Stăm de vorbă mamă și fiică. Pe parchet o mogâldeață de nici trei ani se întinde, apoi se incoardă, jucând-se cu o betonieră. Ochii albaștri se preschimbă în gri în funcție de lumina soarelui care se joacă pe față lui bucălată. Ne bruiază din buzitele umede imitând zbârnâitul unui motor imaginar, pentru că nu-i place să vorbim chestii pe care nu le înțelege. Noi două avem ochii fixați pe El dar nu-i ajunge, vrea să și înțeleagă, să capteze un cuvânt nou pe care apoi să-l folosească în cel mai neașteptat fel. Aceeași scenă am mai trăit-o în urmă cu treizeci de ani, când mama și cu mine supravegheam o fetiță zglobie care se străduia să ne înțeleagă limbajul. Găsea mici trucuri care ne împiedicau să ne continuăm discuțiile, apoi Ea ne capta toată atenția. Generațiile se succed rapid, firul din clepsidră o confirmă, doar fotografia cu mama cu mine și o fetiță a încremenit în alb și negru pe hârtie.
Nici nu mai știu când a avut loc schimbarea și anume aceea că nu mai reprezint o autoritate în familie, fiind contrazisă la fiecare intervenție legată de creșterea copiilor. Trebuie să citesc literatură de specialitate apoi să meditez și să aplic direct pe nepoțel. Citesc cărțile Oanei Moraru consultant educational foarte bine cotat. Experiența mea nu mai valorează nimic în vremurile actuale. Ca să fie pace în familie, nu mai dau sfaturi, nu-mi etalez cunoștințele, nici eșecurile îmi mușc buzele când aș vrea să spun pe vremea mea . Interzis. Copilul este o filă albă pe care își vor scrie pe rând deciziile pediatrii, psihologii, psihiatrii, logopezii, educatorii, puericultorii. Toți sînt la plural, deoarece treci cu micuțul pe la cel puțin doi din aceeași specializare. Fiecare scrie propria evaluare. Aceșți specialișți au CV uri impresionante și burse în UE sau State, au cam de toate mai puțin propriii lor copii. Aduni clasoare de informații care îți caracterizează odrasla, problemele de zi cu zi rămân însă, în seama părinților care se simt descumpăniți în urma vizitelor la specialist. Bunicilor le este interzisă formula pe vremea mea. Copilul ajunge la grădiniță cu pampers fără să știe la ce folosește o oliță, în schimb mormăie printre stâlcitele cuvintele românești pe cele englezești. Mănâncă bio nu are voie zahăr, îndulcirea se poate face eventual cu siropul de arțar, a cărui proveniență este cam neclară și la un preț deloc dulce, ci piperat. Sînt adeptă a evoluției și nu îmi plac modelele învechite. Nu vreau ca sfatul meu să aibă damf de naftalină. Poate nu ar strica un update la experiența bunicii și toată lumea ar fi mulțumită. Copiii nu sînt roboței și nici tăiței, adică toți la fel. Zestrea genetică face diferența. Părinților nu le plac uniformele dar uniformizează tratamentele copiilor, contaminându -se unii pe alții, de la părerile unor influenceri , de obicei cei mai agresvi nu neapărat cei mai obiectivi. Într-o junglă de specialișți care apar și dispar cu viteza ciupercilor de pădure este greu să-l alegi pe cel potrivit si dacă mai ții cont de axioma pe vremea mea, capitulezi ca si părinte.
