Mie imi place sa ascult radio-ul. M-a fascinat dintotdeauna, de cand bunicul asculta stiri in fata unei cutii de o forma aparte, invelita in furnir maroniu. De dupa fatada de panza cafenie ascultam siderata, vocile crainicilor. Butoanele mari ca niste robinete si luminitele verzi care cresteau sau scadeau in intensitate dupa inflexiunea vocii prezentatorilor, ma tintuiau locului din zbenguiala mea de copil. Emisiunea radiofonica Noapte buna copii mi-l aducea pe mos Ene, pe la gene.
Adormeam, pe voci cu o dictie ingrijita, pe care imi placea sa incerc sa le imit. Imi erau dragi vocile: Danielei Anecov in dialog cu al sau inimitabil Aschiuta, ale Mirelei Gorea in frumoasa Fata de Imparat, a lui Virgil Ogasanu, ale copilaroasei Sanda Toma sau ale lui Jeanine Stavarache in Ileana Sinziana.
Voci radiofonice, voci curate, voci personalizate, voci care iti mangaiau timpanul.Voci care dadeau viata personajelor, din carticica cu povesti sau din basmele nemuritoare.
Mai tarziu ascultam in noapte, vocile de marca ale Europei Libere, intrerupte de bruiajele care le voiau cenzurate. Timbrul sarcastic al lui Neculai Constantin Munteanu, cuvantul rotunjit rostit, al actritei si crainicei TV Ioana Magura, devenita Bernard, adica cea de a doua sotie a directorului postului, Noel Bernard. Actualitatea romaneasca se identifica cu vocea radiofonica, a lui Emil Hurezeanu. Sau, vorba ragusita a Monicai Lovinescu, care ne prezenta noutati literare, de la Paris.
Lume speciala. Lumea undelor. Unde binefacatoare, unde care ne-au tinut in legatura , cu lumea de afara.
Apoi, am descoperit vocea radiofonica, a lui Paul Grigoriu. In diminetile grabite, intre copiii care trebuiau dusi la scoli si gradinite, imi luam si portia de haz, gratie acestui om cult, inteligent si jovial.
Mai recent, adica in ultimii vreo sapte ani, imi savuram cafeaua pe unde de Matinal, cu spontanul si inepuizabilul Bogdan Miu. Care, din pacate din vara aceasta, s-a epuizat total. Parea nedumerit, de ceea ce s-a intamplat. Marturisea pe FB ca nu stie pe cine a deranjat. Oricum, in forma actuala, emisiunea cu pricina de pe Europa FM, m-a pierdut ca ascultator devotat.
Dar, la radio nu am renuntat, chiar daca pentru moment, nu mai nici un matinal preferat.
Exista o aura de nostalgie in textul tau 🙂 Si mie imi place radio-ul, mi s-a parut dintotdeauna mai atragator si mai subtil decat telegeziunea (inclusiv ca loc de munca). Ascult inca cu placere RRActualitati, sau RFI pentru fundalul acela vocal „odihnitor” pe care nu-l regasesc in alte formate. Hm, ca matinal, eram mare fan al celui de la Radio Guerilla, dar acum il ascult mai rar…
Ce vremuri….eu, decretel nascut in ’67 am avut o copilarie foarte fericita care a inclus intr-adevar si vocile de la radio si un aparat exact ca cel din imagine, imens, la care ma chinuiam sa prind cat mai bine „Europa Libera”. Si acum spun prietenilor: „Noapte buna, copii” in stilul de la radio. Si mai ascultam duminica cotele apelor Dunarii 🙂
Of Doamne , despre vocile radiofonice de la noi se pot spune atit de multe lucruri incat cu siguranta ca am umple filele unei carti destul de groase.Eu am atitea afinitati cu aceste voci incit chiar mi-e greu sa dezvolt aici subiectul – mi se pare destul de vast. Dar uite au imi amintesc de vocile de la : Vocea Americii!!!
Ce nostalgice vremuri.
Am zimbit la amitirea acelor timpuri care prin perspectiva prezentului par dea dreptul „minunate” pt ca noi eram atit de naivi si avizi de tot ce era diferit de ce aveam noi (ca nu prea aveam nimic si ne doream mai ales libertate inainte de toate)