Dedic acest post aniversar cu numarul 100, prietenilor si rudelor care imi vor fi alaturi in acest week end, cu ocazia celui mai fericit eveniment, casatoria fiicei mele.
In momentele esentiale ale vietii, ne dorim sa fim inconjurati de cei apropiati. Familia, rudele, prietenii. Familia braul protector, ne defineste ca om. Rudele se aseaza in ierarhii. Se desprind din ramurile arborelui genealogic pentru a se contopi in alte noi cumetrii.
Prietenii ne sunt strainii, care prin proba timpului sau a cuvantului, devin apropiatii momentului. Ii avem alaturi la masa tacerii de dupa inmormantarea unui parinte sau la ospatul de nunta al propriilor nostrii copii.
Granita dintre ruda si prieten este fina. Prietenul bun l-am dori parte din familie. Calea cea mai simpla ar fi, sa-l ridicam la rang de nas sau fin. Rudele uitate sau indepartate sunt si acestea etichetate, ca donatie de la Dumnezeu. Ne sunt date, deci le pastram.
O legatura sanatoasa poate inflori, din combinatia cea mai neasteptata. Singuri, este cert ca nu putem trai.
In momentele marcate cu rosu in calendarul inimii, ne stau aproape rudele si prietenii. Aceia care plang cu lacrima noastra, aceia care rad cu buzele noastre.
Rude-prieteni sau prieteni-rude, notiuni abstracte. Sau, fericite combinatii, pe care ne putem bizui. Ori, universuri variate in care ne putem regasi. Cu certitudine, relatii pline de complexitate.
Feed back-ul pe care-l primim de la rude si prieteni este proiectia personalitatii noastre. Culegem ceea ce semanam.
Felicitari Lacramioara pentru cele 100 de postari si la mai multe! Casa de piatra fiicei tale si distractie maxima la nunta. 🙂
Aici in Canada eu nu am rude, dar prietenii mei apropiati au devenit rudele mele atunci cand l-au botezat pe copilul meu, si acum sunt nasii lui si cumetrii mei. 🙂
Fie in ceas bun!
Felicitari pentru evenimentele frumoase din viata ta!
Iti doresc sa contabilizezi in continuare cit de multe postari,precum si bucurii de pe urma tinerei familii ce tocmai se infiripa(zambet).
Draga Lacramioara,
Iti doresc o zi minunata in calitate de soacra mica, iar fetei tale numai bucurii si Casa de Piatra!
Eu nu mai prea am timp sa scriu, dar intru sa mai vad ce scrieti!
Te imbratisez!
Multumesc dragele mele,Flavia, Lili, Adriana, Victoria!Raspund cu o intarziere, scuzabila. Au fost zile de vis. A fost si o intoarcere in timp pentru mine. Acelasi cerc de prieteni si rude care mi-a fost alaturi la necaz, m-a inconjurat si la bucurie. Ce bine ca ii am!
Scumpa mea Lacrima, ne-am intalnit din pacate atat de rar, dar cu atata placere si cu atatea amintiri care ne-au napadit precum frunzisul vested cararile toamnei, pete calde de culoare galbena, portocalie, ruginie, cafenie…scoase in evidenta de inca verdele ierbii…
Toamna este anotimpul meu preferat fiind o fire melancolica si exagerat de sentimentala si este anotimpul in care am devenit MAMA si eu, aceasta fiind meseria noastra de baza.
Ma bucur mult pentru tine ca scrii si o faci minunat! Si ma mai bucur pentru tine ca esti inconjurata de dragoste si apreciere. Eu doar visez la asa ceva. Traiesc din amintiri care fiind unice, imi incalzesc sufletul ca si culorile solare ale acestei „toamne varatice” pe care am incecat de-a lungul timpului sa le transpun pe panza. Eu m-am jucat cu culorile si le-am amestecat pe paleta, precum tu ai ales cuvintele si le-ai asternut pe foile albe care asteptau nerabdatoare sa le impartasesti trairile tale…si ai avut ce. Iti doresc mult succes in continuare si Casa de piatra fiicei tale! Je t’embrasse de tout mon Coeur ma Cherie!
Impresionant, AMALIA mea! Si tu faci parte din grupul care ma-nconjoara!