Mi-am ales nasii de casatorie fara sa stau pe ganduri, din randul celor care la momentul respectiv reprezentau pentru mine un model de viata in cuplu si cariera. Locuiau si mai locuiesc la Bucuresti. Aveau statut si renume , datorita functiilor si implicarii lor in viata politica. Legatura lor cu Clujul se datoreaza unei frumoase proprietati, pe care au mostenit-o si la care vin de mai multe ori pe an, sa isi incarce bateriile.La inceput ne vedeam cu bucurie odata pe an, vara, si ne telefonam des. Apoi, tumultul vietii ne-a prins intr-o asemenea masura, incat treceau veri fara sa ne mai vedem, iar telefoanele le mai schimbam, doar cu ocazia sarbatorilor. In momentele cruciale ale vietii mele nu uitam insa, sa-i solicit sa-mi fie aproape. Nunti, inmormantari. Nu au venit. Am facut o analiza a timpului scurs, cautandu-mi vina. Ma stiam politicoasa si primitoare in relatia cu ei. Nu le intelegeam raceala. La un moment dat, i-am invitat la masa. Au acceptat si au ales o zi din saptamana. Pentru mine era destul de complicat (as fi preferat in weekend) deoarece, intre timp, ramasesem singura, iar pregatirea unei mese simandicoase ma solicita ca timp si bani. Nu am cartit, spunandu-mi ca ma voi descurca si, ca voi face fata cu brio, situatiei. Dupa un adevarat cross al aprovizionarii, dupa ce mi-am dezmortit toate talentele latente in ale gatitului, dupa ce mi-am manifestat toate cunostintele in arta decorarii unei mese speciale, mi-a venit ideea nastrusnica sa-i sun, ca sa-i intreb, cam pe la ce ora estimeaza ca ajung. Si…raspunsul a venit, ceva de genul: Pai, stii, noi nu mai venim ! Tocmai ajungem la… ! si, au nominalizat localitatea unde isi au resedinta de vacanta. Politicos si stins le-am spus : Bine, atunci o lasam pe alta data !
A urmat, apoi, nunta fiicei mele. Le-am facut invitatia in felul urmator. Le-am propus o iesire la un restaurant elegant, situat pe Cetatuia Clujului, cu o panorarma superba asupra orasului si cu un menu, impresionant si piperat, pentru bugetul meu de mama singura, in ajunul unei astfel de minunate ocazii. Mai mult, i-am invitat si pe unicii mei fini care locuiesc in Austria si care tocmai se aflau la Cluj, in vacanta. In aceasta ambianta le-am inmanat invitatiile de nunta. Finii au apreciat mult ineditul momentului. Au venit cu flori si sampanie. Nasii …doar au venit. M-au atentionat ca sunt vegetarieni si mi-au spus sa tin cont de acest lucru si la meniul de la nunta. Am promis ca asa voi face. Masa la care ne aflam abunda in frigarui, gratare si alte miresme imbietoare. Ne-am facut poze, am povestit. Nunta urma sa fie peste trei luni. In ajun le-am trimis un mail cu mai multe variante de menu vegetarian, rugandu-i sa-mi spuna pe care il prefera. Raspunsul nu a venit pe mail, ci pe telefon, ocazie cu care m-au anuntat ca nu mai pot veni la nunta.
Tocmai trudeam la aranjatul scriptic al meselor. Nevenirea lor ne bulversa si ne obliga la o regandire a combinatiilor, la mese. O munca deloc usoara la cei peste 200 de invitati. Cine a trecut prin aceasta stie.
In ultimul moment, probabil dupa o cugetare si o usoara mustrare de constiinta si-au trimis fiul. I-am adaugat un tacam, la masa noastra, a parintilor.
In anul urmator s-a casatorit fiul meu. Acelasi scenariu, mai putin invitatia la un restaurant. Nu a mai venit nici un reprezentat. Probabil, pentru ca nuntile au fost prea apropiate.
Nasii mei, modelul meu de odinioara, de ce oare nu mai sunt la fel ?! Pentru ca si eu m-am schimbat.
