Am intalnit de-a lungul timpului personalitati puternice si persoane cu inalta stima de sine. Acestea cred, cu tarie, doar in imaginea lor.
Credinta, impinsa pana la extrem. Un narcisism profesional.
Sau profesioniste narcisiste.
O siguranta subiectiva, dublata de o lipsa totala de modestie. Si totusi… In esenta lor intima, se camufleaza o existenta subreda. Ceea ce lasa lumii sa-ntrevada este doar o poleiala.
Fara un punct de sprijin foarte serios (un consort bun, un sponsor generos), nu ar mai avea curajul sa se dea in spectacol. Sa se crizeze sau sa mimeze in bosumflate, ca nu au fost sarbatorite in viziunea lor maladiva), asa cum se cuvine. Ca nu li s-au adus osanale, ca nu au fost adulate, ca si cum ar fi abonate doar ele si numai ele la intaietate.
Cunosc doamne cu o parere extraordinara despre propria lor persoana. Care au cam pierdut contactul cu realitatea pamanteana. Plutesc. Traiesc in alte sfere.
Odata ajunse pe functii inalte, bucurandu-se de celebritate, musca mana celui care le-a propulsat. Inainte de a fi sefe, au fost si ele subalterne. Este adevarat, nu pentru multa vreme. Pentru ca nu au suportat amestecul in anonimat.
Grea maladie, aceea a supralicitarii stimei de sine! Sa te crezi unica. Sa manuiesti destine. Lumea este alcatuita din multe fapturi feminine, care au calitati si care trebuie sa se afirme. Un permanent pericol, pentru cele care se cred batute-n cuie pe vecie, in mult ravnita lor notorietate.
Cele odata ajunse, privesc de sus, cu dusmanie, si le alunga cu dispret si cu asprime pe cele in devenire. „Nu este loc pentru tine. Nu ma ridic, ca sa te las pe tine”, este deviza celor prea pline de sine. In lumea cruda a concurentei, cine nu musca, dupa ce a sarutat, ramane-n umbra, in urma, in vesnica slugarnicie?
Ar trebui un simt al echilibrului, in toate. Sa nu exageram in nicio privinta.
In nicio dorinta. Sa nu mizam pe o singura carte. Sa acceptam ca oricand putem fi date deoparte.
Atunci, nu ar mai fi loc de acide puseuri de personalitate.
Lacramioara,tu traiesti in Elvetia?
Eu cred cu tarie in principiul conform caruia,”nimeni nu e de neinlocuit la locul sau de munca”
Pe de alta parte,stiu sigur ca ,indiferent daca esti portar sau director la o multinationala,tot statut de angajat ai,tot trebuie sa te scoli in fiecarae dimineata ca sa ajungi la jobul tau(dupa cat ai ai nvatat),basca,postul nu il poti darui copiilor tai atunci cand o doresti…
Cu toate astea,exista oameni cu stima de sine,carora nu le pasa daca toata lumea spune ca nu e in regula ceea ce fac,oameni care isi iubesc semenii,nu lupta competitional ca intr-o corporatie,ci cred ca e loc pentru toata lumea.Sunt oameni care creeaza active,care nu locuies c in palate si nu detin iahturi.Sunt acei oameni care creeaza locuri de munca ,investesc in cei din jur.
Sigur ca exista acei oameni de care spui tu,care odata ajunsi undeva,in frunte ,musca mana celui care i-a ajutat.Cunosc si eu o serie de astjel de oameni ajunsi sus,si chiar imi aduc aminte de o caricatura tare faina desptre un tip care urca o scara(sociala,desigur),iar cand ajunge sus,arunca scara,impreuna cu toti acei oameni marunti ce incearca sa vina din urma.Patetic!
adrianagianinna, traiesc in lumea mea, indiferent unde sunt ancorata geografic. Si, sunt cea dintai care greseste. Nu fac parte din randul celor cu stima de sine foarte ridicata. Pana de curand, nici nu stiam ca asa se spune unei anumite atitudini. Ceea ce fac aici pe blog, este sa provoc. La discutii. Si sa invat.
Nu le-am trait pe toate, cate le-am scris. Datorez multe imaginatiei ( uneori poate prea bogate). Vreau sa condensez cat mai mult. Pentru ca ceea ce aplic aici, sunt simple post-it. Unii vor sa le pastreze si le „lipesc” pe monitor, iar altii trec mai departe, aruncandu-le la cos. Multumesc pentru comentariu.
Daca crezi ca nu te simti confortabil cand gasesti vreun comment de-al meu,te rog sa imi spui,pentru ca nu doresc sa stric confortul nimanui.
