţă cât se poate de firească. Ne ajungem unul altuia până şi în vreme de vacanţă. Trăim în lumea noastră. Nu sufăr de complex de inferioritate. Sufăr doar când Doamna vieţii mele este supărată. După unii suntem total nepotriviţi, noi ştim însă că ne-am fost sortiţi. O aparenţă care înşală, pentru că suntem un cuplu bogat  în viaţă interioară.

***

I-am cunoscut si mi-au plăcut atât de mult. El, un simplu artizan în lemn, Ea, corporatistă. El o aşteaptă cu masa caldă, cu casa proaspăt aspirată. Când doamna se odihneşte, soţul pliveşte în  grădină ori bricolează. El o răsfaţă, Ea se lasă. El le are cu meşteşugul, Ea investeşte pe Bursă. Nu au copii, dar dacă-şi vor dori vreodată, soluţia va fi adopţi,a cu siguranţă. Eu îi văd peste ani, exact ca în poza alăturată. Un mod de viaţă pe care l-am întâlnit în plimbările mele din această vară.

 

 

Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title