Cum poti sa faci sa inteleaga un om ajuns la varsta senectutii fara sa fi fost vreodata tata, ce inseamna iubirea materna ? Nu poti. Este o speta incurcata. Nu-l poti face sa simta forta instinctului care te- a transformat din doar femeie, in mama. Cum poti sa ii explici celui care de o viata isi incepe fraza cu eu sau mie ca tu, mai intai de toate, te rogi cu ardoare sa-i fie bine copilului nascut de tine? Si, doar apoi, daca mai ramane loc de indrazneala, o faci si pentru tine.
Cum poate intelege cineva care nu si-a impartit felia de paine cu nimeni, ca tu nu te asezi la masa, decat dupa ce ai aruncat o privire asupra continutului din farfuriile vecine?
Egoist fara voie. Ar fi vrut sa nu fie. Dar, nu a ales bine. S-a complacut mai mult decat se cuvine intr-o relatie, cu cineva care avea, deja, un copil. Pe al altuia. S-a insurat cu aceea, care nu a mai putut sau nu a vrut sa ii ofere si lui aceasta bucurie. In douazeci de ani s-a erodat aceasta casnicie. Acest concubinaj pecetluit cu livret de familie s-a incheiat, odata ce copilul a ajuns la majorat.
Mama l-a inselat pe cel luat, ca tata pe hartie. Nu era vorba de un adulter, era un altfel de inselatorie. S-a inselat pe sine insasi si a mai atras si un nevinovat, in aceasta marsavie. La inceput, ea poate credea, intr-adevar, ca vor fi … o familie. Dar, nu a fost sa fie. S-a erodat rapid asa zisa casnicie. Apoi, ea a plecat stergand orice forma de contact, ca si cum nici nu ar fi existat. Dupa ce servise unilateral si intreaga lui linie, de pe card. El a ramas fara sotie, in prag de batranete cand ar fi avut cea mai mare nevoie, de companie. O boala cronica il tine tintuit, in scaun cu rotile.
Cine a fost mai vinovat ? Cea care a inselat pentru a-si creste copilul nascut dintr-o eroare juvenila,( l-a avut la doar 17 ani) sau cel care a inghitit felia mare de paine, pe care nu era obisnuit sa o imparta cu nimeni?
Casnicia este ca si felia de paine. Trebuie consumata zilnic proaspata si nu trebuie lasata sa se usuce.
***
Multumesc celui care mi-a incredintat povestirea si mi-a permis sa o public. Discret, succint si, pe cat se poate, obiectiv.
Lacramioara, eu cred ca in viata sunt doua cai cu tinta precisa: cea a moralei (a crucii) si cea a propriului interes (a fericirii personale prin orice mijloace).
Din pacate, cred, ca majoritatea alegem calea de mijloc, care e tot a pierzaniei.
Dar, oare avem libertatea de a alege una din caile precizate de tine, Ecaterinas? Sau, suntem limitati la a ne crea calea intermediara. Unii suntem mai pragmatici iar altii mai sentimentali, in aceasta alegere.
Suntem salvatori sau salvati in „jocul dragostei si al intamplarii”, pe care apoi il finalizam printr-un mariaj.
Cei care nu inteleg ce inseamna sa fii tata, nu sunt neaparat barbatii fara copii. Stiu destui barbati casatoriti, cu copiii lor si care fara a fi ceea ce se cheama „tata denaturat” nu inteleg minunea care li s-a intamplat. Asemenea barbati (si nu doar barbati, cred ca si femeia din povestirea ta era echivalentul feminin al sotului ei), imi place nie sa spun, sunt ca plopii. Care cresc mari, frumosi, impresionanti, dar fara a rodi nimic afara de puful ala enervant din luna mai. Sunt suflete uscate. Uita-te la cel preyentat de tine: nu-i pare rau ca a crescut un copil caruia nu-i pasa de el si nici ca cea care a ales sa-i fie alaturi „la bine si la rau” l-a parasit. Nu iubirea inselata sau mai rau, tradata, tipa in el, ci drama pensionarului imobilizat si caruia i s-a devalizat cardul, ba mai mult, a ramas fara sprijin la batranete, asemenea unui negustor care a semnat un contract, a platit suma convenita si nu i s-a livrat marfa. Cine seamana vant culege furtuna… Asta a dat, asta a primit!