Am vruta sa fiu actrita, pe cand eram in scoala generala. Il batusem la cap pe tata „sa-mi puna o pila” la Bibanu’, adica la Dem Radulescu, cu care el fusese coleg de banca, la scoala din Ramnicu Vilcea. Apoi, am vrut sa devin pe rand, profesoara de sport pentru ca diriginta ne spusese ca tot cadru didactic te numesti, doar ca, nu ai atat de conspectat si nici teze de corectat in timpul liber. Mi-a trecut prin cap sa devin arheolog, dupa ce o vara intreaga am strans pietre de pe raul din padurea bunicii si, dupa ce am calcat pe ruinele unei biserici arse, pe care batranii satului o socoteau ca un loc bantuit, care trebuia cat mai mult ocolit. In fine, m-am hotarat sa ma pregatesc pentru medicina, mai precis pentru stomatologie. Am luat ore din greu, am invatat pe de rost trei manuale: anatomia, chimia, fizica. M-am prezentat la admitere cu neuronii tociti si cu un ceai baut pe fuga, care m-a scos de la prima proba scrisa …din motive de necesitati. Am continuat examenul, vadit descurajata de startul prost, astfel incat m-am trezit pe lista, cum era mai rau. Respins, prima …de sub linie. Sigur as fi intrat anul urmator, cand as fi fost si ceva mai coapta la minte si la emotii. Dar, am cedat nervos (nici nu a fost greu la cat eram de surmenata), la plansetele mamei care nu voia sa-si vada unica odrasla, plecata cu repartitie, departe de casa. Atunci, am urat-o pe mama.
Mi-era deja indiferent la ce facultate mai merg. In anul urmator am intrat la o alta facultate. Pana la sfarsitului anului intai, nici nu ma interesasem ce voi avea scris pe diploma, la terminare. Am absolvit-o cu bine si cam cu ochii inchisi. Si, am prins post la Cluj.
Dar nu despre asta voiam de fapt sa scriu. Despre o altfel de profesie. Despre cea care mi s-a potrivit. Cea de mama.
Cea mai complexa dintre toate. Trebuie sa stii cate putin din: pediatrie, psihologie, pedagogie, teatru … DA! teatru, cand razi si plangi sau cand iti pui o masca. O faci pentru copii. Ei trebuie sa te simta tare. Sa se poata bizui. Sa poata merge mai departe, stiindu-te aproape. Sa le fii factor protector, undeva, deasupra capului lor. Binefacator! Eu cred, ca am reusit sa ma implic exact atat cat a trebuit, in fiecare etapa a dezvoltarii lor.
Azi rolurile s-au schimbat, un pic. Acum ei sunt fini psihologi, cand ma intreaba la telefon: Sigur esti bine? Mama, ma ingrijorezi! Vocea ta parca nu e ca altadata !
Ei ma simt, din inflexiunea vocii . Nu prea pot sa ascund. Ca imi e dor …
Nu sunt actrita care as fi vrut sa fiu, daca taticul meu cel vesel, mi-ar fi ” pus o pila „, la domnul Dem Radulescu. Atunci demult.:)
P.S. Le doresc tuturor mamelor La multi ani !
Cu siguranta e cea mai grea si mai spectaculoasa dintre profesii.
Plata se face in iubire pura, moneda rara si nepretuita.
Numai cine n a gustat bucuria asta nu poate intelege ca nimic pe lume nu e mai important si ce mare fericire sa poti sa traiesti clipa de clipa, constient , fiecare etapa a miracolului ce ne e dat aleatot : copilul.
Foarte frumos comentariul, Simina! Sensibil si bine punctat fiecare aspect. Am simtit si simt mereu ca am fost facuta pentru aceasta profesie inainte de orice altceva.