Fugim. Visam, planuim, actionam. Suntem ofensivi, suntem agresivi, in stradania noastra de a mai urca o treapta, de a mai da o sansa, unui alt inceput. Ne agitam, ne enervam, ne incrancenam, ne ofensam, ne umilim, ne uram, ne amenintam, ne pripim, in alergatura prin viata. Atata zoala care nu ne lasa vreme de trait, de iubit, de gandit. Luam decizii rapide, intre doua convorbiri pe mobil. Ne umplem agende fara a mai avea ragazul sa le citim. Ne punem memento ca sa ne amintim, de ziua de nastere a celor, pe care ii mai iubim. Ne insiruim pe post-it liste, cu sarcini sa le indeplinim pe zile, pe ore, pe strazi, pe nume, pe numere. Suntem organizati, dar suntem si latini.
Dezordinea din cap, din viata, din casa aduce cu vacarmul dintr-o piata. Suntem pe fuga, vrem sa ajungem la fix, desi ceasul nu mai are orele lungi si incapatoare de altadata. Fie ca ne e bine, fie ca ne merge prost, ora se scurge cu aceeasi cruzime. Nu suntem eficienti, suntem inghesuiti de timpul zgarcit. Ce nebunie!?
Abia ne vedem, ne simtim pe furis, ne iubim in doi timpi, ne imbratisam in amintire, ne scriem mesaje abreviate. Vorbele spuse cu drag si cu tarie, le inlocuim cu emoticoane. Fraza cu suflet se comprima, devenind o insiruire de semne de punctuatie combinate si alipite. Facem economie si la cuvinte.
Devenim superficiali, fara sa vrem. Pentru a fi profunzi, e nevoie de timp. Timpul aluneca in clepsidra precum lacrima apei desprinsa de stalactita. E criza. Criza de timp devenita acuta. Alergam, sa mai prindem o zi, sa mai atingem o varsta. Filmul vietii noastre s-a redus la un scurt metraj, personalizat. Fugim. Ne intarim muschii gambelor dar ne slabim miocardul.
Fugim. Pentru ca “nu mai e timp”, dupa cum spune si cantecul.
Lacramioara,ai conturat foarte bine criza de timp si implicatiile asupra vietii.
Intr-adevar,lipsei timpului ii urmeaza crize de afectivitate, de umanitate,de responsabilitate,de stabilitate,de interes … si nu numai .
Despartit in mare parte de latura sa emotionala pozitiva,omul devine bolnav,depersonalizat,incarcat de frustari.
Efectele lipsei timpului se transmit pe cale relationala si asupra persoanelor care se nu se confrunta sau se confrunta mai putin cu aceasta problema, si astfel situatia devine una generala.
Lili, ai completat frumos ca de obicei! Eu rezum iar tu dezvolti. Ne completam tare bine:)
alergam catre nicaieri de fapt!asa vad eu viata asta in moment.m-a intrebat de curand un prieten ce fac?am raspuns ca merg inainte…….inainte catre ce?ma intreaba el.am ramas in loc si cateva secunde nu am avut replica,apoi mi-am revenit si i-am raspuns – inainte catre sfarsit!
Lumi, realist raspuns. Catre SFARSIT. Si, o facem si in pas vioi, grabit. Zambet trist.