Daca ar fi sa dau o definitie in stil personal concurentei, atunci ar fi: acea stare de fapte care imi repugna prin asocierea dintre neloial si agresiv. Concurenta a fost inventata parca, anume pentru femei. Sau, de femei. Concurenta in slujba seductiei unui barbat, concurenta in concursurile de frumusete, concurenta pentru a fi in gratiile sefului, concurenta in performante, la imbracaminte, la silueta, la diete, la infometare, la cate si mai cate. Este clar ca acolo unde exista un dram de concurenta, nu mai exista nici un gram de sinceritate.
Cele doua stari se exclud una pe cealalta. Barfa banala, vorba veninoasa, spionajul sunt cele mai simple unelte puse in slujba scopului suprem, de a invinge. Fara scrupule, deci fara sentimentalisme ieftine. Scopul trebuie atins si deci adversarul invins. Regula este una : Fii agresiv !
Veriga slaba trebuie inlocuita, altfel lantul isi pierde din tarie. Se destinde.
Concurenta, privita in spatiu, mie imi sugereaza constructia piramidala alcatuita din trupurile atletilor, din reprezentatiile de la circ. O increngatura de membre, care se escaladeaza intr-un ritm alert, tinzand spre inalt. In varf se torsioneaza doar unul. Masa celor multi, masa de brate anonime se-nlantuie pentru a-l sustine pe cel de sus. Lumea se vede altfel, prin prisma dominatiei. Merita. Pentru aceste culmi de vis, nu trebuie sa te lasi invins.
Viata fara concurenta? Exclus. Concurenta face parte din viata.
Eu candidez la postul de invins. Paralizez de groaza, deja la gandul ca trebuie sa ma infrunt. Luptele in arena nu sunt pe placul meu. Si totusi, traim in lumea concurentei acerbe, neloiale. Deci, fie ma adaptez, fie ma autodistrug.
Multi reusesc asa, adoptand stilul concurential. Poti reusi asa, fara doar si poate. Mai exista insa o optiune si anume creativitatea. Reusesti si asa, depunand un altfel de efort, construind, urnind muntii din loc, prin efort colectiv, intru binele comun. Dormi linistit si ajungi acolo unde iti propui, iar partea faina e ca pui umarul ca toti ce au pornit alaturi de tine ajung sa-si realizeze propriile visuri.
Stii cum se spune, ca atunci cand te tocmesti cu viata iar ea iti ofera 2 banuti, ai 2 variante/ori accepti pretul si pleci capul, ori continui sa refuzi oferta pan’ ce primesti pretul ce-l ceri…
„Capul plecat sabia nu-l taie”, este un mod de existenta mai domol. Tactica pasilor marunti este o forma concurentiala mai pasnica.
Dar, cei care tintesc cu adevarat sus, foarte sus, nu au timp de pierdut. Ei sunt bataiosi, nervosi, „rad’ tot ceea ce le sta in cale pentru a ajunge acolo unde si-au propus. Sigur ca depinde mult de structura fiecaruia , de educatie, de motivatie atunci cand ne alegem calea.