„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Invingatorul a fost invins

de

DSSA murit David Servan- Schreiber. A fost invingatorul invins de boala care nu se vindeca ci doar se amana.

Cetatean american si francez cu radacini germano-evreiesti, acest neuropsihiatru abia implinise 50 de ani, anul acesta. S-a stins la capatul unei lupte cu boala, vreme de 19 ani. Si-a descoperit tumora pe creier dintr-un joc al hazardului.

La Universitatea din Pittsburgh, unde profesa ca tanar medic se testa la un moment dat un scanner. Erau trei tineri care participau la initiere, dintre care unul trebuia sa fie pe post de material didactic. D.S.S, s-a oferit sa faca testul fiind ” mai putin indemanatic”, dupa cum marturisea. Bucuria testarii a fost cumplit intrerupta, de descoperirea unei tumori pe creierul sau. De aici, viata tanarului de 31 de ani a urmat un curs dureros.

In ciuda operatiilor si a chimioterapiei a fost foarte activ, a tinut conferinte in toata lumea, a scris carti dintre care Anticancerul  s-a vandut in 1 milion de exemplare.

In ultimul interviu, vorbea  despre presupusul profil psihologic care ar fi propice dezvoltarii  necrutatoarei maladii si anume, omul gentil , care nu ia locul altora si care evita confilctele. Aceste trasaturi native ar trebui lucrate,  in sensul iesirii de sub dominatia lor si acordarii libertatii de a exista propriei vieti, era de parere autorul.

Un alt aspect pe care-l evoca in acelasi interviu, era acela al atingerii in sens de mangaiere, de afectiune, cu care le suntem datori bolnavilor si batranilor dragi noua.

Mangaind cu dragoste transmitem un mesaj biologiei celui bolnav.

Puterea gestului ajuta,  nu vindeca. Amana, nu stopeaza. Am experimentat cu cineva drag mie.

Adieu David Servan- Schreiber, le monde est plus pauvre sans toi!      

Anticancer

    

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Parcurgand randurile postarii Dvs. am constatat la un moment dat ca mi-am pierdut suflul. Sau am avut impresia asta. Nu-mi vine sa cred. L-am cunoscut, daca as putea sa spun asta, prin intermediul cronicilor sale din revista Psychologies, si l-am admirat muteste. L-am admirat, defapt, asa cum imi sta in fire. Si acum, ca nu mai e, as fi vrut sa fi facut mai mult. As fi vrut ca dincolo de gestul meu de a-i cumpara cartile si a intelege menirea lor, sa fi stat si acela de a-i scrie, asa cum puteam, incomplet, ciuntit sentimental, poate incorect gramatacial, faptul ca a ajutat cel putin un om: pe mine.
    Dumnezeu sa-l odihneasca.

    Lidia Laszlo 5 august 2011 7:36 Răspunde
  • Trist! Nu sunt cuvinte….Un om cu adevarat mare.Pacat!!!

    gabriela 5 august 2011 8:59 Răspunde
  • Un om bun, odihneasca-se in pace!
    A mai aparut la noi, la editura Elena Francisc, si cartea „Vindeca stresul, anxietatea, depresia fara medicamente si fara psihanaliza”, o carte foarte utila ce aduce si un termen care mie mi-a placut foarte mult: medicina a emotiilor.

    CarmenP 6 august 2011 11:49 Răspunde
  • Nu am citit cartea lui David Servan-Schreiber, dar intentionez sa fac asta. In schimb, am citit despre el aici

    http://www.calatoriainimii.net/2011/07/dimensiunea-psihica-a-bolilor-incurabile/

    si aici:

    http://www.calatoriainimii.net/2011/07/david-servan-schreiber-sau-superba-generozitate-a-unui-ramas-bun/#more-3484

    Dupa parerea mea, DSS nu este un invins prin faptul ca a murit. Este foarte important ceea ce a facut el in acesti 19 ani pentru ceilalti oameni, ce a lasat in urma. Atitudinea sa, cartile sale au ajutat multi oameni bolnavi de cancer. Poate ca ar fi putut sa traiasca inca 30 de ani in care sa se tot vaite si sa se inchida in sine, sa nu ii pese ca si altii sufera, deci sa nu invete nimic din aceasta incercare a vietii sale; sau poate ca ar fi putut trai doar inca un an cu aceasta boala, dar in care sa fi scris una din cartile sale valoroase… Eu consider ca el este un invingator ce si-a indeplinit misiunea sa pe pamant.

    „DSS ar fi putut, ca atât de mulţi alţii, să se scufunde în boală, în suferinţă, să nu-i mai pese de nimic în faţa ameninţării morţii. Dar el a ales altfel. A ales să transforme frica în expansiune şi să-şi împărătăşească experienţa într-o carte care avea să-i ajute pe mulţi. Toate capacităţile sale de om de ştiinţă genial şi de investigator liber de orice prejudecată, aveau să se amestece cu experienţa personală a bolii fără de care cărţile lui nu ar mai fi fost aceleaşi. Ar fi putut să cadă pradă umbrei şi fricii, dar a ales lumina şi iubirea. Ar fi putut să se închidă în drama personală, dar a ales deschiderea în folosul lui şi al tuturor.”

