Nu am urmarit nici o emisiune legata de accidentul din Apuseni. Nu am avut curiozitati mediatice, avand in vedere ca in urma cu zece ani… Da, deja zece ani! In aceeasi zona, am supravietuit unui alt tip de accident. Rutier. Omul meu drag … A plecat brusc de langa mine. Eu am supravietuit. Si in cazul nostru, un localnic mi-a acordat primul ajutor. A deblocat usa masinii, m-a tras afara si a sunat la 112. Asa sunt oamenii din Muntii Apuseni, curajosi, saritori, milosi, credinciosi. Oameni care se roaga frumos si care ridica troitele cu mana lor, din lemnul viu al padurilor, pe care le cunosc ca in palma.
Daca intram in zona macabrului, a superstitiei sau a misticului, putem crede ca Lacul Belis- Fantanele, padurea si rapele din imprejurimi ar fi fost blestemate. Dar, nu trebuie sa credem ! Lacul de acumulare a fost creat peste vatra vechiului sat, acesta fiind stramutat din timp. Inclusiv cimitirul. Doar, bisericuta a ramas scufundata in ape. In anii secetosi, cand lacul scade, se poate zari turla fostului lacas de cult.
Repet, nu am urmarit nici o emisiune, dar a fost imposibil sa nu aud ceea ce se discuta peste tot. Asa am aflat, dezaprobarea unanima vis a vis de interviul d-nei Esca. Mult prea rasfatata vedeta TV nu face distinctie, intre intrebarile puse unui om care s-a intalnit cu moartea, fata de cele puse unui castigator la Oscar, de exemplu. Ce-ati simtit, la ce v-ati gandit cand… ?
Supravietuirea este o povara, pe care o porti tot restul vietii. Traiesti cu ea. Iar daca ai fost constient pe toata durata impactului, cosmarul iti devine viata, iar viata un cosmar. Sufletul iti este stigmatizat pana la sfarsit. Nici o celula de criza, garnisita cu cei mai docti psihologi in materie, nu te poate vindeca. Doar tu cu tine insuti, trebuie sa te impaci. Indata dupa impact nu simti nimic. Nici o durere. Organele vatamate se rup, cateva ore mai tarziu. Aparatele nu indica imediat, fracturi, leziuni. Cele mai superficiale hematoame provocate in timpul unui accident, dureaza pana la sase saptamani. In tot acest rastimp esti surd la prezent, traiesti doar in trecut. Intrebarea revine obsedant : De ce eu si nu el? Unde ai plecat ? De ce, Doamne ? Atatea intrebari, la care nu gasesti raspunsul niciodata.
De aceea, eu nu suport sa aud oameni, dandu-si cu presupusul, vorbind la rece, in necunostinta de cauza. De ce a plecat in cursa ? Pentru bani ? De ce nu au semnalizat cu telefonul super performant ? De ce nu i-au ajutat mai mult, pe cei care au decedat ?
De ce ? De ce ?…
Pentru ca, suntem fragili. Suntem expusi. Suntem biete fiinte cu puteri limitate. In conditii extreme, suntem disperati si actionam instinctiv, nu rational.
Doamne Fereste !