Stiu sa ascult. Sunt o docila auditoare. Auzul mi-e sensibil si sunt avida de cunoastere a semenului meu.Varsta sau sexul interlocutorului, nu are relevanta. Important este doar daca ceea ce spune are rezonanta. Asta ar explica si inclinatia pe care o am pentru citit jurnale de” bord” ori de calatorie. O curiozitate vie de a cunoaste omul de dincolo de aparente si de a ma regasi oarecum si pe mine. Cand eram foarte tanara imi rezervam o jumatate de zi din saptamana, doar pentru a ma plimba studiind oamenii, ca simpli trecatori pe strada si prin viata. Asa ca mine. Pe unii ii lasam sa plece, ii uitam, pe altii insa, „ii fotografiam”. Captam acele aspecte fizice care imi placeau si care ma gandeam ca mi s-ar potrivi si mie. O rochie, un pantof , o coafura, un machiaj, un gest, o forma de salut, chiar o privire.
Le prelucram apoi „in laboratorul” cunoasterii de sine. Filmul astfel surprins, il filtram prim prisma alter- criticului din mine. La inceput il copiam, iar mai tarziu in timp ce ma maturizam il adaptam zestrei mele native. In acest fel mi-am creat propriul stil vestimentar.
M-am folosit de acelasi tipar si-n cazul structurii mele interioare. O alta forma de copiere/adaptare.Prin ascultare.Tipologii de oameni. Martori ai trairilor mele interioare.Dupa ce si-au tesut istoriile, eu m-am invaluit cu panza tesaturii lor. Si am luat aminte. Apoi am asternut totul in cuvinte.
Desi personalitatea mea nu mai este de pe acum in formare, in continuare ma incita ideea imbogatirii spirituale. Orice poveste de viata este o suma a trairilor din care se invata.
Exista si reversul la o prea mare ascultare. Obedienta. Rezultanta periculoasa. Manipulare a caracterului in formare. O strangulare a personalitatii receptive la provocare. O forma dictatoriala de educare.