    Iar pana la urma, moartea este doar o trecere in alta forma de existenta. Frica de moarte ne face sa vedem acest eveniment atat de ingrozitor.

    Cat despre partea cu getiletea care te face sa te imbolnavesti, hm, asta doar in cazul in care suntem gentili doar din teama de a nu-i supara pe ceilalti, din teama de a fi judecati de ceilalti, neavand curajul de a fi noi insine, adica de a spune si actiona conform credintelor noastre profunde. Atunci da, este posibil ca acest lucru sa duca la boli psihosomatice. Suntem pe pamant tocmai pentru a invata sa fim autentici, asta neinsemnand sa „trantim” adevarul uite-asa, zbang, celorlalti, indiferent de efectul asupra lor. Aici e marea arta, sa reusesti sa fii tu insuti, intr-un mod gentil. 🙂

    Treia 6 august 2011 13:16 Răspunde
  • Multumesc Treia, pentru ca ti-ai facut timp sa lasi aici un comentariu atat de elaborat. Te citesc cu mare interes si pe celelalte bloguri.
    Despre o oarecare legatura dintre boala si a tine in tine pentru a nu rani.
    Eu am „aproape” doua cazuri de oameni fini si extrem de gentili, care s-au imbolnavit de aceasta cumplita boala, oameni care decat sa raneasca sau sa „tranteasca” cu vorbe au preferat sa inghita. Sa se otraveasca fara a se putea elibera. Inainte de a-l citi pe DSS mi-am pus intrebarea daca nu ar putea fi o legatura intre cele aspecte.
    Schimbarea de comportament dupa o anumita varsta este foarte grea daca nu chiar imposibila.

    lacramioara 8 august 2011 9:48 Răspunde
  • Lidia, Gabriela, Carmen, ne unesc cartile si optimismul contagios al lui DSS.

    lacramioara 8 august 2011 9:57 Răspunde
  • Multumesc si eu, Lacramioara :). Si eu citesc blogul tau cu interes, chiar daca nu am mai comentat pana acum aici (din motive de timp).

    Da, tu ai putut observa aceasta legatura – intre o prea mare gentilete, pe de o parte, si posibilitatea imbolnavirii cand tii in tine niste lucruri de teama sa nu-i ranesti pe altii, pe de alta parte – din experiente dureroase cu cei apropiati. Asa ca nu pot sa comentez mai mult aici, eu vin aici cu observatii teoretice peste realitati pe care tu le-ai trait…

    Am citit mai demult cartea „Gratie si forta” a lui Ken Wilber, ce contine fragmente din jurnalul de boala al sotiei sale, care s-a luptat timp de 5 ani tot cu aceasta boala. Pentru amandoi sotii, boala ei a fost in tot acest timp un Invatator sever care i-a ajutat sa se dezvolte sufleteste, sa devina plini de compasiune si sa inteleaga tot mai mult legile nevazute ale acestei lumi. In cei cinci ani, ea a ajutat multi oameni sa treaca prin aceeasi cumplita incercare ca si ea, inspirandu-i cu forta, curajul, gratia ei. Tot o invingatoare… Este o carte mai mult decat impresionanta.

    Treia 8 august 2011 14:28 Răspunde
  • MOARTEA NU E UN MOD DE A NE INVINGE.

    MOAREA e cel mai firesc sfirsit al fiecarui om….cind acel sfirstit e firesc, normal si ne-am incheiat afacerile, rolul, menirea in aceasta viata….

    Moartea nu e un sfirsit ci un inceput de nou ciclu.

    Moartea dupa o viata in care ne-am facut rolul e ca o incununare a tot ce a fost sa fie….

    De ce privim moartea ca pe ceva tragic cind e cel mai firesc lucru….Din primul moment in care ne-am nascut ne indreptam spre aceast eveniment….sfirsitul, NU????

    Viata de cele mai multe ori poate fi mult mai dureroasa decit moartea.
    Suferinta, neimplinirea, nemultumirea, nefericirea e dureroasa!!!!!!

    Moartea e absolvirea tuturor acestor sentimente de negasire a rostului pe pamint.
    Daca am contribuit la binele omenirii in vre-un fel, bravo noua…..am reusit sa ne aducem aportul avansului si bunastarii omenirii….nu crezi??/

    Adriana (Lacrima) 21 august 2011 22:39 Răspunde
  • …NU CREZI!!!!??????

    Adriana (Lacrima) 23 august 2011 3:48 Răspunde
  • Pe mine m-a fascinat, efectiv acest om. A luptat cu boala din perspectiva medicului specialist. A fost si doctor si pacient si experiment. Insasi viata si tineretea lui au fost dedicate cercetarii acestei cumplite boli. A fost un exemplu … totusi greu de urmat.

    lacramioara 23 august 2011 5:56 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title