„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Joc de idei

de

Candva mi se parea imposibil sa traiesc fara a avea incredere in cunostinte, rude, vecini, colegi. O lume mai mare sau mica, functie de momentul la care imi raportam apartenenta la un anumit grup social. Acest candva nu este o aluzie la niste ani foarte indepartati. Dimpotriva. Este cat se poate de aproape.  Cand se mai  zdruncina o relatie de amicitie evit cuvantul prietenie in acest context) sau de rubedenie ca urmare a unei grosolane inselatorii,  realizez ce doza uriasa de credulitate am purtat in mine. Daca crezul meu in bunele intentii ale celor care ma inconjoara voit sau obligat (de situatie) s-ar masura in kilograme, atunci as cantari eu insami cu cateva  in minus, gratie debarasarii de surplusul de  naivitate.

Nu invinuiesc pe nimeni. Fiecare isi poarta, mai mult sau mai putin la vedere, propria metamorfozare. Nici eu nu fac exceptie de la o permanenta transformare. Doamne Fereste, sa raman la fel ! Intre stagnare si modificare eu o prefer pe cea din urma, pe care imi place sa o asimilez cu o miscare evolutiva. Ascensiunea m-a pasionat  dintotdeauna.

Atat la propriu, cat si la figurat.

Stiu ce inseamna sa urci poteci de munte cu rucsac pe spate si cu bocanci solizi in picioare. Mai stiu ce inseamana solidaritatea intre cei care urca varful cel mai indepartat. Acolo unde  ajungi fie singur, fie impreuna cu putini din cei care au pornit la  „atac „.  Si, mai stiu ce-nseamna, singuratatea in rivalitate cand ocupi un post inalt.

Atat la propriu, cat si la figurat. 

Pasul pe loc nu inseamna plictis, pierdere de timp, risipa de stare creatoare. Inseamna atingerea altei culmi. Culmea imaginatiei. Cand trupul se odihneste lasand frau liber mintii, care clocoteste. Atunci de fapt se pregateste procesul etapei viitoare. Trebuie doar sa-i dau crezare si ascultare. Si asta fac. Imi dau sperante si ma salvez de caderea cu care psihicul uman este, din ce mai des, confruntat. Dezgust, depresie, alienare.

Cand fizicul se ofileste, atunci si psihicul da semne grave de derapaj. Nu las ca cele doua sa se  alieze, pentru ca pur si simplu nu-mi plac coborasurile.

Imi provoaca dureri teribile  de cap. Atat la propriu, cat si la figurat.

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Foarte curios. Cea ce am vazut pe website-ul tau despre Joc de idei | Lacramioara Salajan m-a impresionat. Te felicit pentru realizarea lacramioara.revistatango.ro, care e un site care merita cunoscuta.

    tv online 24 decembrie 2013 13:33 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title