Prieteniile adevarate sunt ca si cartile bune. Apelezi la ele cand te retragi in linistea caminului. Te suna o voce binecunoscuta, un prieten cu care ai imbatranit impreuna. Deschizi o carte, citesti o fraza, apoi un capitol intreg. Te-a prins actiunea si reuseste sa iti schimbe starea. Nu prea erai in forma, cand ai ajuns acasa. O zi incarcata, discutii interminabile, termene amanate, proiecte nefinalizate. Parca iti mergeau pe dos toate. Inchizi usa, tragi storul peste ziua abia incheiata. O zi cotata ca nesatisfacatoare. Pierderea de timp imi pare mai ingrozitoare decat pierderile pecuniare. Banii ii mai poti (re)face, dar timpul inapoi nu-l mai poti intoarce. Nu sunt deloc generoasa cu clipele mele de viata. Nu ingadui nimanui sa-mi strice cu palavrageli, cu rautati sau vorbe fara rost nici un minut pretios. Nu merg la intalniri plictisitoare, nu ma-ntalnesc cu oameni noi. Ca intr-un exercitiu, de nu stiu ce fel de terapie, ma concentrez numai pe ceea ce imi este folositor. Ma organizez meticulos. Imi pun restrictii la cascat- gura prin mall. Incerc sa ma alimentez sanatos, am renuntat la dulciuri si fac sport. Spun stop cand simt ca ma rutinez. Nu fac sacrificii doar ca sa fiu pe placul cuiva. Faceam candva. Imi dramuiesc weekend-ul astfel incat, sa fie un timp al frumosului. Iubesc natura, aerul , cerul, soarele si cartile.
Iubesc cativa oameni. Putini la numar, multi cand ma inconjoara. Un prieten bun, o carte buna, un timp al meditatiei sunt cheia echilibrului. Nu mai las rautatile sa-mi otraveasca sufletul. Las culoar liber doar trecerii timpului jongland cu clipele.
De-as fi putut face cate putin din toate, cand imi prisosea timpul !
