„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Plagiat

de

In ziua de azi cand plagiatul nu mai constiuie un subiect tabu si asta gratie Primului  plagiator al Guvernului, m-am gandit sa descriu, cum m-am intalnit prima oara in viata cu termenul cu pricina. In scoala generala  m-am prezentat cu o compunere  la ora de limba romana in care imi pusesem intreaga imaginatie, creand personaje si intamplari, rodul pur, al mintii si sufletului meu.  Cu ochii strans inchisi si pumnii inclestati, imi asteptam elogiul. Dar …lovituta de traznet, pentru copilul naiv care eram pe atunci. Profesoara de la clasa  mi-a spus aspru, ca subiectul l-am copiat din revista Cutezatorii. Am amutit. Eu nu copiasem nimic. Si nici nu am indraznit sa-i cer sa imi arate originalul, pe care dumneaei l-ar fi citit. M-a ranit cumplit. Mai tarziu o alta profesoara, d-na Ariadna Rebreanu, sotia scriitorului Vasile Rebreanu, mi-a dat curaj sa scriu si sa compun. M-a reasezat  pe podiumul imaginatiei mele ranite.

In anii de liceu nu l-am citit pe Eugen Barbu, deoarece ni se inoculase ideea de scriitor  care a plagiat. Notiunea  era cam flu si o asimilasem ca o pecete dezonoranta, pentru un autor atat de cunoscut.

Azi, cand cartea  secolului XXI se serveste pe «”tableta », eu recitesc, cu o placere infinita, cartea  de anticariat. Asa arata biblioteca noastra de acasa. Si recitesc cu alti ochi, cu alta minte romanul lui Panait Istrati,  Cum am devenit scriitor sau  Foamea de spatiu, sublimele  note de calatorie  ale lui Eugen Barbu.  Fiecare fraza este atat de ingrijita, atat de dichista, incat simti cum iti infrumuseteaza sufletul, patrunzandu-i intelesul. Talentul este evident. Lectura Foamei de spatiu te  satisface de doua ori. Odata din punct de vedere literar si inca odata din punct de vedere geografic, datorita arealului  uluitor descris.  Mi-a fost greu sa aleg cel mai frumos pasaj. Intreaga carte este un album literar, cu pozele alcatuite din cele mai surprinzatoare combinatii de metafore si epitete, versat armonizate cu neologisme rare.

 

 

 E ora poetilor, a cafenelelor joase ce arunca prin ferestrele galbene chemari  irezistibile. Orasul are spirit mai ales acum, in ceasul trecerii in penumbra. Pe  cheiurile umezite de o ploaie mereu venita de undeva de peste mare, tinere perechi mute   contempla topirea coloanelor rostrale in magma violeta a noptii abia sosite. Trec tramvaiele fluviale, suierand din sirene nostalgice. In biblioteci de mult s-au aprins uriasele lampi de cristal si sub umbrele portocalii ale veiozelor fete grave de devoratori intelectulai despoaie cartile de inteles ( Sankt Petersburg).

 

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • ” Dumneaei” este corect. Iar cateva virgule nu-si au rostul.

    Liliana 3 februarie 2013 11:23 Răspunde
    • Nu sunt perfecta. Nu dau vina nici pe graba si nici pe tastatura. Am un „handicap” in folosirea virgulei pe care in curand il voi depasi. Termenul incriminat l-am folosit in scopul de a-mi exprima ironia generata de naduful nedreptatii. In mod curent prefer sa utilizez domnia sa.

      Lacramioara Salajan 3 februarie 2013 16:19 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title