M-am gandit la alegerea unui presedinte dintre politicienii cunoscuti. Vazand ca d-l Melescanu la cei 80+ ani s-a lansat in cursa prezidentiala, nominalizand Facebook ca principala sursa de atragere a semnaturilor si o asociatie care s-a dovedit a fi una tot virtuala, adica inexistenta, mi-a parut rau de stima pe care i-am purtat-o ani de zile. Adevaratele personalitati raman undeva in semianonimat pentru a-si scrie memoriile. Cel putin asa am vazut ca procedeaza altii. La Casa Alba, mai exact. Si le sta bine, asumarea lucrului incheiat si bine facut. Devin autorii propriilor memorii, pentru ca au acumulat o experienta vasta, pe care noi, muritorii de rand, nu o avem. A reveni mereu pe scena politica cand apare un vid de personalitate, nu mi se pare o atitudine demna. Personalitatile au si ele un timp al lor.
In alta ordine de idei. Nu mi-a placut Petre Roman pe vremea cand o anumita categorie feminina il adula pana la isterie. Mi-a placut doar schimbul acela de priviri in interviul din primavara anului 1990, pe care l-a acordat d-nei Anne Sinclair si despre care am mai scris aici, pe blog.
Daca Petre Roman ar fi ramas in politica si ar fi ramas casatorit cu doamna Mioara, ar fi avut acum atuu-rile unui presedinte. Carismatic, cult, elevat, dictie superba, poliglot, varsta potrivita, celebritate in mediile internationale. Avea stofa de presedinte dupa cum a avut pulovarul potrivit, in acel sfarsit de ’89. El este personalitatea de care tara asta are nevoie.
Am fi avut si o prima doamna (ceea ce este un lucru deloc de neglijat), distinsa, influenta, capabila sa ajute din umbra, orice negociere, de la Elysee la Washinghton si pana la amenintatoarea lume araba.
Mare pacat! Nu a avut rabdare si-a renuntat. A preferat retregerea in anonimat.
Mi-a placut Teodor Melescanu, dar acum gasesc gestul domniei sale complet deplasat.
Nu mi-a placut Petre Roman, dar l-as fi votat, daca ar fi candidat. Avem o lista de candidati care au fiecare, profilul … cam mutilat. Sa fiu mai clara. Fiecaruia ii lipseste din CV… factorul determinant.
Niciunul nu-i pe gustul meu, nu vad omul din fiecare, nu stiu de ce nu vor sa arate ca, desi au, sau n-au par pe cap, sunt oameni ca si mine. De ce nu ma fac sa inteleg ca, dupa ce isi vor prelua mandatul, nu-mi vor da cu parul taxelor in cap, ca ma voi simti in siguranta si voi fi protejat, eu, umilul locuitor al unei tari in care ma straduiesc sa supravietuiesc si in care trebuie sa tin piept tuturor nulitatilor puse, pe criterii politice, in scaune moi de sefi. Ei, uite, chiar m-am enervat pentru ca mi-am amintit de o intamplare neplacuta de pe urma careia am avut de pierdut pentru ca nu-s o nulitate promovata de sef.