„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Invidia dintre frati

de

Am inteles tarziu ca relatia dintre frati nu este tocmai una de invidiat. Fiind singura la parinti, nu-mi amintesc sa fi regretat vreodata ca nu aveam pe cineva, cu care sa impart nu doar  nimicurile materiale, dar mai ales iubirea parinteasca. Probabil o forma de egoism sau poate doar un dezinteres  fata de notiunea de fratie.

Aud din ce in ce mai des de frati care intra int-o concurenta acerba, care nu-si mai vorbesc, care se saboteaza sau care pur si simplu se instraineaza. Toate aceste conflicte nefiresti au la origine cauze banesti. Imi povestea o doamna deosebit de frumoasa la cei 80 de ani ai sai, educata la pension, fiica de profesori si  sotie de academician, cum a ramas singura in casa imensa, stil brancovenesc situata in cel mai ravnit cartier, construita de parintii dumneaei.

Are doi fii. Ambii au facut  studii din cele mai inalte, in spiritul traditiei familiale. Diplome de merit, doctorate. Unul plecat in State, celalalt  ramas in tara.  Doamna  mea frumoasa mi-a povestit cu mahnire si cu un nod in gat, cum vrand sa aranjeze lucrurile, inainte de plecarea sa finala, a decis transferarea casei pe numele celor doi fii, cu uzufruct pe viata, adica pe putinul timp cat i-a mai ramas de trait. Fiul ramas in tara s-a facut foc si para (ambii fii sunt casatoriti), spunand ca l-a ranit pe el si pe a sa consoarta, care sunt bugetari cu leafa cu 20 %, diminuata. Ca nu sunt de acord sa mai imparta si casa parinteasca cu fratele plecat peste ocean pe care, intre altele fie spus, el nu l-a vizitat niciodata. Dintr-o frustrare, nefireasca(zic eu), fiind frateasca. Si, ca urmare nora care locuia pana mai ieri in casa brancoveneasca a incetat de a-i mai vorbi soacrei. De aici, raul s-a propagat si a alterat si legatura bunica nepoata, care pana la acea data notariala era una calda, fireasca. S-au suparat si au plecat la bloc. Un stil de viata  total necunoscut, lor. Fetita va fi data, probabil, in grija vreunei bone.

Aceasta doamna, inteligenta, culta, rasata, cu o fata inca luminoasa mi-a spus in urma cu multi ani, cand  dupa ce isi pierduse sotul, se si pensionase: „Cand te pensionezi, pe nimeni nu mai interesezi, iar cand ramai singura, nu mai ai nici o valoare”.

Am intrebat-o daca nu regreta ca nu si-a refacut viata,  fiind o femeie atat de frumoasa.

Mi-a spus cu jena si in soapta: ” Stiu ca azi este o rusine, dar eu am fost femeia unui singur barbat.”

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Uneori intalnim oameni pregatiti excelent pentru o ;ume care nu mai exista. Am avut tangenta cu un astfel de caz, unde lucrurile au luat o intorsatura mult mai urata,iar cei 2 frati, pe langa faptul ca se urasc, isi cauta prin tribunale dreptul… Toate astea, cad aritmetica de clasa primara spune ca 4 impartit la doi face doi. Trist dar atat de real!

    Adriana Gianinna 5 februarie 2012 23:05 Răspunde
    • Ai punctat foarte bine cele doua aspecte pe care le-am surprins in postare. Pe de o parte lumea apusa a doamnei ” excelent pregatite” si pe de alta parte, trista aritmetica a fraternitatii. Mai stiu si alte cazuri. Pe unul l-am trait chiar eu. Nu sunt pregatita inca sa-i dau o forma care poate fi postata. Multumesc, Adriana Gianina!

      lacramioara 6 februarie 2012 19:36 Răspunde
  • Si eu sunt singura la parinti dar sunt si mama a doua fetite. Si cel mai mult ma preocupa sa le cresc unite, sa se iubeasca, sa se aline reciproc, sa se caute, sa se gaseasca, sa se respecte. Si ma uit la fratii din jurul meu, putini au crescut asa. Cum sa fac sa nu gresesc?

