fbpx
„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Schimbarea

de

În vremea aceea aveam cam tot ceea ce îmi planificasem în urmă cu zece ani. Venise momentul unei schimbări. Mi-am construit mai multe scenarii,care s-au dovedit a fi prea blânde.Nu era loc pentru delicatețe, sau politețe. Vesta antiglonț avea să-mi fie piesa vestimentară principală. Gândirea dreaptă,vorba înțeleaptă niște fleacuri,nu le asculta nimeni. Aici nu este vreme de pierdut, aici se muncește (haotic mă gândeam) așa suna verdictul. Tocmai schimbasem prefixul, ceea ce în alte vremuri mi-ar fi adus plus de prestanța, acum, aici unde aplicasem cu vervă tinerească, îmi căutau ridul inexistent de sub sprânceana dreaptă. Ceva hibă trebuia să am, nu se putea să mă lase neexaminată. Ce căutăm acolo, cine mă încurajase, de unde aterizasem în poala acelei comisii ad-hoc create?!Cam asta se citea pe fața secretarei furioase.La ani lumina distanță încerc să înțeleg ce m-a recomandat să fiu acceptată. Pe atunci negocierea salarială era într-o faza firavă. Am spus o cifra când am fost întrebată, aceeași pe care o aveam înscrisă în demodata carte de muncă cu coperți groase.Liniștea s-a lăsat peste comisia ad-hoc adunată, o rază de soare îmi bătea direct în față. Oare cifra li s-a părut prea mare?! Nu, nu era deloc mare și pe aceea am și primit-o la angajare. Ședințele de dezvoltare personală erau încă departe de zona noastră geografică. Stima de sine era o noțiune abstractă, care dacă ar fi fost pusă la masa negocierii ar fi făcut mai mult rău, decât bine. Șeful comisiei nici nu a intrat în sală, ne știam din vedere, studiasem la aceeași școală. Din vârful buzelor mi-au mulțumit și m-au poftit afară. În anticameră aceeași secretară care voia să fie lăsată să plece odată acasă, mi-a aruncat o privire dușmănoasă. Lăsasem locul liber unei alte candidate, la interogatoriul cu soarele pe față. Era o frumoasă după amiază de toamnă.Am ieșit din hruba rece cu bolți de marmoră întunecată, la căldura plăcută de afară. Mergeam agale spre casă, un selfie m-ar fi surprins cel mai bine.Era momentul în care se desena cea mai profundă cotitură a vieții mele. Nu aveam de unde să știu, doar o camera ascunsă putea să-mi imortalizeze ceea ce mi se putea citi pe față. Speranța firavă dublată de blanda resemnare. Telefonul mobil avea să apară la peste zece ani distanță. A venit vestea că am fost admisă. O voce reținută, bărbătească mi-a adus-o la cunoștință. Vocea părea să spună, nici nu știi ce te așteaptă.

Schimbarea s-a produs așa cum mi-am propus. Viata insasi este o suita de schimbari carora intr-o zi le voi spune capitole. Capitolele cartii mele asa cum s-au petrecut, asa cum le-am trait, asa cum le retraiesc acum, la varsta unui alt prefix.

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title