„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Identitatea pasagerului

de

Am evadat  intr-o scurta vacanta de toamna. Si, ca intotdeauna cand plec spre locuri noi, iau cu mine doua aparate foto. Pe cel digital si pe cel strict personal care sta cuminte fixat in memoria mea vizuala. Se pare ca orice proiecte de voiaj imi fac, directia vantului imi indica, fara exceptie, Vestul. Nu ma deranjeaza ca nu am zbor direct spre destinatia dorita.

Aeroporturile sunt si ele orase, mall-uri, hoteluri. In pauza dintre doua zboruri, nu ma plictisesc, pentru ca ma bucur de chipurile atator oameni care se manifesta fiecare in functie de personalitatea, nationalitatea sau rasa carora le apartin. Le fur fara sa-si dea seama, cu aparatul meu secret, o clipa din viata lor. Si, caut sa le ghicesc sentimentul care ii incearca in  momentul intersectarii prezentei lor acolo, cu a mea. Intersectari de o secunda, de un minut, de o ora  in care campurile magnetice s-au atins, nevazut, nestiut, lasand urma unui zambet,  unui parfum, unei simpatii, unui semn de intrebare. Calatoria poate fi si locul spre care te indrepti la intalnirea cu destinul, dupa cum spunea Coco Chanel.

Revin la calatoria mea care s-a consumat intre doua orase ale muzicii,Viena si Leipzig si in care eram mai receptiva ca oricand la sunetul muzicii simfonice. Doresc sa dau amploare unui gest de politete, venit din partea unui barbat. Legatura dintre el si muzica lui Liszt sau Brahms am stabilit-o imediat. Tanarul grisonat uniform  nu doar la tample cum imbatranesc majoritatea barbatilor capatand distinctie) se situa dupa armonia trasaturilor, la mijlocul vietii. Frizura se voia cu plete buclate fara a depasi, insa, lobul urechii. Tunsura era  atat de perfect croita si intretinuta incat,  il intinerea si maturiza in acelasi timp. Barba ingrijit nerasa de cateva zile. Ochii, de un caprui mangaietor, iar linia nasului si a buzelor desena un chip frumos, barbatesc. Foarte inalt. Zvelt. Imposibil de a fi trecut cu vederea. Imbracat in jeansi si pantofi de culoarea ceaiului, pulover nisipiu si o vesta usor matlasata, stransa pe corp. Dupa haine, putea parea un student intarziat.

Alura insa, putea fi a unui dirijor fermecator sau a unui simplu meloman care se indrepta in  zborul nostru comun, spre o saptamana muzicala de exceptie.

L-am remarcat in momentul in care mi-a facut loc, cu  politete nemteasca sa trec inaintea lui la imbarcare. Putea foarte bine sa se faca, ca nu ma observa. Mai mult, mi-a si adresat un poftiti va rog intr-o germana care dintr-o data mi s-a parut ca suna mai frumos, ca de obicei.

Se spune ca nimic nu este intamplator. In avion aveam locuri alaturate. L-am studiat cu o curiozitate pe care trebuia sa mi-o astampar. Mi-era teama de ridicol. Voiam sa-i stabilesc identitatea si apoi sa-l intreb daca am ghicit. Nu am facut-o. Din nou, teama de ridicol. La decolare si aterizare si-a pus castile de unde razbatea pana la mine, acordul unei  simfonii. Am intuit o teama pe care si-o alunga ascultand muzica pe telefon. In timpul zborului tinea pe brate o revista, pe care nici macar nu o rasfoia. Nu luase ziare, desi oferta  la bord era bogata. La coborare i-am remarcat borseta  scorojita pe care abia se mai distingea marca. Puma. Tipul era  un dandy la chip, un visator in privire  si un sportiv in imbracaminte.

Ma asteptam sa fie intampinat de o tanara frumoasa si eleganta. Nu-l astepta nimeni. Mi s-a parut ca bajbaie in cautarea trenului care facea legatura dintre aeroport si oras. Acolo, in fata automatului de bilete l-am pierdut din vedere. Eram deja in tren.

Povestea s-ar putea termina sec, aici. In timpul sejurului, gandul imi  fugea la necunoscutul meu vecin de zbor si la identitatea lui  pe care as fi vrut sa o cunosc.  Mi-a trecut prin minte chiar o ghidusie. Cum ar fi daca am lua acelasi avion la intoarcere ?! Mi-am alungat gandul cu un gest imaginar, dat din mana.

Cum nimic nu este intamplator  si cum se spune sa ai grija ce transmiti Universului, la intoarcere s-a intamplat sa luam acelasi avion. Eu, intre timp nu mi-am perfectionat germana astfel incat sa ma lansez intr-o discutie si nici nu am dat semne ca mi se pare cunoscut, necunoscutul. M-a inhibat  si m-a surprins coincidenta.

Si, cum nimic nu este intamplator, cu putina imaginatie, povestea poate merge mai departe…

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Da, frumoasa poveste! Dac-ar fi stiut si el ce gandeai in acele momente, poate ca firul povestii s-ar fi incurcat prin alte si alte intamplari care n-ar fi facut altceva decat sa mai condimenteze un pic viata. Cred ca orice femeie ar trebui, macar din cand in cand, sa se lase furata de peisaj si sa viseze cu ochii deschisi. Cine stie, poate ca…

    Veronica 22 octombrie 2013 11:40 Răspunde
    • Hmmm… A fost doar un studiu de caz. Puteam alege prezentarea unei foarte atragatoare japoneze care lucra pe laptop intre doua zboruri si in care intuiam o jurnalista ambitioasa. Am ales povestea cu personajul masculin pentru ca mi s-a parut cu mult mai interesanta.

      Lacramioara Salajan 23 octombrie 2013 18:25 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title