Din panerul de cuvinte am scos pe rând câte unul, corespunzând câte unui gând. Le-am înşiruit ca pe mărgele, apoi am schimbat locurile între ele şi au ieşit următoarele portrete:
Indignata
Făcea ordine în familiilor apropiaţilor. Se emoţiona negativ şi inutil judecându-i pe alţii. Îl punea pe Nu în faţa oricărei decizii la care nu era consultată. Avea o energie debordantă atunci când îşi punea în cap să obţină ce vrea. Era absolut sigură că numai decizia ei este corectă şi că victima asupra căreia îşi îndrepta cicăleala trebuia să sfârşească prin a se supune voinţei ei. În caz contrar, mergea până în pânzele albe şi revenea obsedant la acel subiect pe căi şi în momente neaşteptate, când celălalt aproape uitase de conflict.
Când cel vizat planului ei de acţiune ceda extenuat, Indignata nu avea nici o remuşcare cum că i- ar fi invadat spatiul vital. Cel mai terifiant a fost când a aflat, că soţul obedient( cum altfel ar fi putut rezista?!) a înşelat-o. Din clipa aceea omul a fost terminat, la propriu şi la figurat. L-a urmărit, l-a sufocat cu întrebări al caror răspuns nici nu-l asculta. L-a şantajat şi l-a pus la zid în faţa consiliului familial lărgit. L-a dat în vileag în locurile cele mai neaşteptate, făcându-se ea însăşi ridicolă. Dar ce conta?!
Cu Indignata nu se putea discuta calm, echilibrat. Trei generaţii au fost afectate de imixtiunea ei fără liman. Semăna vânt, acolo unde i se punea pata. Ar fi fost mai înţelept câteodată să mai lase din stima exagerată de sine. Ai săi ar fi păstrat-o cu mai mult drag în amintire.
Obedienta
Avea enervant de mult bun simţ. Ar fi fost în stare să mulţumească, atunci când îi venea să răcnească. Dădea dependenţă celor care ştiau să profite de generozitatea ei. Parcă îşi făcuse un scop în viaţă din a se pune la dispoziţia altora. Un spirit de sacrificiu risipit gratuit. Altruism întins până la paroxism. Avea oroare de certuri, evitând orice tip de discordie. Timbrul vocii ei mângâia. O ridicare de ton era ceva cu totul excepţional, însemnând că a ajuns la capătul puterilor. Dorinţele celorlalţi contau pentru ea atât de mult, încât îşi lăsa propriile nevoi la o parte. Şi toate astea dintr-o eroare de educaţie. Când era mică era pedepsită disproportionat cu fapta săvârşită. În timp, nu mai făcea diferenţa între ceea ce oferea şi ceea ce şi-ar fi dorit cu adevărat pentru sine. Era nefericită deşi aparenţele arătau altceva. Uneori printre lacrimi se întreba : Unde este viaţa mea? sau Când voi avea timp şi pentru ea? Epuizată de a mai face tuturor pe plac a hotărât să îşi schimbe complet comportamentul care nu-i mai lasă loc de respirat. Nu mai voia să fie fata care îşi cerea mereu scuze că încerca să existe, câte puţin şi pentru sine.
A început cu poziţia corpului. Statura înaltă, elegantă, a pus-o în valoare printr-o poziţie dreaptă. De la capul plecat şi spatele cocoşat a devenit o siluetă demnă de admirat, dar mai ales de respectat. A arborat un zâmbet nonşalant după ce şi-a propus să-şi şteargă din cap programul de a veghea la nevoile altora. A învăţat să îşi pună în valoare resursele. Postura corporală i-a schimbat starea de spirit redându-i încrederea, atâta vreme neglijată.
Tehnicile de respiraţie au ajutat de asemenea. Foarte utile au fost cursurile de dezvoltare personala. Alt om, altă faţă. Mult succes în viaţă!
***
Pun la loc mărgelele care m-au ajutat să schițez portretele. Voi reveni cat de curând si cu altele.