Te intrebam prieteneste unde locuiesti,atata tot,pentru ca ,daca ma intrebi unde locuiesc eu,o sa iti spun ca in cel mai minunat loc de pe pamant…
Stii,Lacramioara,in postarea ta anterioara ,legata de anul sabatic,nimeni nu a intrebat nimic. Sunt momente in viata,cand familia,prietenii,scoala,prezeaza:du-te la scoala,invata energic,ia-ti un job bun, ,nu iti enerva seful,urca scara sociala,ramai acolo,fa-ti un credit,ia-ti o casa,marita-te,ia-ti un sot bun,nu-l intreba cat tine la tine,fa copii,fa rate,achita,doar esti medic,ce naiba,ai clientii tai esti cautat,pedaleaza,pleaca in Caraibe,ia-ti casa de vacanta,munceste,trimite-ti copiii la scoli bune,ah,primul nepot…
Unde s-a surs viata ta..tu doreai sa te faci violonist!
Cred ca e o neintelegere la mijloc. Fiecare vorbim despre altceva. Nu stiu de unde ai dedus ca m-ar deranja comentariile tale.
Chiar ti-am multumit, fara nici cea mai mica urma de ironie. Imi pare rau ca discutia aluneca pe o panta gresita.
Sunt de acord cu faptul ca anumite persoane se supraevalueaza, cu toate ca nu exista fundamente justificate pe care acele persoane sa-si construiasca o apreciere atat de inalta in fata altora. Acele persoane incearca sa proiecteze o anumita imagine in exterior, de multe ori decodata de persoane ca mine sau ca tine, care stiu sa evalueze just meritele cuiva, mai ales daca vorbim de exemplele date de tine – sefe autoritare (foste angajate) sau vedete aparute ca ciupercile dupa ploaie. Este vorba, intr-adevar, de o criza de personalitate, dar totusi nu cred ca are de-a face cu stima de sine, ci cu o falsa analiza a propriei valori. Ca un contraexemplu, cunosc si eu oameni cu o stima de sine inalta, dar pentru asta nu si-au abandonat nici principiile si continua sa fie modesti, inspirandu-i si ajutandu-i pe altii. As putea continua foarte mult, dar ma opresc aici, cred ca e un subiect care chiar te pune pe ganduri, fiindca trebuie sa analizeze problema si din punct de vedere psiholigic, moral sau chiar religios. A… sunt de acord ca extremele sunt nesanatoase… foarte adevarat.
Te imbratisez!
psihologic*
Femeile prezentate in acest post sint cele care urmaresc , de regula in mod inconstient , eliminarea unor conflicte interne (de orice natura ) precum si o falsa completare a verigilor lipsa din personalitatea lor , prin ascensiune in plan profesional .
Atitudinea si actiunile acestor femei ranesc pe cei din jur simultan cu ranirea propriului suflet , nemultumit ca nu obtine rezultatul scontat , atit timp cit se afla pe o cale gresita de rezolvare .
Cer scuze Lacramioarei pentru intoarcerea privirii in urma ,la postul anterior : chiar daca toti avem responsabilitati si probleme carora le facem fata cu bine , cu siguranta toti purtam in noi dorinte nevinovate irealizabile … cred ca gasirea si exprimarea lor cu ajutorul subiectelor de pe blog , ajuta la cunoastere si autocunoastere , face bine mintii si sufletului fiecaruia care priveste astfel lucrurile ,indiferent de pozitia pe care se afla .
Flavia, stiu ca aprofundezi cu multa maturitate latura psihologica a subiectelor abordate.
Stima de sine, supraevaluarea, criza de personalitate sunt subiecte incitante. Eu, dupa cum am mai spus-o schitez doar aici, niste teme pe care le supun atentiei. Sunt subiecte care ma incita si despre care doresc sa aflu mai multe, de la cei care citesc si cunosc.
La postarea de azi, aveam initial pregatita o alta abordare. Povesteam o intamplare in care eroinele principale, erau trei sefe. Doua dintre ele puratu numele de Maria. In saptamna care s-a incheiat, ar fi trebuit sa-si sarbatoreasca ziua numelui. Dar, cum s-au intalnit trei tipologii diferite, trei caractere vulcanice, trei supraevaluate, trei superstimate (smile), evenimentul a degenerat, intr-o crunta criza de personalitate. Postarea ar fi fost prea lunga. Si nu e aici locul de prezentat romane, nuvele etc. Te imbratisez si eu cu drag.
Lili, imi permit sa te copiez cu „Atitudinea si actiunile acestor femei ranesc pe cei din jur simultan cu ranirea propriului suflet , nemultumit ca nu obtine rezultatul scontat , atit timp cit se afla pe o cale gresita de rezolvare ” …si sa subscriu.
Nu trebuie sa te scuzi, niciodata. Am citit si postarea ta anterioara. Si ti-am raspuns.
Avem voie/nevoie sa visam, macar pe blog. Visele pot deveni realitate, doar atunci cand le avem. Daca traim doar incrancenati, atragem toate fortele negative asupra noastra. Toti avem credite, copii, cheltuieli care depasesc veniturile, nervi, indispozitii, pierderi sufletesti. Viata nu este roz.
Multumesc mult pentru comentarii si iti doresc o saptamna usoara si un inceput de an scolar minunat, in cazul in care ai copilasi.