Painea si cartea nu se arunca niciodata. Orice motiv am invoca precum lipsa de spatiu, lipsa de interes ori suprasaturatia suntem pasibili de a comite o impietate, cand vrem sa ne debarasam de o carte. Painea si cartea ne sunt hrana. Una pentru trup, cealalta pentru suflet. La o mutare intr-o alta tara, la o restructurare familiala sau la o stramtoare financiara, ignoram latura sentimentala si ne descotorosim de hrana noastra spirituala.
O biblioteca bogata in sute de titluri intinse pe cativa metri de etajera este forma materiala a banului acumulat poate, dintr-o redusa ratie alimentara. Evoc anii studentiei noastre, cand cartela de masa era supralicitata. Si, cand dadeam un pranz pe-o carte rara. Painea care ne prisoseste devine hrana pentru necuvantatoare. Festin, la care se inghesuie sa ciuguleasca pasarile cerului, citand slova bisericeasca.
Cartea care ne aglomereaza spatiul din camera, pe care ni-l dorim aerist, o dam anticarului pe un pret de nimic. Aud de unii care dau cartea, pentru topit. O data cu cartea ramane si sufletul parjolit. Cartea nu are pret, cartea are valoare. Cartea si painea raman clasice deziderate cand formele lor mai evoluate, precum tableta si patiseriile parfumate, se dovedesc a fi forme comerciale la preturi piperate.
Cartea pastreaza intre file amprenta celui care le-a iubit, care m-a iubit, care mi le-a daruit. Dragostea de carte ne-a intalnit. Si, gustul comun pentru gatit.
Paine si carte. De pastrat, de iubit.