Am revenit cu placere dupa mai bine de 10 ani, la Musee d’Orsay. Senzatiile sunt altele, perceptiile sunt diferite, compania in care ma aflu este inedita. Nici eu nu mai sunt la fel. Fapte si oameni si-au pus inevitabil amprenta, pe obrazul si pe sufletul meu. Mi-am mototolit visele, mi-am rupt in bucatele dorintele, mi-am lasat sperantele sa se rasfire precum puful de papadie.
Cu un strop de imaginatie si cu un dram de vointa, ma pot si eu reface precum celebrul muzeu mulat pe edificiul unei vechi gari.
Impresionanta restructurare, utila revigorare a unei cladiri impunatoare, care cerea dreptul la conservare. Care nu putea fi sortita unei implozii devastatoare.
Mi-am permis luxul de a zabovi pentru o clipa de visare, in fata unei panze semnata: DEGAS. Gratioasa „dansatoare pe scena”. Un pastel incarcat de simboluri, care te poarta in lumea boema a cafenelor pariziene, de odinioara. Silueta delicatei balerine a fost pretioasa sursa de inspiratie, pentru coperta revistelor dedicate, rochiilor de mireasa. Tutu-ul ivoire al dansatoarei contrasteaza cu siluetele din fundal, ale unui barbat si ale unei femei care-si ineaca amarul in pelin. Mai exact in Absinthe, alcool aromatizat din plante. Bautura ciudata, care se cere diluata si care are mare trecere ca aperitiv, la ora sacra din zi numita de francezi, apero. Mai cunoscuta este sub denumirea, de pastis. O licoare cu multe grade, care iti taie pofta de mancare si viata.
Tabloul degaja extrema singuratate a celor care se numeau boemii cafenelor pariziene, de altadata.
Continui periplul prin salile inalte ale muzeului asezat dupa canoane foarte exacte, pe scheletul unei gari din anul 1898.
Cred ca o clipa de visare este cel mai mare lux, adevaratul lux pe acest pamant. Si Orsay e unul din cele mai potrivite locuri pentru asa ceva. Mai scrii despre el?
Amalia
Amalia, as vrea sa mai scriu despre muzeu! Sunt in criza de timp( dar cine nu e?!).
Am atins aici trei teme, pe care le-as putea dezvolta. Voiam sa-l evoc pe Degas, despre care demult ma pregatesc sa scriu. As fi vrut sa analizez asa numitul fenomen ” ora apero-ului” la francezi, care aduce a sport national, precum nu mai putin celebrul petanque. Si, nu in ultimul rand doream, sa-mi „tiparesc” pe blog periplul prin muzeu Orsay, ca sa il am mereu suflet si in minte.
Ce frumos ca esti in Paris!! Am ajuns si eu in capitala Frantei acum 5 ani, mi-a placut la nebunie spiritul boem si as vrea sa mai ajung cat de curand!
Eu am vizitat Muzeul Luvru si am vazut-o pe Mona Lista – superba priveliste si senzatie.
Iti doresc concediu placut!