„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Ori geniu, ori nebun

de

A fost un copil cu multă imaginaţie. Îşi petrecea majoritatea timpului printre adulţi. Şi -a construit o lume a ei în care se retrăgea cu mare plăcere. Îşi crea scenarii, dând viaţă unor personaje care semănau cu adulţii din preajmă. Intra în pielea eroilor imaginari, dialogând cu voce tare într-un colţ al grădinii. Cu timpul a devenit dependentă de această joacă. Îşi petrecea mai multe ore acolo. Reacţiona cu întârziere când îşi auzea numele, pentru că se desprindea cu greu din imaginar. Mama o chema în lumea reală. Copila nu mergea încă la şcoală si  se juca ciudat ca şi cum trăia mai multe vieţi în mintea sa. Îşi scria în gând textul, punându-l în scena imaginară, aflată în colţul de grădină. O trăiau personaje cu chip confuz,  cu voci mute  care îşi cereau dreptul la suflare şi la participare. Ideile nu-i dădeau pace, o frământau, o storceau de energie  şi totuşi se intorcea mereu la ele. Adesea era surdă la dialogul celor din jur. Privea prin ei, dincolo de ei. Personaje dragi o ademeneau. Nu vorbea cu alţi copii despre joaca ei solitară. Nici nu o interesa părerea altora.   Copil special! a fost verdictul  dat de medicul psihiatru,  mamei îngrijorate de comportamentul copilei sale.

Într-o zi, a apărut o fetiţă mai mică la gardul grădinii. Se mutase de curând în casa vecină. S-au văzut printr-o fantă, şi-au zâmbit şi cam atât. După ce s-au mai studiat o vreme au devenit complice în joaca lor de-a teatrul. O chema Gina. Era ordonată şi mirosea bine. A introdus-o cu delicateţea care o caracteriza, prin uşa ei secretă. Erau două fetiţe adevărate şi o mulţime de păpuşi imaginare care trebuiau animate. A reuşit să o facă pe Gina, care părea picată din Lună, să înţeleagă că trebuie să-nveţe din mers, jocul de neînţeles. Docilă, Gina făcea exact ceea ce i se spunea. De la o vreme au început să fie spionate. Gina a spus părinţilor despre joaca ciudată iar aceştia au intrat la idei. Au intervenit sever, rărindu-le timpul petrecut împreună. De câte ori însă se întâlneau, se conectau rapid exact de unde lăsaseră firul întrerupt ultima oară.
Într-o zi părinţii au anunţat-o că se vor muta într-un apartament. S-a despărţit de Gina pe care nu a mai revăzut-o niciodată.  Jocul s-a reluat mai greu în noul apartament. Nu mai exista refugiul, colţul din grădină.  A început şcoala. Nu a scris niciodată, nici un rând despre viata ei imaginară. Personajele s-au maturizat odată cu ea, iar poveştile lor evoluau în ritmul schimbărilor ei personale. Când s-a îndrăgostit pe bune, pentru prima oară şi-a încheiat socotelile cu viata imaginară. A dat admitere la medicină. Învaţă mult, învaţă bine. S-a specializat în pediatrie şi s-a instalat cuminte într-o căsnicie. Meteahna din copilărie părea uitată. Părea.

****

Prin uşa întredeschisă de la bucătărie, studia joaca copilului buclat. Acesta vorbea stâlcit cu ceata de soldaţi. Îi împusca iar ei se prăbuşeau în flanc. Piesa centrală era o formă bizară, croşetată de o pictoriţă vizionară. Un inorog asupra căruia îşi manifesta inventivitatea, baiatul cu feţişoara ingenuă. Acelaşi joc, alt caracter. Vorbea mult singur, doar el înţelegea cum şi cui anume se adresa. Mama îşi amintea de jocul ei neînţeles de nimenea. Nu intervenea.
Copil special, să fiţi atentă cu el ! a fost replica unei colege de breaslă. I-a lăsat toată libertatea şi i-a acordat toată încrederea.  Ori geniu, ori nebun! Prima. Astăzi, cercetător la NASA.

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title