Scuza invocata de aceasta vorba inteleapta poate servi drept motto, in viata. Sau, poate fi consolare in momente de solitara sinceritate, in care iti face mea culpa. Cand calci pe vreascuri infierbantate, lasand cenusa regretelor… deoparte.
Test de personalitate. Trebuie degajat spatiul mental de procesele de constiinta, lungi si fara vreo finalitate. Ritmul de viata trepidant impune agresivitate si spontaneitate. Rapiditate in ganduri si in deciziile luate.
Analiza profunda, bunul simt, delicatetea sufleteasca nu ne mai sunt atuu. Acestea pot rata o sansa. Mijloacele care te duc la tinta sunt: caile lunecoase, aleile umbroase, potecile dubioase.
Trebuie sa te descurci, sa nu te impiedici. Obstacolul sa-ti para un ciot, cum ar spune Poetul. Sa dai din coate, sa ai sange rece, sa te impui, sa nu te temi, sa nu te inhibi, sa nu ai mila (cel putin pe fata). Sa fii rau! Pentru a ajunge… paradoxal, cel mai bun.
Scopul in sine scuza toate aceste mijloace?!
Merita sa te uiti pe tine, fiinta blanda devenita fiara? Nu mai privesti in urma? Ti-e teama sa te vezi biata faptura metamorfozata in creatura desfigurata. Din umilit, ai devenit umilitor. Senzatie tare. Miza este atat de mare, incat, probabil, meriti aceasta radicala transformare.
Dar…odata atins scopul in sine, nu iti mai ramane strop de energie. Ai uitat cum este sa te bucuri. Te-ai pierdute pe tine.
Banul, caci el e miza sub diferitele lui forme, te-a ros pe dinauntru. Ti-a descompus trecutul, ti-a compromis prezentul, dandu-ti iluzia unui maine plin de prosperitate. Nu te mai recunosti. Esti plin de riduri. Nu de imbatranire. De urmele stransorii mastilor tale, cabotine !
Surplus in cont, minus la omenie.
P.S. Ca in orice situatie exista si exceptia, pe care o voi trata intr-o postare viitoare.
Sau te bucuri de viata, fara sa-ti pese cati bani iti mai raman in buzunar, cat timp ai ce manca si lasi pe altii sa se bucure de banii castigati (familia).