La mijloc

Am inteles, in sfarsit, ca indiferent cum imi voi planui etapele vietii, ele nu vor tine cont de dorinta, ambitia sau calculele mele. Mi-am urmat parcursul de la bun inceput,  ocrotita de ochi blajini, de inimi calde, de minti ingrijorate care se succedau in jurul meu. Eu ramaneam mereu pe loc. La mijloc. Eram fara sa stiu,  fara sa vreau, un punct de referinta. Eram centrul unui micro univers fabulos. Universul meu familial. Locuiesc in acelasi apartament de cand aveam 13 ani. Am trait trei vieti pline, in acelasi spatiu. Prima dintre acestea a fost cea compusa din  parintii mei si cu mine. Am avut o adolescenta si o prima tinerete pline. Calm, pace,  iubire. Eram la mijloc. Mama si tata nu aveau alt gand, alt scop, decat acela de a ma veghea, indruma, ajuta.

Cea de a doua viata a fost  parca si mai frumoasa. Viata  in care m-am maturizat, brat la brat cu sotul meu. Ne-am intalnit in luna mai, iar in decembrie ne-am logodit. I-am luat pe toti prin surprindere. Noi doi stiam ca avem multe de indeplinit pe acest pamant si ca nu-i vreme de pierdut. Am trait concentrat si bogat. In timp mi-am gasit locul de mijloc, intre copii si sotul meu. Mai exact, cand apareau inevitabile conflicte,  nu stiu cum se facea, ca eu ma nimeream intre ei. Acceptam  stilul care se voia mai auster al sotului meu, dar si pe  cel rebel care incepea sa se resimta la copiii nostri, adolescenti in devenire. Si, trebuia sa caut solutia prin care sa-i impac. Prea mult ii iubeam pe toti si prea mult imi doream sa nu sufere nimeni. Reuseam. Uff ! O victorie asudata.

M-am casatorit la o varsta pe care mi-o propusesem, ca target. O varsta care s-a situat la mijloc. Intre varsta  pe care o aveau  parintii mei cand s-au luat si cea a copiilor mei,  care au aderat si ei la statutul de insurat, respectiv maritata.

Am mediat conflicte si in viata sociala. Am fost protagonista unui  proces odios.  Am fost dispusa sa fac pace, numai sa scap de un partaj jenant. Multi nu m-au inteles. Cum am putut sa las o succesiune rusinoasa, sa ma lase fara o casa! Tocmai pentru ca era rusinoasa, eu m-am retras.

Si am ramasa senina, sanatoasa, in acelasi apartament in care  traiesc a treia viata. In care fiecare obiect are valoarea sa sentimentala, purtand amprenta celor care m-au inconjurat cu iubire si mi-au dat forta sa merg mai departe.

Acum, sunt in cumpana. Geografic, matematic si sentimental trebuie sa creez o punte. Intre trecut si viitor. Intre Est si Vest. Intre viata de cuplu si viata solitara. Intre mioritic si alpage.

Decizia, pe care trebuie sa o iau, trebuie sa fie concreta, clara. Lucrul cel mai greu este sa nu lezez pe nimeni. Oare, unde va fi mijlocul ?! Oare, mai exista la mijloc pentru mine ?!

Auditie placuta, dragi cititori!