„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Salamandra

de

salamandraMi se intampla sa asociez, unor persoane,  aspecte comune cu ale unor  animale, pasari, reptile. Nu o spun pe un ton zeflemitor. Un exemplu ar fi…

Cuprinsa de frenezia castigului, plecata dintr-un  catun uitat de lume, ajunsa muncitoare la o tesatorie  intr-un  oras universitar, domnisoara…,  sa o numim Felicia, si-a facut studiile la seral, pe ultima suta de metri a acestei  fome de invatamant universitar. A invatat, s-a ambitionat, s-a “apropiat “ de unul, altul, din fabrica  si a urcat in scurt timp pe scara ierarhica. Dorinta de inavutire era atat de mare, incat  sintagma “ nu se poate” pentru ea nu a existat. Foarte abila in a copia felul de a se imbraca si comporta al tinerelor stilate, s-a detasat rapid de celelalte muncitoare.  Politica nu mai era de ea, partidele scaldandu-se in ape tulburi ( prima jumatate a anilor ’90). Avea aspiratii foarte mari. Domnisoara Felicia avea un pact incheiat cu fostul  PCR, cel care a si propulsat-o in sectia fabricii unde lucra. A stat cu chirie,  cu buletin de flotant. La terminarea studiilor, cu vorba pusa de cineva la seful de Cadre (actualul HR), a urcat pentru cateva luni pe o functie de conducere.  Cu recomandari excelente de la  fosti activisti (apoi FSN-isti) a fost infiltrata la o mica societate privata.  Avea  un CV subtire,  caruia i-a mai  adaugat din condei  cateva merite, care nu se prea puteau verifica. Si, nici nu prea interesau.  Atunci, se mai  practica.  Repede ajunsa pe primul scaun de sefie, la firma de  hartie (azi unul dintre marii contribuabili ai Romaniei) si-a pus in functiune toata energia, sa distruga, pe rand, pe toti care  erau si care aveau sa vina, fara voia ei, fara stirea ei, in firma respectiva.  Avea puterea ursului  si capacitatea de regenerare a salamandrei.  Isi ascundea trecutul  Se voia altcineva. Lupta pentru asta. Lua lectii de dictie si limbi straine. Autohtona My Fair Lady  voia, musai, sa aiba cat mai multe angajate in subordine.  Sa le aleaga numai ea.  Criteriile de selectie variau in functie de aportul pe care acestea il  puteau adauga imaginii Sefei cu mari aspiratii. Domnisoara Felicia  se hranea cu energia lor .

Se orienta doar spre  absolvente, deci cu aproape 15 ani mai tinere, proaspete, cu masterate, cu dexteritati  informatice (pe care domnia sa nu le prea stapanea).  Pe unele le rasfata, apelandu-le cu  cele mai inventive  diminutive,  le declara  iubirea … ca de parinte, uneori in plenul sedintelor. Pe altele le chinuia, le storcea  de informatii, secatuindu-le. Satisfactie extrema dupa declansarea psihozei printre  angajate.

Cand a implinit 40 de ani , apelativul“ domnisoara  F.” nu mai dadea bine( in anii ’90  stilul american cu tutuitul nu se practica  intre sefi si subalterni). Trebuiau repede rezolvate: un maritis si un copil. Domnisoara era si o  credincioasa  declarata. Purta la gat  rozarul catholic pe post de amuleta,  se inchina  in catedrala ortodoxa in fiecare dimineata, dadea acatiste si pomelnice  la manastiri renumite.  Biroul  ii devenise un mic  altar, din care nu lipsea apa sfintita. Licoarea binecuvantata era sorbita cu evlavie pe stomacul gol, pentru  a-si asigura protectia divina.

A urmat sarcina, aparent mult dorita. Doar aparent, deoarece  teama ca, in acest rastimp, una din tinerele sperante aduse chiar de ea  sa-i ia locul, ii dadea fiori.  Abandoneaza, motivand  o boala  de copii pe care ar fi facut-o in primele  saptamani de sarcina. Varsat de vant. Sau  vorbe in vant. Nu era nici casatorita. Nu avea nici un partener “la vedere”.  O nebuloasa, o viata cu catacombe. Revine la birou cu fruntea sus, cu aceeasi energie, si isi reia activitatea. Trece vremea. Se  uita episodul. Tinerele pe care le angajase pleaca la alte firme, pentru ca piata muncii usor, usor se deschide.  Isi reface  echipa cu proaspete absolvente.  Le influenteaza destinele.  Unora le mareste  salariile, pe considerente doar de ea stiute. Cele nemultumite sunt  pedepsite.  Are ac de cojoc pentru  revolta  oricui. Inabuse  orice tentativa de razmerita.  Tine minte orice incercare de impotrivire si, la prima cotitura, ataca fara mila. Tipic salamandrei.

Dezbina si stapaneste! Este principiul dupa care se ghideaza, invatat de la maistra din  tesatorie.  Ii revine  o dorinta mai veche.  Sa se si marite.  Si, ca din vazduh apare o iubire veche , care o abandonase in tinerete (varianta oficiala). Un print inalt, frumos si polyglot  venit  de dincolo de ocean.  Isi selecteaza invitatele  pentru Starea civila, din randul tinerelor  angajate care pot duce povestea …mai departe.  Sa  se afle cate ceva, nu foarte mult. Atat cat trebuie. Nu-si schimba numele de familie si nu-l adauga nici pe cel al sotului…in devenire. Nu a mai fost “ in devenire “  ci “ in revenire”.  Adica, omul a plecat iute,  acolo de unde a si venit.  Varianta neoficiala si destul de credibila a fost ca ceea ce s-a intamplat, s-a numit casatorie in alb. Un aranjament cu  dedesubturi  meschine. A pus tuturor interdictie de a mai pomeni vreodata despre  sa-i spun… sotul de o zi.

Si, asa au trecut anii, domnisoara F.  a continuat  sa-si puna amprenta  asupra multor destine.  Pana intr-o zi cand, schimbarea imaginii firmei cerea si primenirea persoanelor  din staff.  Se incheia o epoca. Domnisoara F. trebuia sa lase locul liber altcuiva. Nu a fost usor. Convulsii, plansete. Isi juca ultima carte. Lovituri pe la spate celor de o varsta cu ea, care avusesera sansa de a  lucra, mai departe.

Mataniile si amuletele nu-si mai faceau treaba.

La un an de la debarcare, asemanarea cu vertebrata devenise izbitoare. Fata i se alungise, ochii devenisera exoftalmici. Slabise multe kilograme.  Pierduse sursa de alimentare cu  energie vie.

Salamandra isi  pierduse pana si capacitatea de regenare.

Categorii:
Uncategorized

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title