Cineva spunea ca daca vrei sa-ti fie bine, atunci sa nu iei viata in serios. Erau avertizati cei care prin insasi natura lor nu pot fi decat parolisti, punctuali, politicosi, altruisti.
Altcineva glumea, spunanad ca locul pentru inaltarea de statui este deja ocupat, referindu-se la disciplina in indeplinirea sarcinilor de seviciu, la ramasul peste programul de lucru fara a fi platit in plus, la suportarea nedreptatilor si a umilintelor fara a CÂRTÍ.
Unii psihologi ne sfatuiesc sa fim egoisti. Sa nu fim obedienti si sa nu ne incarcam cu energii straine. Sa ne ferim de asa zisi, vampiri energetici. Sa nu lasam vid in jurul nostru, care sa le permita celor care ne fac rau sa ne-mpresoare, precum o iedera devoratoare.
Stim cata umbra si racoare ascunde aceasta planta, sub verdeata sa inselatoare.
O alta povata ar fi, ca nu este bine sa ne cramponam de un job care nu ne ofera sanse de reusita in cariera. Poate, nu suntem omul potrivit sau poate locul nu l-am nimerit.
Nu este sanatos sa ne mintim pe noi insine, stand prea mult timp intr-o relatie falsa.
Nu trebuie sa cerem scuze, ca existam, ca respiram, ca poate deranjam. Nici nu trebuie sa ne justificam. Suntem ceea ce suntem, pentru ca Cineva are cu fiecare dintre noi, un plan foarte bine definit.
Dar, toate acestea sunt teorii. In practica de zi cu zi, eu viata am luat-o intotdeauna in serios, am stat la serviciu de douazeci de ani incoace peste program in fiecare zi, fara sa fiu platita in plus. M-am nascut si am sa mor o altruista si ma incarc cu energia tuturor celor pe care ii iubesc. Ma prefac ca nu ” vad ” falsul dintr-o relatie si inca(dar jur nu pentru multa vreme) ma mai ridic sa cedez locul, celui care ma intriga.
Ca o cariatida, cu suflet de zeita si forta de granit sustin ceea ce pentru mine este lucrul cel mai sfant: familia.