fbpx
„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

CV de printesa

de

Marina SPrintesa Marina Sturdza este o personalitate complexa. Eleganta si distinsa cu adanci radacini aristocrate care incep cu dinastiile fanariote moldave, aceasta doamna impresioneaza prin acuratetea exprimarii in limba romana. Accentuez acest aspect, deoarece domnia sa a plecat din Romania la  varsta de numai 3 ani , revenind dupa 50 de ani de diaspora. S-a format la scoala elvetiana. A marturisit un adevar, carora altor eminente  cu sange albastru exilate le scapa din biografii si anume ca Elvetia fiind tara neutra, nu acorda drept de munca. Din acest motiv Marina Sturdza a emigrat in Canada unde a facut Scoala de Belle Arte, dupa cateva popasuri in scop formator ca designer, in Italia si Franta. Moda si jurnalism sunt primele etape ale unui curriculum vitae care avea sa devina  unul impresionant. A trecut sub tacere in Canada , amanuntul de a se fi nascut printesa, pe care il numeste cu o modesta noblete „un accident istoric frumos”. Aspectul rasat ii dadea deja un aer special care o deosebea de ceilalti tineri studenti. In Lumea Noua, recunoaste cu realism distinsa doamna, nu era locul, nici cazul sa faca uz de sorgintea sa princiara. A cunoscut lumea modei  ca jurnalist. O profesie  care  se mula perfect  personalitatii sale. A revenit la Geneva unde a lucrat pe langa UNICEF, avand un post important.

Si, nu in ultimul rand a revenit in Romania si Republica Moldova unde s-a axat pe latura caritabila a existentei sale, implementand proiecte-pilot.

Ascultandu-i interviul acordat la Chisinau, nu poti sa nu remarci calmul, seninatatea si siguranta pe care le degaja. Este o mare iubitoare a cartilor. Stilul vestimentar o reprezinta. Frumusetea interioara  cucereste si onoreaza. I s-a pus in mai multe randuri intrebarea referitoare la publicarea unei carti  in care sa-si astearna povestea vietii. Nu se gandeste la acest proiect pe care-l numeste prea „monumental”. Deocamdata.

Printesa isi disimuleaza foarte bine varsta, nepreocupand-o de nici o maniera trecerea timpului. Dimpotriva. A fost casatorita timp de 19, adica o treime din viata. Trece elegant si discret peste acest episod al existentei sale. Poliglota si foarte culta  printesa Marina Sturdza, face parte din galeria de portrete feminine la care este bine sa luam aminte. Intre lifestyle si caritabil, o viata de poveste.

La 20 de ani ai obrazul pe care ti l-a dat Dumnezeu, la 50 de ani ai obrazul pe care-l meriti,” citeaza domnia sa. Poate fi adevarat, atunci cand ai apanajul unui destin aparte, unei conjuncturi extraordinare, unei gene nobile si unei mosteniri palpabile.


Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Frumos articol!
    Imi pare rau ca nu am avut ocazia sa citesc vreun interviu cu Printesa Sturdza, dar sper ca intr-o zi va scrie povestea vietii ei!

    ioana r. 28 noiembrie 2011 9:10 Răspunde
  • Mi-a placut, ca de obicei, sa te citesc. Cu drag…

    Cezara 30 noiembrie 2011 10:46 Răspunde
  • Modestia este adevarata noblete.

    Alina R 1 decembrie 2011 20:42 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title