Aud tot mai des poveşti despre regăsiri amoroase graţie FB. Oameni ajunşi la o vârstă respectabilă lansează cererea de prietenie spre acea persoană care în urmă cu mulţi ani le-a făcut inima să bată, aşa cum numai inima îndrăgostită pentru prima dată poate să o facă. Odată cererea acceptată încep şi primele mesaje lansate din curiozitate. Întrebări uzuale prudente, răspunsuri echivoce, câteva poze de atunci şi de acum, până când atmosfera virtuală se încinge. Tastatura se zbârleşte când pe wall în văzul tuturor, începe un game al replicilor. Pasul următor este postarea unui link cu muzica anilor din vremea când forma de dialog era o strângere de mâna, iar platforma de socializare era banca din Parcul Mare. Teoria conform căreia tinereţea sufletului n-are de-a face cu junghiurile din torace mută dialogul în sfera mesageriei private. Aici, în virtuala intimitate se face schimbul de numere de telefoane şi se mai dau câteva detalii edificatoare, cum ar fi starea de sănătate, regimul alimentar, dar mai ales cel matrimonial. Trebuie spus tot, dacă se doreşte reanimarea iubirii abandonate cândva, demult, din motive fără prea mare însemnătate. Urmează sms-uri citite cu frenezie, se scot ochelarii de distanţă, se pun cei pentru aproape, dar nici aşa nu-i prea bine, setarea ecranului este deficitară, stingându-se pe cea mai importantă silabă. Mesajul text conţine emoticoane şi abrevieri, propice unor ambigue interpretări.
Etapa următoare a poveştii noastre este contactul cu realitatea. Face to face este deja altceva. Ceea ce sta scris pe wall sau în mesagerie era dorinţa de zburdălnicie a sufletului rămas tânăr… în teorie. La întâlnirea reală însă, emoţia scade din intensitate. Semnele unor suferinţe fizice nu pot trece neobservate. De pildă, mâna tremurândă îngălbenită de la nicotină, privirea înceţoşată de la cataractă, calviţia rotundă ca o luna plină, pasul săltat de la şchiopătat ori dependenţa de insulină sunt detalii care cer multă îngăduinţă, din partea celuilat invitat la …reanimat prima iubire.
Scânteia care s-a aprins prin scris se mută în călcâiul incins, gata s-o ia la fugă. Ce le-a trebuit? Niciunul nu este liber de obligaţii. Ce au sperat de la această regăsire? Întoarcere în timp. Aceasta este posibilă doar în lumea virtuală şi durează atât, cât ţii calculatorul deschis.
La întâlnirea cu destinul au venit doi bunici naivi pe care calculatorul i-a amăgit/dezamăgit, cu iluzia întoarcerii în timp. Sufletul tânăr! Sună frumos, dar ce folos, când este voinţă fara putinţă!
***
Desigur că există şi mari regăsiri cu final fericit. În curând şi despre acestea.