Le-am spus, direct, tot ceea ce mi-a stat pe suflet . Raspunsul a venit concret : O lipsa lunga de comunicare a generat dezinteres fata de cuplul pe care l-au cununat candva… demult.
Pacat si trist….
Credem ca alegem bine de multe ori pentru noi, iar cand ne dam seama ca ne-am inselat, e cam tardiv…. Nu-i mai putem schimba sau inlocui, ca, nu mai e cazul. Ca poate ne-am propus sa nu o mai luam cu nunti si cu botezuri de la capat. Dar e pacat totusi, ca se intampla asa. Nici eu nu am ales nasi potriviti, nici pentru casatoria mea (a doua) si nici pentru copiii mei. Mi-ar fi placut sa avem o relatie apropiata, stransa si “la bine si la greu”. Dar poate acestea au fost doar asteptarile mele. Nu a fost sa fie. Din pacate, ne vedem rar de tot si ne auzim la fel de rar. Si cu timpul, cu siguranta, ne ne vom mai auzi deloc. Pacat…. Si ma intreb si eu de multe ori, cu ce-oi fi gresit, unde mi-e vina. Si nu pot sa raspund, pentru ca nu o gasesc. Si mi-am propus sa nu ma mai invinovatesc aiurea si sa iau lucrurile si oamenii asa cum sunt ei, fara sa mai fac efortul sa reconstruiesc ce s-a stricat iremediabil.
Te inteleg, crede-ma, dar chiar nu merita sa te poticnesti de ceea ce nu poti schimba. Mergi inainte, fara sa-ti mai faci procese de constiinta. Nu merita.
Delia, ai dreptate nu merita sa pui la suflet! Se pare ca si acest tip de relatii sunt in fond niste prietenii, care apartin unei etapte din viata noastra.
Odata cu trecerea la o alta etapa le inlocuim cu altele, care corespund momentului. Conotatia religioasa ramane un deziderat perimat.
Cam la fel se intampla, cel putim asa mi s-a intamplat mie cu finii si nasii de botez.In urma cu ceva ani am botezat,cu mult drag, copilul unei prietene, draga si ea la vremea respectiva.As fi vrut sa fiu o nasa asa cum credeam eu ca trebuie, sa-l vad, sa-i fac un cadou macar de ziua lui, sau de Mos Nicolaie, de Craciun.Nu era niciodata momentul potrivit.Am incercat sa invit finutul cu mamica la o prajitura, de fiecare data venea numai mamica singura.Cam asa s-au desfasurat lucrurile cativa ani, pana cand a intervenit o raceala si o tacere totala.
Mariana, stilul de viata, schimbarea sferei de interese, uneori si distanta geografica sunt factori care ne indeparteaza de nasi sau de fini.
Toti trecem prin astfel de situatii si de aceea este bine sa ne intalnim aici si sa ne vorbim.
Lacramioara,
Am o retinere la scris,fiind vorba de nasii tai… iti cer scuze pentru ce se doreste a fi mai jos un punct de vedere.
Nasii se pot simti incomod fata de conjucturi apartinind tie si familiei tale, de la un timp,in unul/mai multe planuri… le-au comparat cu cele proprii si au obtinut un rezultat nedorit ,jenant (in perceptia lor).
Astfel ca au ridicat bariere imaginare,de care tu si familia nu sinteti vinovati;nici pe nasi nu-i putem invinui:asa sint construiti,asa au deprins..
Daca vei cauta printre neimplinirile lor ,e posibil sa afli un raspuns;care nu schimba situatia,dar lamureste.
Stiu ca e dureros cind cineva pleaca de la inaltimea la care se vede partea frumoasa ,esenta relatiei..
Posibil, Lili! Pot adauga la lista din raspunsul dat Marianei si oaresce neimpliniri. Si acestea sunt motive de instrainare. Nu ma mai doare, acum. Eu am fost deschisa, am vrut un dialog. A urmat iluzia unei refaceri a legaturii de suflet existente la inceput. Sau, poate aceasta legatura de suflet a fost doar o luzie de a mea de inceput de drum, in casnicie.