„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Mama/bunica cu Green Card (continuare)

de

 

Bun găsit!

Când am postat ultimul articol pe blog în urmă cu zece luni,   Mama/bunica cu Green Card,  nici prin gând nu mi-ar fi trecut  că după o atât de lungă pauză, voi fi obligată să continui această postare. Obligată de o turnură pe cât de neaşteptată pe atat de nefericita.

Postarea de atunci era dedicată prietenei mele, un exemplu de dăruire, de  dragoste,  de sacrificiu pentru fiii ei şi familiile acestora, stabiliţi pe alte continente.

Zoiţa pleca în fiecare an alternativ în Australia şi America. Câtă vreme era aici, în ţară, se ocupa de administrarea bunurilor familiei, lucru care o  ţinea cu mintea ocupată,  ostoindu-i din dorul  după cei plecaţi.

Frumoasă, îngrijită, dinamică, cu tonus bun, gata oricând să se  implice în a da o mâna de ajutor. Harnică, determinată. O prietenă devotată. Îşi îngrijea de sănătate prin  controale la intervale regulate, iar  analizele medicale confirmau o viaţă echilibrată. O grijă deosebită acorda regimului alimentar. Când ne-am auzit ultima oară, înainte de a pleca mi-a spus: ” La ecograf toate organele mi se vedeau frumos delimitate ca nişte insule bine conturate”.

M-a dezarmat. Eu nu mă pot lăuda cu aşa ceva.  Şi, dusă a fost. Un zbor de 36 de ore până la Brisbane.  Acolo o aşteptau fiul mai mic,  nora  şi cei doi nepoţi  clujeano-asiatici. Foarte frumoşi toţi. Un sejur de numai trei luni, de asta dată.  Şi-a început de îndată activitatea de mama şi bunică. Gătit, ca la mama acasă, cu specialităţi culinare pe care nepoţii şi le amintesc din primii ani de viaţă petrecuţi la Cluj. Diferenţa de fus orar nu o zăpăcea niciodată. Sau cel puţin aşa credea.

Trăia intens.  Nu avea odihnă. În Australia se gândea deja la scurta întoarcere acasă unde avea o mie de lucruri de rezolvat,  în doar şase zile.  Apoi alt zbor, mai scurt,  adică de vreo  16  ore spre California, la celălalt băiat.

Acum, la început de  mai, urma să se întoarcă acasă  împreună  cu  nepoţii născuţi în State, care nu fuseseră în România niciodată. Dar… Destinul i-a schimbat în mai puţin de o oră, întregul plan. În prima zi din Postul Mare, o zi minunată scăldată de soarele californian, la întoarcerea dintr-o plimbare  la ocean, înconjurată de copiii şi nepoţii ei dragi, Zoiţa a suferit un accident  cerebral. Fatal.

Cu câtă siguranță a plecat! Se simtea bine. Nici o suspiciune de ordin medical.

După şase săptămâni (atâta au durat formalităţile de repatriere) trupul  a ajuns în România, aproape la aceeaşi dată pe care şi-o stabilise ea însăși de retur.  Ultima călătorie.  S-a alăturat soţului ei în Veşnicie, in luna mai.

Luna mai, totodata si luna naşterii ei, luna florilor ei preferate, lăcrămioare.

Voi mai scrie, despre amintirile frumoase pe care mi le-a lăsat mie, mama/bunica  cu Green Card.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     „””

Astfel, am reînnodat firul postărilor exact din punctul în care l-am neglijat, stimulant fiind îndemnul lui Paul Buciuta:  „Spor la bloggarit!”

Va mulţumesc!

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Ce poveste rascolitoare Lacramioara, multumim ca ne-ai spus-o, Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe prietena ta, din ce ne spui despre ea a fost un om deosebit.

    Victoria West 13 mai 2016 13:55 Răspunde
    • Era… Inca nu-mi vine sa cred, desi nu sunt la prima pierdere de acest gen. Imi pare rau ca am inceput asa, „noul sezon”. Voi continua cu postari optimiste.:)

      Lăcrămioara Sălăjan 13 mai 2016 14:05 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title