Ascult cu placere melodia lui Dan Teodorescu(Taxi), al carei refren nu reuseste sa-l rosteasca complet. Cuvintele acelea doua pentru care lupti, mori si reinvii. Cuvintele acelea doua, care nu sunt specific barbatesti.
Tresari la prima lor rostire.Te perpelesti cand isi pierd din intensitate.Te autodistrugi cand au plecat, in alta parte. Sunt importante? Sunt superficiale? Sunt perimate?
In alte culturi, ca cele americane sau occidentale, I Love You , a capatat un aspect comercial. Un brand, inscriptionat, multiplicat, pe buzele tuturor ca si pe spatele tricourilor.
Sau, acel sarutat de doua sau de trei ori pe obraz, la piata sau la iesirea din casa cu X sau Y, care ti-a fost odata invitat la masa. Adica pupaturi, care completeaza simplul salut si prin care se socializeaza.
M-a cam luat prin surprindere prima data. Am fost instruita, sa nu ma dau mareata si sa nu salut pur si simplu fara a saruta, musai si pe fata. Si nu odata, ci de trei ori. Ce calvar!
Pe langa falsitatea gestului, mi s-a parut si o forma de acceptare la care nu tanjeam neaparat. Dupa ce ne vizitam odata, intr-o seara si capatam dreptul la sarutat multiplicat, ne mai revedeam poate, doar peste un an. Si fara telefoane. Pentru ca lumea este ocupata.
Eu cred in iubirea, fara declaratii. Cred in tacerea perceputa ca declaratie. Cred in gestul care-mi dovedeste. Cred in deja vu, trait poate, intr-o alta viata.
Vorbele fara continut si dragostea ca focul de paie, sunt cele mai daunatoare.
Tradarea, de dupa rostirea patimasa a acelor doua cuvinte, este de-a dreptul criminala.
…oh cita dreptate ai. Nu e nevoie de cuvinte desi tinjim dupa ele. Nu avem nevoie de declaratii desi atit de mult ne plac si ne incinta egoul…si sufletul si totusi substanta e mult mai importanta. I love you! …suna bine si pica bine dar nu e totul.
I love you se poate spune oricui cind il apreciezi…iubesti tot ce reprezinta sau face demosntrind ca merita increderea. Totusi e atit de greu sa spui „I love you” cind nu o simti…
Acum sincer pot sa-ti spun: I love you and your story and your super sensitive way of telling us that you could sense the truth…the real truth about love and how you feel…the story of unsaid words about deep feelings and real relationships…deep and very true ones…
I realy love you my dear friend, dear Laramioara! Do you feel it? I hope you know this.
All my love.
Cata dreptate ai, Lacramioara… Mi-ai amintit de Adam si Eva, de Liviu Rebreanu. De dragostea nemarginita ce dainuie din vieti anterioare pana in cele ulterioare, fara a avea nevoie de cuvinte marete pentru a putea trai. Multumesc!
Lacramioara ,imi amintesc ca am citit despre experimentul unor psihologi ,efectuat cu aparate de masura a reactiilor umane ,care au tinut alternativ subiectii ,barbati si femei,la lumina si la intuneric.
Scopul psihologilor a fost de a stabili in linie generala care este ,pentru fiecare sex in parte ,mobilul atractiei primare fata de sexul opus, judecat intre fizic(vazut pe lumina ,in liniste) sau vorbe (ascultate pe intuneric,fara contact vizual).
Masuratorile au aratat ca barbatii reactioneaza cu precadere la fizicul femeii ,in timp ce acestea sint sensibile la ” soaptele” barbatilor .
Constatarile psihologilor respectivi s-ar explica prin aceea ca ,datorita romantismului si nevoii de a se simti ocrotite ,vorbele frumoase ale barbatilor reprezinta pentru femei o confirmare dar si un plus de iubire (adaugat desigur aspectului fizic si faptelor )… in timp pentru barbati poate fi suficienta prezenta fizica a femeilor , insotita de cit mai putine cuvinte .
Asa sa fie ?
Lacrima, tu stii ca eu nu sunt adepta diminutivelor, a salutului de tip „pupici” , s.a.m.d intre femei. Nu-mi place sa ma maimutaresc, sa ma alint. Nu-mi sta bine. Suna fals .
Nu-mi plac barbatii care plang si care spun foarte usor cele doua cuvinte…
Nu-mi place nici pupatul de doua sau trei ori cu femei si barbati (in Franta, Belgia, Elvetia). Am spus in articol, tine de o cultura a lor. Imi plac anumite lucruri la ei, dupa cum sunt si aspecte pe care nu le agreez, acesta fiind unul dintre ele.
Lili, ce sa spun eu? Asa o fi daca s-a dovedit experimental. Cum i-am raspuns si Lacrimei, este o parere strict personala. Mi s-a spus si „Te iubesc” si recunosc ca mi-a picat foarte bine. Dupa cum nu mi s-a spus, cred ca dintr-un orgoliu specific barbatesc, dar mi s-au adus in schimb gesturi nobile, surprinzatoare, care m-au facut mult mai fericita. Si fara „Te iubesc”.
Oricum si cu si fara cele doua cuvinte, trebuie sa iubim si sa fim iubite, altfel viata trece pe langa noi si e pacat.
O saptamana frumoasa iti doresc.
Si eu iti multumesc Maria. Adam si Eva ( nu cei ai lui Rebreanu), cred ca erau sinceri in iubirea lor, fara concurenta si fara alte ispite. Si fara prea multe cuvinte. SMILE
Draga Lacramioara,
Eu am auzit cele 2 cuvinte rostite doar cu cateva ore inainte sa plece de tot. Le-am asteptat 24 de ani si le pretuiesc nespus si multumesc Cerului ca au fost macar o data rostite…
Copiii mei le aud de zeci de ori pe zi. Cred ca tot a doua propozitie le spune cat de mult ii iubesc. O fi bine, o fi rau?
Uluitor, cate asemanari, draga Roberta!
Poate se va mai repeta, candva. Altfel…
Viata este plina de surprize. Vor mai fi si timpuri noi, timpuri bune.
Te astept cu vesti noi la tine acasa(adica in casuta ta Tango).