Era un băiat frumos, deştept, motivat. Avea şi un plan de viaţă bine conturat de la o vârstă fragedă. Voia să devină medic. Dar, nu de ţară. Aşa mi-l amintesc din vremea copilăriei când ne intersectam în vacanţa de vară
sub acoperişul primitor al aceleiaşi mătuşi. În vremea studenţiei ar fi spus, probabil, la un pahar de vorbă că se va căsători cu o colegă, fiica unui doctor renumit. Cu precizarea expresă că aleasa nu trebuie să fie frumoasă. Nişte prieteni binevoitori, aflaţi probabil la aceeaşi masă, au răspândit pe dată, sub forma unui gălăgios verdict confesiunea enunţată. S-a întâmplat fericitul eveniment în ultimul an de facultate. Mireasa era într-adevăr fiica unui reputat doctor. Cât despre frumuseţea exterioară era aproape de ceea ce îşi propusese în motto-ul vieţii. O faţă ştearsă, nas acvilin şi ochii… Ei, da! Ochii îi străluceau de îndrăgostită ce era de el, de mirele Mirel. Au avut o căsnicie care s-a întins pe durata a treizeci şi şase ani. I-am revăzut în urmă cu câţiva ani la nunta fiicei lor. Nu se putea să nu-i remarci. Zvelţi, alura tinerească, distinctie. Se tineau tot timpul de mâna. Semănau. Îşi împrumutaseră unul altuia din trăsături. Formau întregul acela la care visează oricine. Un cuplu bine sudat. Îşi ajungeau unul altuia. Ea, la fel de îndrăgostită, el, mulţumit şi la fel de frumos.
Au plecat din ţară imediat după absolvire şi au profesat ca medici la Paris. Îşi doreau o carieră în metropolă, nu repartiţie la ţară. Bătrânul şi reputatul medic, tatăl A., i-a ajutat. Era o somitate şi un suflet mare. (Suntem multe mămici care am beneficiat de profesionalismul domniei sale, când aveam copiii mici).
Fiica lor a început şi a terminat toate studiile la Paris. Se pare, însă, că ei nu i se potrivea viaţa din Oraşul Luminilor. S-a întors în ţară, unde s-a adaptat rapid şi acum este IT-istă , căsătorită şi tare fericită. O fată frumoasă, un chip de Albă ca Zăpada, cu suflet nobil. Îşi adoră părinţii şi îi protejează ca pe nişte fragile comori.
Părinţi ca ai mei nu mai există! mi-a spus odată tânăra doamnă. Am înţeles, din felul lor de a fi, ce viaţă frumoasă, armonioasă au dus toţi trei sub acelaşi acoperiş. Emanau linişte, calm, iubire, împlinire.
Dar… În luna aprilie a acestui an, doctorul şi-a pus diagnosticul fatal. Cu analizele în mâna s-a dus la îndrumătorul lui de doctorat.
– Aş vrea să-mi spui că acestea nu sunt analizele dumitale! Confirmare tacită între doi medici cu îndelungată experienţă.
-Cât ?…
-Mai puţin de un an.
A venit în ţară să o îmbrăţişeze pe mama Maria, octogenară, să-l sărute pe Eric care tocmai a împlinit un an. Apoi, s-a întors în Oraşul Luminilor, care i-a fost gazdă mai bine de treizeci de ani. Diagnosticul nemilos a fost exact. La început de septembrie…
…..
Îşi construiseră aici o casă drăguţă, cochetă, în stil provensal, să fie cât mai aproape de adorata lor fiică şi de familia ei. Un plan de viitori pensionari, peste doar câţiva ani. O casă pentru mai târziu. Cercul s-a închis între Cluj şi Paris.
