S-au gândit să-şi aşeze singurătăţile pe acelaşi palier.
El, profesor consultant trecut bine de 65 de ani, cu o viaţă de familie împlinită care s-a întins vreme de 40 de ani. De câteva luni soţia lui a pierdut lupta cu boala aceea, care pare că nu mai are niciun leac.
Ea, trecută de curând de 45 de ani. Şi-a îngrijit părinţii pe rând, de boli lungi care i-au zdruncinat tinereţea. A învăţat din mers, prin puterea sacrificiului, cum să aplice terapia durerii ori să lupte cu oripilantul Alzheimer. Coşmarul a durat vreme de vreo 20 de ani. Când totul s-a terminat, pentru tinereţea ei s-a făcut prea târziu. Dureri fizice confuze o tiranizau zi şi noapte. S-a împrietenit efectiv cu câţiva medici specialişti pe care-i vizita obsedant solicitându-le tratamente şi chiar operaţii, pentru bolile de care era sigură că suferă.
Dar nu ai nimic! venea răspunsul lor, de fiecare dată. O enervau şi îi venea să urle. Isterie sau durere?! În cele din urmă s-a internat la un Sanatoriu. Psihoterapeutul, bărbat cu vână, i-a spus-o franc: Ai nevoie de… Viaţă de cuplu (tâlcuiesc eu). O schimbare radicală, să nu mai stea singură nici o secundă. Au început amândoi să caute prin anturajul ei pe cineva potrivit. Şi, au ajuns rapid la singurul bărbat disponibil, profesorul universitar din vecini, văduv de câteva luni. Cam… bătrân.
Ea îl plăcea chiar pe psihoterapeut căruia îi încredinţase sufletul ei rănit, un material numai bun pentru teza lui de doctorat. El a intuit şi a devenit tot mai distant până când, la şedinţele următoare, fata s-a lecuit.
Întoarsă acasă, pune în aplicare schema de tratament de la Sanatoriul X şi sună la uşa profesorului- bunic. Pretextul: să se destăinuiască. Îşi deapănă trecutul împreună. La început umăr lângă umăr, iar apoi, capul unuia pe umărul celuilalt.
Apropierea s-a produs în Ajunul Crăciunului, când – nimeni nu trebuie să fie singur– sloganul bine cunoscut. A picat la fix. Se cunoşteau de o viaţă ca vecini de palier, dar acum se descopereau cu totul altfel. Bulversant. Stările se succedau de la extaz la spaimă, de la râs nervos la plâns dureros. Cineva se juca cu ei. Atât de îndepărtaţi ca stil de viaţă şi atât de apropiaţi ca spaţiu locativ. Flacăra s-a aprins, iar acum trebuiau să suporte oprobriul public.
Nici nu a murit bine Anda, că şi-a şi luat amanta! i-a fost dat însăşi ei să audă, clevetind în vecini. Dar reacţia cea mai vehementă avea să vină de la copii, cu care Profesorul avea o relaţie excelentă până când…
Aceştia, aflând că fosta lor partenera de joacă, de pe vremea când erau de-o şchioapă, îşi revendică dreptul la locul vacant de mamă, au manifestat între ei împotrivire totală. O tensiune tacită, fără ceartă, aşa cum se îneacă conflictele într-o familie stilată. Nimeni nu vorbea despre Elefantul din casă.
Copiii lui locuiesc la mii de kilometri distanţă şi vor să-şi păstreze tatăl, ca pe o piesă rară. L-au invitat la ei să locuiască. A fost, dar a revenit de fiecare data, cu dor de acasa. Tata este o partidă vânată! decretase fiica cu gelozie nedisimulată.
Nu ştii tu cât îmi este de greu să mă împart între voi! spune vocea de tată, privindu-şi Iubita frustrată.
****
Povestea este neterminată. Deocamdată au plecat în vacanţă la Mediterana, dar nu înainte de a-şi legaliza Taina în prezenţa a doi preoţi (orthodox şi Greco- catholic), deoarece nici unul nu şi-a abandonat credinţa. Copiii în continuare refuză cu obstinatie să recunoasca evidenţa. Titlul istorisirii l-am dat după cum s-a autointitulat însuşi Profesorul, ca personaj de basm în această iubire la care nici nu ar mai fi visat.
foto: Rupert Murdoch and Jerry Hall
