Fiecare dintre noi, indiferent de profesie “conduce o contabilitate”personala, primara. Fie ca iubim sau nu prea cifrele, acestea ne dirijeaza viata, ne restrang placerile, ne semnaleaza abuzurile din cont, ne dau fiori, cand soldul de pe card trece pe debit sau cand bancomatul ne scrasneste din spatele ecranului, “ lipsa fonduri”.
Contabilul de meserie are o fizionomie tipica, prin care se evidentiaza, Mina acrita, privirea suspicioasa, umerii aplecati, cocoasa rasarita de la sezutul indelungat si aplecat asupra balantelor, doldora de numere. Cifrele nu se prea lasa domolite, cand trebuie randuite in rubrici de tip matrice, unde lungul trebuie sa dea cu latul. In caz contrar trebuie regandite, pana cand plusul doboara minusul, in lupta pentru suprematie. Profitul. Cuvantul cheia sau cheia bunastarii.
Corsetul cel mai dureros nu este cel care iti face talia subtire, ci acela ce strange pe hartie, sume pozitive ori deprimant de negative. Daca esti chivernisit sau mai pe contabiliceste zis, zgarcit sau daca ai viziune asupra pietei bursiere, vei fi un vesnic nelinistit. Lumea finantista este una aparte, tare, in care nu se accepta emotii, nostalgii sau neputinte. O negociere serioasa nu lasa loc la sentimente. Este necesar sa fii cerebral cand aduni sau scazi cifrele nete, cand te impovareaza impozitele sau cand profitul trebuie reinvestit.
De ce uram contabilitatea? Este aspectul/sectorul cel mai ocolit. Topuri de hartie, fisiere obositoare, legii fara de lege care trebuie respectate. Calcule istovitoare, care stau sub amenintarea amenzilor usturatoare. Sa “scoti” profit, sa administrezi fonduri sa le-nmultesti, sa ocolesti fiscul, sa platesti lefuri fara sa ciuntesti indemnizatiile celor al caror nume, e precedat de CEO sau PDG.
Uram contabilitatea, pentru ca ne guverneza, ne domina, ne observa si ne spioneaza fiecare miscare. Miscari banesti, miscari lumesti, fara de care nu poti sa traiesti, nici sa mai iubesti.
Te citesc cu mare drag,dar acum cred ca exagerezi un pic…daca o meserie iti place,nu ti se pare o corvoada..si cred ca trebuie sa fim un pic chivernisiti ,altfel…..
Eu urasc contabilitatea aplicata relatiilor dintre oameni (nu ma refer la dragoste, ci le orice fel de legatura). Totusi, totusi, uneori, o astfel de contabilitate facuta cu bun-simt mai atenueaza diferentele exagerate dintre „debit” si „credit” si amana – macar! – falimentele relationale.
P.S. Am parinti contabili si pot sa spun ca NICIODATA nu as putea sa fac o asemenea meserie! Niciodata.
Nu exagerati un pic, exagerati enorm. Si jigniti atat de multi oameni inteligenti, cu simtul umorului si imaginatie…. Nu uram cu totii contabilitatea, ci faptul ca, din pacate, nu avem fonduri nelimitate la dispozitie. Dar pentru asta nu sunt contabilii de vina, in mod categoric !
1.Ma asteptam la animozitati.
2.Poate daca formulam titlul „De ce nu iubim contabilitatea” suna mai agreabil.
3.Continutul nu jigneste, dimpotriva compatimeste.
4.Fac parte din bransa si nu am auzit pe nimeni, dar absolut pe nimeni spunanad “abia astept sa ma delectez cu o contabilitate”.
5 Articolul atinge succind aspecte financiare care pot fi dezvoltate, interactiv,aici.
6.Multumesc pentru interventii. Mergem mai departe, sa atacam alte domenii:).
Aplauze pentru punctul 4.
Imi place articolul ,am rezonat cu cele scrise …
Profilul contabilului mi-a amintit de filmele in care actorii-contabili aratau exact ca in descrierea Lacramioarei.
Cine are tangenta cu contabilii sau/si cu contabilitatea (ma includ si pe mine)stie ca sint numarate pe degete persoanele care fac aceasta meserie din placere(pasiune);de regula,motivatiile sint ca se se lucreaza intr-un mediu bun(uneori chiar stind acasa),se poate practica pina la virste inaintate,nu implica efort fizic ,se asigura cistig/se cistiga bine,si altele.
E drept ca in anumite perioade din luna,incarcate de lucrari,contabilitatea impreuna cu raspunderile pe care le implica poate deveni detestabila.
Si e tot drept ca exista o contabilitate nescrisa care se aplica,vrind sau nevrind,stiind sau nestiind de catre fiecare om in toate domeniile vietii…
Lili, ti-as da multe Like-uri la comentariu, daca as putea. Ai „tradus” perfect mesajul meu. Si, stii intr-o prima varianta a articolului voiam sa incep prin a descrie, prima figura de „actor- contabil ” care mi-a ramas intiparita pe retina. Acela care aparea in filmul Linia maritima Onedin. Era un barbat foarte retinut, fara varsta, deloc atractiv, care era chemat in momentele cheie la raport, pentru a instiinta patronul care este situatia cheltuielilor. Si vestile lui dureros de exacte, stricau buna dispozitie. El era cel care previziona si anunta falimentul. Era urat si dispretuit, dar fara catastifele lui pline de cifre nu se putea. Era un rau necesar.