Proveneau din două culturi diferite, dar şi mai diferite erau mediile în care se formaseră ca oameni. Nimic nu părea să le dea vreo şansă în a forma un cuplu fericit. Ei au răsturnat toate pronosticurile defavorabile. Nu aveau credinţă în Ceva, se aveau doar unul pe altul şi asta le ajungea. Îşi cedaseră cu generozitate spaţiul vital unul altuia, până la ştergerea oricărei limite de autonomie. Îşi impuseseră o asceză purificatoare. Se izolaseră pentru a-şi acorda timp descoperirii unul altuia. Necunoscutele se rostogoleau unele după altele, lăsând spaţiu larg revelaţiei. Se cercetau cu nedisimulată curiozitate. Se aşteptau de ceva ani buni, iar marea întâlnire s-a întâmplat când fiecare dintre ei se afla în derivă. Eşuaseră în cuplurile anterioare. Şi-au strâns resursele şi au purces la un urcuş îndrăzneţ. Şi-au dat startul de la borna kilometrului zero a vieţii lor adulte. Maturi, grizonaţi, cu rucsacul bine îndesat de speranţe au demarat umăr lângă umăr.
Dragoste şi întâmplare. Părea ideal.
Această stare de al nouălea cer a durat câţiva ani, după care au început să dea semne de instabilitate. Psihică. După perioada romantică şi relaxantă, relaţia a degenerat. Mai întâi El, care avea înclinaţie spre căderi lacrimogene, aparent din senin, dar în strânsă legătură cu reperele fixe ale zilei, cele care marcau ora apero-ului (degustare de vinuri). Un puzzle de clişee se învârtea în mintea lui. Nostalgii din trecut se suprapuneau peste dragostea vie a prezentului. Îl înnebuniseră femeile. Le iubise atât de mult şi apoi îl părăsiseră.
Zgomotul unui avion, atmosfera dintr-o gară, dar mai ales valizele pregătite (în casa lui nici nu exista vreo valiză ) îi activau fobia. Teama de abandon. Personalitatea sa borderline s-a (re)activat când Ea a făcut prima tentativă de a se elibera din pânza de păianjen în care convieţuiseră ghemuiţi multă vreme. Voia să se (re)găsească. Să-şi dezmorţească preocupările personale, la care renunţase de când se angajase în această relaţie. Raţionamentul i se atrofiase în vreme ce spaţiul vital îi fusese suprimat. Gândea prin iubirea Ei pentru Celălalt. El respira prin Ea. Aşa avea să înceapă coşmarul. Timid şi confuz la început, avea să devină în timp un mijloc de tortură. De ce s-a ajuns aici?!…
Ea a dezvoltat o tulburare ciclotimică, oscilaţiile ei comportamentale accentuând nevoia Lui de posesiune. El dă semne de catafazie, pe lângă angoasa de părăsire. Repetă într-un exasperant leit motiv absolut oriunde se află: Aşa-i că nu mă vei părăsi ?
***
Stăm bine încă amândoi cu locomotorul, ceea ce însă ne dezechilibrează este dovleacul (creierul)! spune Ea, (parafrazându-şi mentorul, pe academician dr. Ioan Albu de la catedra de Anatomie), în încheierea şedinţei de psihoterapie. El refuză recunoaşterea patologiei. Sunt încă împreună. Ea îl are nu doar în inimă, ci şi pe conştiinţă. El nu şi-o poate dezlipi din însăşi fiinţa sa. Se pot vindeca?!…