    Ioana 6 februarie 2012 8:40 Răspunde
    • Ioana si eu am doi copii. Nu se pot da retete. Subiectul este foarte sensibil. Tu, ca parinte poti lua decizia care ti se pare corecta, impartiala si totusi copiii sau unul dintre ei, sa nu o perceapa la fel. Si, de acolo incep conflictele, frustrarile s.a.m.d. Doamna din postare, imi spunea ca nu ar fi putut nici in ruptul capului sa-l „stearga” de la mostenire pe fiul din America, pentru simplul fapt ca momentan traieste acolo. Eu sper totusi ca cei doi barbati , care au vreo 40 si ceva de ani si sunt la randul lor parinti isi vor veni in fire si nu isi vor lasa mama de izbeliste.

      lacramioara 6 februarie 2012 19:45 Răspunde
  • Stiu ca este un subiect sensibil. Cunosc putini frati care se iubesc dezinteresat si neconditionat. Cunosc multi frati care sunt mereu intr-o competitie, care au adunat frustrari, care au rani deschise dintr-o copilarie pe care parintii o considera frumoasa si dreapta pentru fiecare dintre frati. Mi-a spus o doamna psiholog ca este inevitabila concurenta intre frati. Mi-a spus asta cand eu ii dezvaluiam cum se iubesc fetitele mele deocamdata si se ocrotesc si se joaca impreuna. Dar doamna psiholog a zambit si a spus ca ele deja sunt intr-o competitie, chiar daca arata asta foarte rar si foarte putin. Subiectul ma preocupa mai mult decat oricare altul si asta din momentul in care am decis sa fac al doilea copil. Stiu ca toti parintii gresesc fata de copii, sper doar sa fac greseli cat mai mici si neinsemnate in adultii care vor fi fetitele mele. Si motivul pentru care am facut al doilea copil (eu fiind singura la parinti fara sa fi suferit vreodata din cauza singuratatii) a fost tocmai pentru ca am vrut ca pe lumea asta nici un copil al meu sa nu ramana singur. Daca a-ti gasi jumatatea depinde de destin, a-ti alege prietenii buni pe viata e din ce in ce mai greu in lumea grabita de azi, un frate (o sora) este o certitudine, este un suflet alaturi de tine alaturi de care poti prinde puteri. De ce totusi nu e asa? De ce se dusmanesc fratii? De ce gresim noi, parintii, in privinta asta, cea mai importanta sarcina a noastra atunci cand alegem sa facem mai multi copii?

    Ioana 6 februarie 2012 20:09 Răspunde
    • Intrebarile tale sunt retorice, da Ioana?
      Inteleg ca doamna psiholog nu a dat solutia, „magica”. De altfel psihologii doar ne descurca itele nu ne arata si sensul firului, ceea ce este si firesc. Nimeni nu ne poate controla viata, viitorul, destinul. Imi amintesc, copil fiind cat de mult m-a impresionat filmul „Romulus si Remus”. Eram foarte mica, cred ca nici nu stiam sa citesc, dar stiu ca am fost marcata profund de dramatismul evolutiei relatiei fraterne. Aveam sa intalnesc apoi in viata,( si nu doar odata) aceleasi reactii.
      Nu, nu am simtit lipsa unui frate/sora. Si, nu suna egoist. Sunt mult mai egoisti cei care trebuie sa imparta.

      lacramioara 6 februarie 2012 22:42 Răspunde
  • Da, sunt retorice. :)Am inteles demult ca nu exista raspunsuri la unele intrebari. Psihologul nu a avut o solutie, pentru ca nu exista una. Exista doar situatii si familii diferite. Si destine.
    Nici eu nu am simtit lipsa unui frate. Astazi sunt putin mai alintata decat unii prieteni care au crescut in familii cu frati, dar nu sunt egoista. Am crescut cu prieteni multi alaturi asa cum sunt si azi. Si am vazut frati mai egoisti decat copiii singuri la parinti.

    Ioana 7 februarie 2012 1:49 Răspunde
  • Lacramioara, o poveste de pus pe ganduri…”trista aritmetica a fraternitatii”-ce frumos spus!

    Cezara 8 februarie 2012 14:59 Răspunde
  • Lacramioara, aprecierea ta…o face si mai valoroaosa pe a mea;) Ma bucur! te imbratisez si iti doresc mult echilibru si multa dragoste in dialogul tau cu tine.

    Cezara 10 februarie 2012 14:16 Răspunde

Lasă un răspuns la Adriana Gianinna Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title